Te-am visat tăicuţul meu
Te-am visat, tăicuţul meu,
Te-am visat târziu în noapte.
Mi te apropiai de pat
Şi-mi vorbeai încet, în şoapte.
Dragul meu, fecior odor,
Eu simt clipa c-am să mor.
Grijă să ai de a ta mamă,
Că-i bătrână şi-i bolnavă.
Mă uit la el şi-l privesc,
Chipul lui îl preaslăvesc.
Vreau încet ca să-l ating,
Da-mi dau seama că-s în vis.
Şi deodată mă trezesc,
Cu tata vreau să vorbesc.
Însă chipul lui drăguţ
Din vis el mi-a dispărut.
Încet paşii mi-i îndrept
Spre icoană să-i vorbesc.
Să-i vorbesc lui Dumnezeu,
Despre frumos visul meu !
dodorel62-Severin
Scrisoare către mama,
Mamă, îţi scriu azi o scrisoare, cu durere mare în suflet,
Din zarea îndepărtată, pe unde eu mă găsesc.
Străinătatea mă doare, asta o spun fără regret,
Mi-e dor mult de dumneata, mamă ce mult te iubesc.
Am plecat de mult de acasă, ca să câştig mai mulţi bani,
Ce în ţara mea măicuţă, banii îi câştigam din greu.
Nu am ştiut, mămico dragă, că ai mei cei mai frumoşi ani,
Odată trecut-au anii, ei trecuţi vor fi mereu.
Vântul din străinătate, ce-mi pătrunde încet în oase,
Şi oricâţi bani aş câştiga, nimic nu mi-e de ajuns.
Lacrimile încet i-mi curg şi pe chip apar grimase,
În suflet mi s-a născut chiar un loc de nepătruns.
Mamă, eu te întreb de casă şi de toţi prietenii mei,
Te întreb acum de tata şi de boala ce o are.
Şi de pomii înfloriţi şi de florile de tei,
Dacă voi când vă treziţi, aveţi ceva de mâncare?
Mi-e frică, chiar de răspunsuri şi am să păstrez durerea,
Închisă într-al meu suflet, ce suspină de al tău dor.
Să-mi vorbeşti mamă de bine, cu al tău glas dulce ca mierea,
Despre marea noastră întinsă şi de vârful munţilor.
Şi vorbeşte-mi despre mândră, pe care o iubeam cu foc,
Despre părul ei frumos bălai, ce îngână răsăritul
Pentru ochii ei frumoşi ca cerul, eu aş vrea să mă întorc,
Dar mi-e teamă acuma mamă, că şi-o fi găsit iubitul.
Când voi reveni acasă, să mai coci pe plită pâine,
În cuptorul nostru vechi, cel de cărămidă arsă.
Dar de dorul tău eu mamă, aş pleca acasă mâine,
Dar strainu-i rău măicuţă şi acasă nu mă lasă.
Mamă, eu de sărbători, de aş putea chiar te-aş vedea,
Ca să te mai strâng în braţe şi încet sărut obrazul.
Şi să beau din apa rece care curge la cişmea,
Şi cu gustul ei cel bun, eu încerc să uit necazul.
Afară acum e noapte şi în case lumea doarme,
Închei mica mea scrisoarea, cu dorul de dumneata.
Şi mă închin acum, în taină şi la Sfintele Icoane,
Ca să te ferească Domnul, de întreaga lume rea.
dodorel62 – Severin
Azi mamă am fost la tine iar la cimitir,
Azi mamă am fost la tine iar la cimitir,
Din curtea ta eu ţi-am adus un trandafir.
Un trandafir de-al roşu şi împupit,
E floarea dragă mamă ce ai iubit.
Şi ţi-am adus măicuţa mea şi –o lumânare,
Ca să o aprind la sfânta cruce că e sărbătoare.
Şi candela ţi-aprind încet în taină,
Să nu-ţi perturb eu somnul, iubită mamă.
Şi chiar afară dacă este frig sau soare,
La tine mamă am să vin să-mi cer iertare.
Cu ochii –n lacrimi mă aplec acum şi plâng,
Eu candela ţi-aprind avându-te mereu în gând.
dodorel62 – Severin
Adio măicuţă, adio tăicuţă,
Adio măicuţă, adio tăicuţă,
Pe voi v-am pierdut şi eu sufăr mult.
Cît aţi fost în viaţă, nu v-am ascultat,
Însă voi părinţi nu v-aţi supărat.
Ca orice părinte, voi m-aţi apărat,
La necazuri grele voi m-aţi ajutat.
Şi mi-aţi dat speranţă, m-aţi încurajat,
Pentru asta mamă, tată, v-am apreciat.
Voi aţi vrut ca eu ,să vă calc pe urme,
Şi să fiu mîndru că port acest nume.
Pentru ce-aţi făcut, părinţi pentru mine,
Eu vă mulţumesc şi vă port respect!
dodorel62- Severin
Vin sărbătorile de iarnă,
Vin sărbătorile de iarnă,
Tu nu mai eşti acasă mamă.
Friptură acuma tu să îmi faci,
Nici prăjituri, nici cozonaci.
Aşa cum îmi făceai odată,
Atunci când eu eram acasă.
Şi bradul mare de Crăciun,
Îl împodobeai în Seara de Ajun.
Cu globuri şi beteală albă,
Îl împodobeai măicuţă dragă.
Şi aşteptam cu toţii în casă,
Ca sărbătorile de iarnă să înceapă.
Dar tu acum măicuţă dragă,
Te-ai dus şi nu mai eşti acasă.
Te ai dus în ceruri tu cuminte,
Te-ai dus acum la cele Sfinte.
Şi în fiecare an de sărbători,
Măicuţa mea eu îţi aduc flori.
Şi candela şi lumnrea eu îţi aprind,
La tine mamă dragă la mormânt.
dodorel62-Severin
Acolo sus pe cerul plin de stele,
Acolo sus, pe cerul plin de stele,
Zăresc şi chipul mamei mele.
Ce încearcă într-una, să-mi vorbească,
De relele de pe pământ, să mă ferească.
Şi tac, ascult şi încep acum să plâng,
Când ştiu, că mama a plecat de pe pământ.
La ceruri sus, va fii mereu,
Că aşa a vrut-o, bunul Dumnezeu.
Dar mult prea tânără, săraca a plecat,
Acolo sus, la Domnul a urcat.
Şi paşii i-mi veghează zi şi noapte,
Vorbinu-mi, mie doar în şoapte.
Şi încerc cu ea, în noapte să vorbesc,
Dar chipul ei, blajin nu îl între zăresc.
Şi de odată eu tresar, mirat din somn,
Privesc icoana, din perete şi apoi dorm.
Şi dimineaţa, mă trezesc îngândurat,
Căci visul, repede sa terminat.
Şi deodată, repede îmi dau seama,
Căci pe pământ, nu mai e mama.
dodorel62 – Severin
Cât avem părinţii în viaţă,
Cât avem părinţii în viaţă,
Şi îi mai vedem prin casă.
Să îi iubim, să îi preţuim,
Că or muri, nu îi mai găsim.
Poţi avea, viaţa frumoasă,
Dacă nu ai părinţii în viaţă.
Ei cât sunt şi cât trăiesc,
Doar, pentru tine muncesc.
Ţi-au dat viaţă, să trăieşti,
Te-au ferit, să nu boleşti.
Au avut grijă de tine,
Ca în viaţă, să ajungi bine.
Unicul lor ţel în viaţă,
A fost, copilul să îl crească.
Să îl vadă, însurat odată,
Cu nevasta lui acasă.
Şi apoi, de s-ar putea,
Nepoţei, ei de ar avea.
Să îi crească şi pe ei mari,
Şcolărei şi mari ştrengari.
După aceia, vor să ajungă,
La Domnu, în cer să pătrundă.
Şi-au făcut, treaba pe aici,
De părinţi buni şi de bunici.
De aceia, o vorbă spune:
Cât aveţi, părinţi pe lume,
Nu îi supăraţi, nu îi jigniţi,
Că or muri, nu îi mai găsiţi !
dodorel62 – Severin .
Adio măicuţă, adio tăicuţă,
Adio măicuţă, adio tăicuţă,
Pe voi v-am pierdut şi eu sufăr mult.
Cît aţi fost în viaţă, nu v-am ascultat,
Însă voi părinţi nu v-aţi supărat.
Ca orice părinte, voi m-aţi apărat,
La necazuri grele voi m-aţi ajutat.
Şi mi-aţi dat speranţă, m-aţi încurajat,
Pentru asta mamă, tată, v-am apreciat.
Voi aţi vrut ca eu ,să vă calc pe urme,
Şi să fiu mîndru că port acest nume.
Pentru ce-aţi făcut, părinţi pentru mine,
Eu vă mulţumesc şi vă port respect!
dodorel62- Severin
Acolo sus pe cerul plin de stele,
Acolo sus, pe cerul plin de stele,
Zăresc şi chipul mamei mele.
Ce încearcă într-una, să-mi vorbească,
De relele de pe pământ, să mă ferească.
Şi tac, ascult şi încep acum să plâng,
Când ştiu, că mama a plecat de pe pământ.
La ceruri sus, va fii mereu,
Că aşa a vrut-o, bunul Dumnezeu.
Dar mult prea tânără, săraca a plecat,
Acolo sus, la Domnul a urcat.
Şi paşii i-mi veghează zi şi noapte,
Vorbinu-mi, mie doar în şoapte.
Şi încerc cu ea, în noapte să vorbesc,
Dar chipul ei, blajin nu îl între zăresc.
Şi de odată eu tresar, mirat din somn,
Privesc icoana, din perete şi apoi dorm.
Şi dimineaţa, mă trezesc îngândurat,
Căci visul, repede sa terminat.
Şi deodată, repede îmi dau seama,
Căci pe pământ, nu mai e mama.
dodorel62 – Severin
Tata putea să trăiască,
Merg pe drum şi îs supărat,
De ce tată ai plecat?
M-ai lăsat, mai părasit ,
Şti cît de mult te-am iubit.
De ce Doamne mi l-ai luat,
M-ai lăsat neajutorat.
Mi l-ai luat în floarea vieţii,
I-ai rupt anii tinereţii.
Tata putea să trăiască,
Pe mine ca să mă crească.
L-ai luat şi l-ai dus la tine,
Şi m-ai pedepsit pe mine.
Cu ce Doamne am greşit?
De aşa rău m-ai pedepsit.
Am rămas singur acum,
Merg şi plîng mereu pe drum.
Plîng cînd văd copii în parc,
Părinţii îi plimbă cu drag.
Iar tăicuţul meu cel sfînt,
Zace Doamne în pămînt.
Şi de acum pînă am să mor,
Doamne, de el îmi e dor.
Căci eu l-am iubit nespus,
Şi nu pot nici cînd să-l uit.
Tatăl meu acum mă iartă,
Zilnic stau, privesc la cer,
Şi încontinuu eu mai sper.
C-am să –ţi văd chipul prin stele,
Dar tu ai plecat la ele.
Eu vorbesc cu tine-n gînd,
De parcă ai fi pe pămînt.
Încă nu sînt împăcat,
Căci la Domnul ai plecat.
M-ai crescut, mai învăţat,
De rele mai apărat,
Şi mereu mi-ai dat povaţă,
Ca să fiu om bun în viaţă.
Fie afară vînt sau ploaie,
Fie nor sau fie soare.
Tu să şti că al tău mormînt,
Pentru mine i–i un loc sfînt.
Vin la tine la mormînt,
Tăicuţul meu bun şi sfînt.
Vin şi îmi cer acum iertare,
Aprinzînd o lumînare.
Tatăl meu acum mă iartă,
Dacă ţi-am greşit vreo dată.
Cît ai trăit pe pămînt,
Nu te-am preţuit nici cînd.
Mi-am făcut un legămînt,
Cît o fii pe acest pămînt.
Am să vin să-ţi aduc flori,
Şi să-ţi aprind lumînări.
Tatăl meu, tăicuţul meu,
Stau în casă îs supărat,
Doamne pe tata l-ai luat.
Mi l-ai luat de lîngă mine,
L-ai luat şi l-ai dus la tine.
Aveam doamne şapte ani,
Eram mic şi nu aveam bani.
Mama mea era săracă,
Şi tu l-ai luat pe al meu tată.
Ne-ai lăsat neajutoraţi,
Sîntem acum mai săraci.
Tata ne era ajutorul,
Şi acum îi ducem dorul.
Stau şi plîng noapte de noapte,
Cu tata vorbesc în şoapte.
Tatal meu, tăicuţul meu,
De ce te-a luat Dumnezeu?
Că tu ai fost om bun în viaţă,
Cu tine aveam speranţă.
Să avem noi un viitor,
Că ai fost tată iubitor.
Ne-ai iubit şi ne-ai lăsat,
La Domnul sus ai plecat.
Mama te jeleşte în poartă,
Iar eu stau şi plîng la masă.
Tată, cel mai rău ne doare,
Cînd vine o sărbătoare.
Noi toţi trei mîncam la masă,
Era sărbătoare în casă.
Acum tată noi mîncăm,
Dar pe tine nu te avem.
Nu te avem tată la masă,
Aşa cum te aveam odată.
Şi înainte de mîncare,
Atunci cînd e sărbătoare.
De pomană mama îţi duce,
La tine, tată la cruce.
Dumnezeu să o primească,
Pomana-i de mama dată.
Este pentru tine tată,
Să o ai pe lumea cealaltă.
Tatăl meu, tăicuţul meu,
După tine plîng mereu.
Şi am să vin la cimitir,
Să-ţi aduc un trandafir.
Să-ţi aprind o lumînare,
La tine la crucea mare.
Candela să ţi-o aprind,
Şi n-am să te uit nici cînd.
Tatăl meu,
Ai fost tată minunat,
Soţ iubit şi adorat.
Noi din suflet te-am iubit,
Dar te-ai dus, ne-ai părăsit.
Îngerii au coborât,
Şi te-au dus la Domnul sfânt.
Noi îţi spunem într-un glas,
Te –am iubit în orice ceas.
Ai muncit întreaga viaţa,
Pentru copil, pentru casă.
Şi acuma ai plecat,
Şi-n urmă nu te-ai uitat.
Ai lăsat copil plângând,
Şi soţia suspinând.
Nu te uităm niciodată
Dragul nostru soţ şi tată.
Dor de mama
E dorul aprins după mama,
Şi chipul ei drag şi plăcut.
Duioasă cu grijă şi teamă,
Pe braţele ei ma crescut.
O, mamă, iubită tu fiinţă,
Ce noapte de noapte ai stat.
În boală şi grea suferinţă,
La patul meu ai vegheat.
Sunt mare şi acuma ţin minte,
Cum ea vorbea şi rostea sfios.
Citea din Scripturile sfinte,
Iar ele îmi vorbeau de Hristos.
În suflet la mine sădi-se iubirea,
În anii vieţii ce curg.
Mama, îndruma-se trăirea,
Şi-n clipele reci de amurg.
Dorul aprins de iubirea de mamă,
În suflet mereu eu voi purta.
Mama, e sfântă comoară,
Pecete pe inima mea.
Dor de părinții mei,
Mă uit la voi și mă gândesc,
La poza voastră eu privesc.
Te-ai dus de mult la cele sfinte,
Tu mama mea, icoană sfântă.
Și tata a plecat cândva,
Sa dus și el din viața mea.
Sa dus acolo in cer la sfinți,
S-au dus încet ai mei păriniți.
Păcat că voi nu a-ți mai trăit,
Spre ceruri voi doi v-ați grăbit.
Să ajungeți spre o lume mai cinstită,
O lume mult mai fericită.
Aici jos pe acest pământ,
O, doamne lumea sa înrăit.
E o lume acum atât de rea,
Că de-ar putea s-ar împușca.
Și se urăsc frate cu soră,
Și se urăsc mamă cu noră,
Și se urăsc băiat cu tată,
Și se urăsc mamă cu fată.
Și-acum la fiecare sărbătoare,
La cimitir vă aduc o floare.
Și atunci când lumânări aprind,
La crucea voastră stau și plâng.
Și stau acum îngândurat,
De ce voi oare a-ți plecat?
Și o dată clipa va veni,
Când noi toți trei ne-om întâlni.
I-am visat în noapte pe părinţii mei,
I-am visat în noapte pe părinţii mei,
Erau Doamne singuri în mormînt la ei.
Nimic nu-mi spuneau, nimic nu-mi vorbeau,
Se uitau la mine dacă îmi este bine.
Aş fi vrut cu ei ca să mai vorbesc,
Fiindcă Doamne eu, mult îi mai doresc.
S-au dus sus la ceruri, ia luat Dumnezeu,
Că acolo cîndva am să ajung şi eu.
Chipul mamei mele, vocea ei blajină,
Parcă o aud şi azi cum ea mă alină.
Chiar de ma certat sau chiar ma bătut,
Ea-mi rămîne mamă şi-am iubit-o mult.
Şi pe tatăl meu l-am iubit mereu,
Pentru mine a fost un adevărat zeu.
L-am iubit din suflet pe al meu tată,
El mi-a arătat lungul drum în viaţă.
Mama-i tot frumoasă, cum era în viaţă,
Tata-i tot frumos, mîndru şi băţos.
Chiar dacă s-au dus, pentru mine ei,
Au rămas pe veci, tot părinţii mei.
Ştiu că într-o zi ne vom revedea,
Acolo în ceruri Dumnezeu va vrea.
Noi să ne întîlnim, toţi trei ca să fim,
Şi în ceruri sus m-or iubi nespus.
I-am visat în noapte
I-am visat în noapte,
Pe ai mei părinți.
Cum vorbeau în șoapte,
De ani erau ninși.
Noi din cer venim,
Ca să î-ți vorbim.
Ne-am întors la tine,
Fiindcă te iubim
Fiul nostru vrem,
Ca să te vedem.
La cer am plecat ,
Dar nu te-am uitat.
Eu mă uit la ei,
Ca la niște zei.
De când au plecat,
Ei nu s-au schimbat.
Mama-i tot frumoasă,
Cum era in viață.
Tata-i tot fălos,
Înalt și frumos.
Din vis mă trezesc,
La ei mă găndesc.
Că părinții mei,
Sunt ca niște zei.
De când au plecat,
La Domnu au zburat.
Din ceru-n stelat
Mereu m-au vegeat.
La cimitir la al meu tată.
Azi am fost de dimineaţă,
La cimitir la al meu tată.
Să îi aprind o lumânare,
Că e zi de sărbătoare.
Tatăl meu de ar fii trăit,
Ziua şi-ar fii sărbătorit.
Că a fost născut la zi mare,
De Sfântul Dimitrie cel Mare.
Dar tata azi nu mai este,
Sus în cer se o odihneşte.
Că a plecat la ceruri sus,
La Dumnezeu el să dus.
Maică mult te-ai bucurat,
Maică mult te-ai bucurat,
Cănd la îngeri ai plecat.
Ingerii au vrut așa,
Să te ia de tinerea.
Ai plecat acolo sus,
Tu la îngeri ai ajuns.
Căci aici jos pe pămînt,
Oamenii nu au cuvînt.
Ți-a plăcut să fi frumoasă,
Dar o boală nemiloasă.
Mi te-a luat de pe pămînt,
Și te-a dus la Domnul Sfânt.
De acolo din cer mă vezi,
Și într-una mă veghezi.
Tu te rogi la Dumnezeu ,
Să m-ajute când mi-e greu .
M-am întors din nou la tine mamă,
M-am întors din nou la tine, am venit din nou acasă,
Am venit la tine mamă, la căsuţa părintească.
Ma răpus dorul de tine, strigă în mine nu mai pot,
Vreau să stau cu tine mamă, să mă mut acas de tot.
Mamă sigur tu ştii bine, ce însemn eu pentru tine,
Sunt copilul acela care, mai adus cu drag pe lume.
Viaţa îi grea şi nemiloasă, este o goană după bani,
Dar străinătatea mamă, mi-a răpit din viaţă ani.
Mama mea e întruchiparea, frumuseții pe pământ,
Îi sărut măicuţei mele, mâinile ce m-au crescut.
Mamă de-aș putea ţi-aş da, toate stelele din lume,
Că tu eşti aceea fiinţă, care mai crescut pe mine.
Mama mea îi cuvântul care, cel mai mult eu îl iubesc,
Când îi aud vocea ei moale, simt că parcă mai trăiesc.
De aceia mamă dragă, m-am întors din nou acasă,
Fiindcă te iubesc măicuţă, mult mai mult ca altă dată.
Şi ori ce ar fii pe lumea asta, măicuţă până ai să mori,
Am să stau cu tine acasă, nu numai de sărbători.
Pentru mine mamă ai fost, fiinţa aceia minunată,
Ce pe lume m-ai adus şi mi-ai dat de toate în viaţă.
Mi-ai dat zile să trăiesc, mi-ai dat tot ce mi-am dorit,
M-ai purtat mamă la şcoală, fiindcă mult mai mai iubit.
Şi de aceia mamă dragă, m-am întors cu drag acasă,
Ca să stau cu tine mamă, la căsuţa părintească !
Mama mea de ar fi trăit,
Mama mea de ar fi trăit,
Nouăzeci şi patru ar fii împlinit.
E născută în sărbătoare,
De Sfîntul Dimitrie cel mare.
Azi cînd este o zi mare,
Trebuia să-i duc o floare.
Să-i duc şi să-i mulţumesc,
Datorită ei trăiesc.
Dar cum ea s-a stins de mult,
Floarea acum am să o duc.
La cimitir la mormînt,
Fiindcă am iubito mult.
La mulţi ani nu pot să-i spun,
Că nu –mi mai răspunde acum.
A plecat pe lumea cealaltă,
Dumnezeu să o odihnească !
Mama mea sfântă icoană,
Vîntul bate, frunza-i lină,
Căci o fiinţă dragă, bună.
În suflet mi-e cald şi bine,
Cât e mama lîngă mine.
Mama mea sfântă icoană,
Vorbe dulci le pui la rană.
Ea mi-a dat grai, mi-a dat viaţă,
Mi-a dat sfat, mi- a dat povaţă.
Să nu uit că –n viaţă anii,
Zboară, fug ca şi duşmanii.
Cât pe lume eu trăiesc,
Să iubesc, să nu urăsc.
Vine ziua blestemată,
Toţi îmbătrînim odată.
Anii fug se duc de tot,
Înapoi ei nu se întorc.
Eu o cred pe a mea mamă,
Sfatul ei îl iau în seamă.
Stau şi ascult ce-mi povesteşte,
Cât pe lume mai trăieşte.
Însă vremea va venii,
Când mama ne-o părăsii.
Va pleca de pe pămînt,
Ca înger la Domnul sfânt.
Şi o vorbă sfântă spune,
Cât avem o mamă în lume.
Sfatul ei să-l luăm în seamă,
Că aşa-i dragostea de mamă.
Mama mea-i fiinţă divină,
Am venit din nou la tine,
Mamă am venit să ştii.
Am venit când ţi-a fost bine,
Când nu mai credeai că vin.
Ma răpus de – acuma dorul,
Strigă în mine nu mai pot.
Ţi-a venit acasă odorul,
Suflet ce – n inimă – l port.
Mamă sigur ştii prea bine,
Ce însemni tu pentru mine.
Înger ce mi – a dat lumină,
Când stăteam în beznă fină.
Dură- i viaţa nemiloasă,
E o goană după bani.
Mama îmi spune despre toate,
Şi că am cărunți în ani.
Mama mea-i fiinţă divină,
Mama mea cât a trăit.
De aceia-i sărut mâna,
Ma crescut şi ma iubit.
Mamă de-aș putea ţi-aş da,
Toate stelele din lume.
Căci tu ești unică stea,
Care m-ai crescut pe mine.
Mamă e cuvântul care,
Cel mai mult eu îl iubesc.
Când aud o voce moale,
Ea e îngerul ceresc.
Mama pentru noi toţi este,
Sufletul cel bun de mamă,
Vă dă stelele din cer,
Voi să ştiţi să luaţi în seamă,
Pentru voi ea este înger.
Chiar de vor zbura şi anii,
Vor zbura de vreţi, nu vreţi,
Sunteţi tot copiii mamei,
Cît pe lume o aveţi.
Chiar de vor zbura şi zile,
Și prin dramele vieții,
Ea din ele şi-ar desprinde,
Elixirul tinereții.
Mama, pentru noi toţi este,
Cît trăieşte pe pămînt.
Munceşte ne ocroteşte,
Pînă cînd intră-n mormînt.
Atunci cînd va fi bolnavă,
Trebuie să aveţi de ştire.
C-ați avut în viață-o mamă,
Va dat viaţa și iubire.
Va vegheat şi a stat cu voi,
Şi la bine şi la greu.
Iar cînd n-o s-aveți pe nimeni,
Voi s-o aveți în gînd mereu.
Mama
Am adunat, măicuță, mai mulți bani în năframă,
Dar ți i-am dat toți ție, când îți făceai un rost.
Acum te-aștept în prispă, că-i vară, toamnă, iarnă,
Fie și primăvară, te aştept cât încă am să mai pot.
Munceam pe câmp desculță, nu-mi era frig sau foame,
Strângeam orice bănuţ, să te fac mare domn.
Timpu-a trecut, măicuță, în păr am multe toamne,
Și-acum te strâng în brațe, în vise când adorm.
Poate-ai uitat cărarea, care ducea în grădină,
Și pomii din livadă, sub care încet ne-așezam.
Când împărați și zâne, încet te luau de mână,
Și-n lumea de poveste, cu drag cu ei mergeam.
Poate-ai uitat și tinda unde-așteptam când seara,
Plecai în sat la fete și mai veneai în zori.
Acum mai e de veghe, în stânga, policioara,
Unde am pus o cheie, de-o fi să plec în zori.
Am adunat, măicuță, destui bani în năframă,
Să am, pe când pleca-voi la Domnul, pentru vămi.
Tu vino pentr-o clipă, durerea mi-o destramă,
Cu o caldă-mbrățișare, tu vino nu te temi.
Că voi dori vreo floare, sau vreun pahar cu apă,
De mi-o fi gura arsă, de sete, de-al tău dor.
Şi să mă iei de mână, măicuță, doar o dată,
Voi fi cea mai ferice, apoi pot să şi mor.
Cu vorba-ți caldă și blajină, te rogi la Domnul Sfânt,
Iar când te pierzi în rugăciune, te-nalți și tu de la pământ.
Întinde mâinile cu care atâția prunci ai legănat,
Atâtea flori ai strâns în palme, atâtea frunți ai mângâiat
Măicuţa mea ,
Îţi mulţumesc măicuţa mea,
Îţi mulţumesc în taină.
Cînd m-ai născut , măicuţa mea,
Afară era toamnă.
Îţi mulţumesc măicuţa mea,
Îţi mulţumesc că mai iubit.
Mai ocrotit , mai dojenit,
De rele şi necazuri mai ferit.
Îţi mulţumesc măicuţa mea,
Îţi mulţumesc în fiecare seară.
La poza ta cu chip blajin,
Eu plîng mereu şi mă închin.
Îţi mulţumesc măicuţa mea ,
Şi în veci eu nu te voi uita.
Îţi mulţumesc măicuţa mea ,
Căci eşti Icoană sfînta în viaţa mea,
Îţi mulţumesc măicuţa mea ,
Chiar dacă afară-i vînt său soare.
La tine la mormînt eu vin ,
Eu vin s-a prind o lumînare.
Măicuța mea cea sfântă,
Cad visele-n zăpadă prin noapte dănțuind,
Și nopțile în stradă prin somnul meu trecând.
Iar vii izvoare, iată, de ghețuri cad pe grui,
Din inima cetății, din gândul meu hai-hui.
În casă șade mama și țese la război,
Eu o aud cum cântă de-un anotimp cu ploi.
Și tot privesc cu jind la ițele vrăjite,
Când mâinile ei sfinte le-așează răsucite.
Cuvintele se-mbracă în marea de imagini,
Și pier apoi în gându-mi rămas fără de margini.
Iar mama mă privește prin ochii unui sfânt,
Și-atunci mă-ntorc în casă și-ncep cu ea să cânt.
Că viața se arată cu vise de zăpadă,
Cu anotimpul nopții ce dănțuie în stradă.
Cu soarele ce cade în apele vuind,
Și-n ceața densă-a sorții ce-o văd spre cer suind.
Măicuța mă primește cu brațele deschise,
Privind în ochii mei la gândurile-nchise.
Și mă sărută iară ca pe un prunc în fașă,
Topind toată-ntristarea ce-n mine are casă.
Măicuța mea cea sfântă, tu sfântă mângâiere,
Cu mâna ta muncită mă vindeci de durere.
Cuvintele-s puține de-aș vrea să-ți mulțumesc,
Și de aceea mamă, îți spun că te iubesc!
Să tremure iar codrul și brazii din pădure,
A nopții-ndepărtare să poată să o-ndure.
Și vântul de mătase cel dus în iarmaroc,
Să vină și să bată în visul meu de foc.
Cuprinsul poeziei să țină-n ea destinul,
Și drumul cel de nea să-și lumineze chinul.
Speranța lui să fie doar luna mincinoasă,
Cât umbra mea rămâne cu maica-i prea frumoasă.
Măicuţa mea mereu te voi iubi.
Cînd luna sus pe cer nu va mai fi,
Atunci nici soarele pe cer nu va mai răsări.
Chiar dacă stelele pe cer nu s-or ivi,
Măicuţa mea mereu te voi iubi.
Şi chiar de apa curgătoare ar seca,
Şi nici o pasăre pe cer nu ar mai zbura.
Şi chiar de ploaie pe pămînt nu ar mai fi,
Măicuţă mea mereu te voi iubi.
Atunci cînd în imensul şi măreţul univers,
Toate planetele se vor roti în ritm intens.
Iar pe pămînt va curge miere, lapte tu să şti,
Măicuţa mea mereu te voi iubi.
Mulţumesc că m-ai crescut,
Aş vrea tată încă odată, să te văd intrînd pe poartă,
Cu paşi mici încetişor şi să te cuprind de dor.
Tu să vii direct în casă şi să te aşezi la masă,
Să îţi povestesc cum parcă, viaţa zilnic mă încearcă.
Să mă asculţi, să mă opreşti, apoi cald să îmi vorbeşti,
Căci din suflet tu ai vrut, să cresc mare să te ascult.
Iartă-mă te rog bun tată, dacă ţi-am greşit vreodată,
Au fost multe spuse poate, dar eu nu ţi-am dat dreptate.
Asta chiar n-ar mai conta, dacă în viaţă te-ai afla,
Ai plecat de pe pămînt şi te-ai dus la Domnul Sfînt.
Mulţumesc că m-ai crescut, şi mi-ai dat tot ce-ai putut,
Suflet, dragoste, putere, încredere, mîngîiere.
Eram mic şi am greşit, nici odată n-am crezut,
Că vorbele tale toate, sînt vorbe adevărate.
Sărut mîna dragă tată, n-am să te mai văd vreodată,
Dar te port cu mine în gînd, peste tot şi orişicînd.
Răspunde-mi mamă din al tău mormânt,
Răspunde-mi mamă din al tău mormânt,
Tu ascultă-mi lăcrima ce cade pe pământ.
Sau dă-mi un semn, privește-mă acum,
Eu sunt copilul tău, ce are lacrimă în pumn.
Răspunde-mi mamă, din lume ta tăcută,
Să știu că tu eşti bine, în lumea ta cea mută.
Să pot scăpa, de gândul care mă frământă,
Şi de povara ce-n suflet o am multă.
Răspunde-mi mamă dă-mi un sfat ceva
Fă o minune te rog dă-mi mângâierea ta
Să-mi pot căra în spate această cruce grea,
Până ajung la tine, te rog măicuţa mea.
Scrisoare către mama,
Mamă, îţi scriu azi o scrisoare, cu durere mare în suflet,
Din zarea îndepărtată, pe unde eu mă găsesc.
Străinătatea mă doare, asta o spun fără regret,
Mi-e dor mult de dumneata, mamă ce mult te iubesc.
Am plecat de mult de acasă, ca să câştig mai mulţi bani,
Ce în ţara mea măicuţă, banii îi câştigam din greu.
Nu am ştiut, mămico dragă, că ai mei cei mai frumoşi ani,
Odată trecut-au anii, ei trecuţi vor fi mereu.
Vântul din străinătate, ce-mi pătrunde încet în oase,
Şi oricâţi bani aş câştiga, nimic nu mi-e de ajuns.
Lacrimile încet i-mi curg şi pe chip apar grimase,
În suflet mi s-a născut chiar un loc de nepătruns.
Mamă, eu te întreb de casă şi de toţi prietenii mei,
Te întreb acum de tata şi de boala ce o are.
Şi de pomii înfloriţi şi de florile de tei,
Dacă voi când vă treziţi, aveţi ceva de mâncare?
Mi-e frică, chiar de răspunsuri şi am să păstrez durerea,
Închisă într-al meu suflet, ce suspină de al tău dor.
Să-mi vorbeşti mamă de bine, cu al tău glas dulce ca mierea,
Despre marea noastră întinsă şi de vârful munţilor.
Şi vorbeşte-mi despre mândră, pe care o iubeam cu foc,
Despre părul ei frumos bălai, ce îngână răsăritul
Pentru ochii ei frumoşi ca cerul, eu aş vrea să mă întorc,
Dar mi-e teamă acuma mamă, că şi-o fi găsit iubitul.
Când voi reveni acasă, să mai coci pe plită pâine,
În cuptorul nostru vechi, cel de cărămidă arsă.
Dar de dorul tău eu mamă, aş pleca acasă mâine,
Dar strainu-i rău măicuţă şi acasă nu mă lasă.
Mamă, eu de sărbători, de aş putea chiar te-aş vedea,
Ca să te mai strâng în braţe şi încet sărut obrazul.
Şi să beau din apa rece care curge la cişmea,
Şi cu gustul ei cel bun, eu încerc să uit necazul.
Afară acum e noapte şi în case lumea doarme,
Închei mica mea scrisoarea, cu dorul de dumneata.
Şi mă închin acum, în taină şi la Sfintele Icoane,
Ca să te ferească Domnul, de întreaga lume rea.
Vin sărbătorile de iarnă,
Vin sărbătorile de iarnă,
Tu nu mai eşti acasă mamă.
Friptură acuma tu să îmi faci,
Nici prăjituri, nici cozonaci.
Aşa cum îmi făceai odată,
Atunci când eu eram acasă.
Şi bradul mare de Crăciun,
Îl împodobeai în Seara de Ajun.
Cu globuri şi beteală albă,
Îl împodobeai măicuţă dragă.
Şi aşteptam cu toţii în casă,
Ca sărbătorile de iarnă să înceapă.
Dar tu acum măicuţă dragă,
Te-ai dus şi nu mai eşti acasă.
Te ai dus în ceruri tu cuminte,
Te-ai dus acum la cele Sfinte.
Şi în fiecare an de sărbători,
Măicuţa mea eu îţi aduc flori.
Şi candela şi lumnrea eu îţi aprind,
La tine mamă dragă la mormânt.
Eu îţi mulţumesc măicuţă,
Eu din banii care îi am mi-am jurat că o să te ajut,
Tu să nu fi supărată pentru tot ce ţi-am făcut.
Căci au fost şi zile amare, dar şi nopţi sînt nedormite,
Numai pentru mine mama să – mi vezi zile fericite.
Stau acum şi meditez, cum tu mamă ai putut,
Singură şi fără tată pe mine de mai crescut.
Cînd te văd măicuţa mea singură şi bolnăvioară,
Parcă ceva în corp se rupe şi mă doare în inimioară.
Lumea asta-i tare rea şi nu vrea să-ţi fie bine,
Eu mă zbat acum într-una să fiu mamă lîngă tine.
Bani tu nu ai pentru pîine, nici măcar pentru un lapte,
Mamă eu mă rog la Dumnezeu, EL să-ţi deie sănătate.
Zilele sînt tot mai grele şi mai aspre pentru mine,
Dar mereu găsi-voi bani de banane pentru tine.
Ca şi tu cînd eram mic te lăsai mamă pe tine,
Şi îmi cumpărai de toate şi avei grijă de mine.
Cum să nu îți cumpăr mamă, ce e bun şi ce îţi place,
Căci şi tu iubită mamă, mi-ai dat de toate în viaţă.
Mi-ai dat haine şi mîncare, m-ai purtat mereu la şcoală,
Datorită ţie mamă am ajuns om bun în viaţă.
Tu mă faci să fiu cuminte și să fiu mai calculat,
Te mîndreşti cînd alții zic că sînt bine educat.
Eu îţi mulţumesc măicuţă şi de aceia te iubesc,
Toată viaţa pentru tine am deosebit respect.
Măicuţa mea mereu te voi iubi.
Cînd luna sus pe cer nu va mai fi,
Atunci nici soarele pe cer nu va mai răsări.
Chiar dacă stelele pe cer nu s-or ivi,
Măicuţa mea mereu te voi iubi.
Şi chiar de apa curgătoare ar seca,
Şi nici o pasăre pe cer nu ar mai zbura.
Şi chiar de ploaie pe pămînt nu ar mai fi,
Măicuţă mea mereu te voi iubi.
Atunci cînd în imensul şi măreţul univers,
Toate planetele se vor roti în ritm intens.
Iar pe pămînt va curge miere, lapte tu să şti,
Măicuţa mea mereu te voi iubi.
De tine dorul mă apasă mamă,
De tine dorul mă apasă mamă,
Că am plecat şi sînt departe.
Iar dorul tău mereu mă cheamă,
De drumul lung ce ne desparte.
Departe sînt plecat de tine acum,
Şi gîndul meu e doar la tine mamă.
Eu am plecat că vreau un viitor mai bun,
Dar vocea ta acum la ea mă cheamă.
De ce n-ar fi acum multe cuvinte,
Şi lacrimi reci vărsate şi apoi stinse.
De parcă inima acum mă minte,
În aste clipe groaznice de reci şi triste.
Tu nu mai plînge mamă că mai înspăimîntat,
Căci lacrimile ce îţi izvorăsc mă dor.
Eu nu mai sînt copilul acela neajutorat,
Şi singur trebuie să învăţ acum să zbor.
Oricum iubită mamă ai fost rămîi mereu,
Sînt singur, sînt trist, şi îmi este tare greu.
Şi ochii-n jos acum mi se apleacă,
În veci eu nu te voi uita vreo dată.
Eu te iubesc, de tine îmi este dor,
În fiecare noapte în vis la tine zbor.
Iar gîndul meu într-una te veghează,
În fiecare vis eu mamă sînt acasă.
La Dumnezeu acolo sus
Măicuţa mea ce mult aş vrea,
Să pot să stau măcar în poala ta.
Să simt şi să ascult cum vîntul bate,
Atunci cînd tu îmi povesteşti de toate.
Tu te îmbraci încet în mantie ca iarna,
Eu ştiu că tu aştepţi acum pe,, doamna,,
Şi parcă vorbele –ţi toate îngheţate.
Dar las-o acuma mamă, că-i departe!
Tu mamă încă mai respiră multă vreme,
Şi vorba-ţi sfîntă la tine să mă cheme,
Pe acest frumos pămînt al meu.
Speranţă iau din glasul tău.
Iubită mamă pe pămînt ai multă treabă,
Căci Domnul nu te vrea la EL cu grabă.
Şi în parc de dimineaţă îţi plimbi nepoţii,
Şi împreună să ne bucurăm cu toţii.
Şi-un dor nespus nebun îţi e de tata,
La Dumnezeu acolo sus deschisă-i poarta,
Dar el te-aşteaptă în cer acolo liniştit.
Şi lîngă el un loc acolo ţi-a oprit.
Azi mamă am fost la tine iar la cimitir,
Azi mamă am fost la tine iar la cimitir,
Din curtea ta eu ţi-am adus un trandafir.
Un trandafir de-al roşu şi împupit,
E floarea dragă mamă ce ai iubit.
Şi ţi-am adus măicuţa mea şi –o lumânare,
Ca să o aprind la sfânta cruce că e sărbătoare.
Şi candela ţi-aprind încet în taină,
Să nu-ţi perturb eu somnul, iubită mamă.
Şi chiar afară dacă este frig sau soare,
La tine mamă am să vin să-mi cer iertare.
Cu ochii –n lacrimi mă aplec acum şi plâng,
Eu candela ţi-aprind avându-te mereu în gând.
Am crezut,
Am crezut în tine tată,
Ca în bunul Dumnezeu.
Tu mi-ai fost sprijin în viaţă,
Şi la bine şi la greu.
Am crezut în tine mamă,
Ca într-o sfîntă icoană.
M-ai apărat şi m-ai ferit,
Şi de rele m-ai păzit.
În voi doi eu am crezut,
Şi nici cînd n-am să vă uit.
Chiar la ceruri de v-aţi dus,
Eu vă port mereu în gînd.
Oricine şi ori ce ar spune,
Pentru mine a-ţi rămas.
Cei mai buni părinţi din lume,
Voi a-ţi fost şi veţi rămîne.
Scumpul nostru drag băiat
Scumpul nostru drag băiat,
Ţi-am dat viaţă, te-am vegheat.
Te-am crescut te-am educat,
Noi la şcoală te-am purtat.
Ţi-a plăcut să înveţi carte,
Şi-ai făcut şi facultate.
Fie ca fost vânt sau ger,
Ai ajuns şi inginer.
Timpul repede a trecut,
Şi noi am îmbătrânit.
Şi când timpul va sosi,
Amândoi te-om părăsi.
Noi la ceruri vom pleca,
Şi de acolo te-om veghea.
Să nu uiţi băiatul meu,
Lângă tine-i Dumnezeu.
Din întreaga noastră viaţă,
Ce-am muncit pe acest pământ.
A rămas ca amintire,
Numai crucea la mormânt.
Tatăl meu,
Ai fost tată minunat,
Soţ iubit şi adorat.
Noi din suflet te-am iubit,
Dar te-ai dus, ne-ai părăsit.
Îngerii au coborât,
Şi te-au dus la domnul sfânt.
Noi îţi spunem într-un glas,
Te –am iubit în orice ceas.
Ai muncit întreaga viaţa,
Pentru copil, pentru casă.
Şi acuma ai plecat,
Şi-n urmă nu te-ai uitat.
Ai lăsat copil plângând,
Şi soţia suspinând.
Nu te uităm niciodată
Dragul nostru soţ şi tată.
Doamne ţine-i sănătoşi,
Doamne ţine-i sănătoşi,
Pe părinţii mei frumoşi.
Dă-le Doamne sănătate,
Rod în muncă, spor în toate.
Doamne ţine-i fericiţi,
Şi pe fraţii mei iubiţi.
Şi să fim apropiaţi,
Că de aceia sîntem fraţi.
Să iubim să ne ajutăm,
Pe părinţi să-i respectăm
Căci acesta-i lucru sfînt.
Şi în cer şi pe pămînt
Măicuţa mea ,
Îţi mulţumesc măicuţa mea,
Îţi mulţumesc în taină.
Cînd m-ai născut , măicuţa mea,
Afară era toamnă.
Îţi mulţumesc măicuţa mea,
Îţi mulţumesc că mai iubit.
Mai ocrotit , mai dojenit,
De rele şi necazuri mai ferit.
Îţi mulţumesc măicuţa mea,
Îţi mulţumesc în fiecare seară.
La poza ta cu chip blajin,
Eu plîng mereu şi mă închin.
Îţi mulţumesc măicuţa mea ,
Şi în veci eu nu te voi uita.
Îţi mulţumesc măicuţa mea ,
Căci eşti Icoană sfînta în viaţa mea,
Îţi mulţumesc măicuţa mea ,
Chiar dacă afară-i vînt său soare.
La tine la mormînt eu vin ,
Eu vin s-a prind o lumînare.
Cît aveţi părinţi pe lume
Într-o poieniţă deasă,
Doi bătrîni aveau o casă.
Aveau casă, aveau de toate,
Dar nu aveau sănătate.
Aveau patru copilaşi,
Toţi plecaţi pe la oraş.
S-au dus, s-au căsătorit,
Pe bătrîni i-au părăsit.
I-au chemat la casa lor,
Ca să aibe un ajutor.
Dar copiii n- au venit,
Bătrînii s-au prăpădit.
Copiii s-au hotărît,
Şi toţi patru s-au vorbit.
Ca să vină la lor casă,
Să-şi vadă mamă şi tată.
S-au apropiat de casă,
Poarta era încuiată.
Au strigat l-ai lor părinţi,
Dar nimeni nu le-a răspuns.
Nu mică le-a fost mirarea,
Ca să afle întîmplarea,
De la lume au auzit,
Că părinţii lor s-au stins.
Stăteau toţi la poartă acum,
Şi-i plîngeau pe-ai lor bătrîni.
Îi plîngeau şi îi jeleau,
Zilele îşi blestemau.
Cît au fost bătrînii-n viaţă,
Ei nu le-au călcat la poartă.
Acum ar mai vrea să-i vadă,
Dar bătrînii nu-s în viaţă.
Au luat cîte-un trandafir,
Şi s-au dus la cimitir.
Să le-a prindă o lumînare,
Şi să le ceară iertare.
Dar o vorbă mare spune,
Cît aveţi părinţi pe lume.
Nu-i uitaţi, nu-i părăsiţi,
C-or muri nu-i mai găsiţi.
Măicuța mea cea sfântă,
Cad visele-n zăpadă prin noapte dănțuind,
Și nopțile în stradă prin somnul meu trecând.
Iar vii izvoare, iată, de ghețuri cad pe grui,
Din inima cetății, din gândul meu hai-hui.
În casă șade mama și țese la război,
Eu o aud cum cântă de-un anotimp cu ploi.
Și tot privesc cu jind la ițele vrăjite,
Când mâinile ei sfinte le-așează răsucite.
Cuvintele se-mbracă în marea de imagini,
Și pier apoi în gându-mi rămas fără de margini.
Iar mama mă privește prin ochii unui sfânt,
Și-atunci mă-ntorc în casă și-ncep cu ea să cânt.
Că viața se arată cu vise de zăpadă,
Cu anotimpul nopții ce dănțuie în stradă.
Cu soarele ce cade în apele vuind,
Și-n ceața densă-a sorții ce-o văd spre cer suind.
Măicuța mă primește cu brațele deschise,
Privind în ochii mei la gândurile-nchise.
Și mă sărută iară ca pe un prunc în fașă,
Topind toată-ntristarea ce-n mine are casă.
Măicuța mea cea sfântă, tu sfântă mângâiere,
Cu mâna ta muncită mă vindeci de durere.
Cuvintele-s puține de-aș vrea să-ți mulțumesc,
Și de aceea mamă, îți spun că te iubesc!
Să tremure iar codrul și brazii din pădure,
A nopții-ndepărtare să poată să o-ndure.
Și vântul de mătase cel dus în iarmaroc,
Să vină și să bată în visul meu de foc.
Cuprinsul poeziei să țină-n ea destinul,
Și drumul cel de nea să-și lumineze chinul.
Speranța lui să fie doar luna mincinoasă,
Cât umbra mea rămâne cu maica-i prea frumoasă.
Intr-un sat uitat de lume,
Într-un sat uitat de lume,
Pe un peron de gară vine,
Un bătrîn cu barbă mare,
Şi i-mi pune o întrebare :
Nu şti taică dacă vine ,
Trenu acela pentru mine?
Că l-aştept de ani de zile,
Mă uit lung şi nu mai vine.
Au rămas bătrînii în sat,
Singuri şi neajutoraţi,
Căci cu foametea cea mare,
Copii îs peste hotare.
Vin în gară zi de zi,
Poate îl voi întîlni.
Că-s bătrîn şi nu mai pot,
Simt că mor şi nu-l mai văd.
La bătrîn eu lung mă uit,
Şi deodată incept să plîng,
În sfîrşit a venit ceasul
Ca să-ţi vezi acum băiatul.
Tata ,începe acum să plîngă,
Mă ia în braţe mă sărută ,
Acum fiindcă te-am văzut,
Pot să mor sînt liniştit.
Acolo sus pe cerul plin de stele,
Acolo sus, pe cerul plin de stele,
Zăresc şi chipul mamei mele.
Ce încearcă într-una, să-mi vorbească,
De relele de pe pământ, să mă ferească.
Şi tac, ascult şi încep acum să plâng,
Când ştiu, că mama a plecat de pe pământ.
La ceruri sus, va fii mereu,
Că aşa a vrut-o, bunul Dumnezeu.
Dar mult prea tânără, săraca a plecat,
Acolo sus, la Domnul a urcat.
Şi paşii i-mi veghează zi şi noapte,
Vorbinu-mi, mie doar în şoapte.
Şi încerc cu ea, în noapte să vorbesc,
Dar chipul ei, blajin nu îl între zăresc.
Şi de odată eu tresar, mirat din somn,
Privesc icoana, din perete şi apoi dorm.
Şi dimineaţa, mă trezesc îngândurat,
Căci visul, repede sa terminat.
Şi deodată, repede îmi dau seama,
Căci pe pământ, nu mai e mama.
dodorel62 – Severin