Undeva în Moldova Mare,
Undeva în Moldova Mare, s-a născut Ştefan cel Mare,
El era mic om la stat, dar era mare la sfat.
Patruzeci şi şapte a domnit, era un om hotărît,
După luptele gătate, multe biserici săltate.
Nouă cetăţi ridicate şi bine fortificate,
În ele să poată sta şi de acolo ataca.
Patruzeci războaie date, foarte multe cîştigate,
Cea mai mare bătălie, la Vaslui avea să fie.
Turcii toţi cu mic cu mare, au venit pe cai călare,
Iarna mare păcătoasă, în Moldova cea geroasă.
Au venit ca să îi ceară, lui Ştefan tributul lui,
Cu vestitul Soleiman, în Moldova la Vaslui.
Bătea un vînt rece îngheţat, bătea el la Podu Înalt,
În Ianuarie şaptezeci şi cinci, moldovenii în opinci.
Au venit cu mic cu mare, lîngă domn Ştefan cel Mare,
Ca să lupte pentru ţara, Soleiman să-l dea afară.
Şi în mlaştina păcătoasă, toată rece şi îngheţată,
Soleiman şi a s-a oaste, toţi fugeau acum de moarte.
La Vaslui la Podu Înalt, Soleiman el a cedat,
Şi cu oastea cea putut, din Moldova ei s-au dus.
Ştefan nu a voit să audă, ca la turci să-i fie slugă.
La Vaslui cînd a văzut-o, semilună a înfrînt-o.
Şi de atunci se povesteşte, că Ştefan în ţară este,
Un om mic la el în stat, dar era mare la sfat.
dodorel62 – Severin
Acum la Alba Iulia în Ardeal,
Acum la Alba Iulia în Ardeal,
Veniţi români, veniţi cu toţii iar.
Unirea mare să o sărbătorim,
Veniţi la Alba toţi să ne unim.
De Centenar, la Alba Iulia sosesc,
Românii vin cu toţii, se înveselesc.
Din Bucovina, Basarabia şi Oltenia,
Banat, Moldova, Ardealul şi Muntenia.
Din Transilvania, Dobrogea şi Maramureş,
Cu steaguri vin acum, la Alba Iulia într-un iureş.
Acolo vin acum cu toţii şi în horă ei se prind de mînă,
Scandînd la unison că vor, Unirea cu Basarabia Romană.
dodorel62 – Severin
În Oraşul SEVERIN,
Şaptezeci şi şase ani s-au scurs,
De când bombele s-au pus.
În oraşul SEVERIN,
Ce a fost lovit din plin.
Era în Aprilie de Paşti,
Când severinenii dragi.
Învierea o aşteptau,
Ei nimic nu prevesteau.
Că în seara de cinşpe aprilie,
Răul atunci avea să vie.
Cerul tot să luminat,
Când oraşul e înştiinţat.
Că în curând o să urmeze,
Oraşul să îl bombardeze.
Biletele îs aruncate
Din avioane îs lansate.
Lumea le luau, le citeau,
Şi atunci ei nu credeau.
Severin oraş frumos,
Tu de PAŞTI vei fii tot jos.
Şi apoi în miez de noapte,
Avioanele vin toate.
Şi într-o oră jumătate,
Au lansat bombele toate.
Prima bombă în gară au pus-o,
Calea ferată au distrus-o.
Uzina de apă toată,
Ea a doua îi bombardată.
Nici Uzina de Vagoane,
N-a scăpat de avioane.
Bombardată ea a fost,
S-a aprins şi a luat foc.
Ca să distrugă curentul,
A lovit bombardamentul.
În Uzina aceia mare,
De curent producătoare.
Şi de odată în miez de noapte,
Străzile sunt luminate.
De focuri şi schije multe,
De la zonele distruse.
Tot oraşul au bombardat,
Multe case au dărâmat.
Oameni mulţi aveau să moară,
În acea noapte amară.
Centrul tot este distrus,
De bombele ce-au căzut.
Oraşul e ca un iad,
Peste tot casele ard.
Oameni morţi zăreşti pe stradă,
Totu îi ca într-un film de groază.
Multe case îs bombardate,
Altele sunt ruinate.
Lumea era bulversată,
Dar şi tare speriată.
Ei cu toţii aşteptau,
Atacuri că se reiau.
Dar la prânz a doua zi,
Nici n-ai vrea tu ca să şti.
Cum a fost el bombardat,
Severin al meu oraş.
Bombardat de avioane,
Ce sunt anglo – americane.
Cu bombe incendiare,
De care nu ai scăpare.
Şi istoria ne spune,
Că nu au mai fost zile bune.
Oraşul a fost bombardat,
Totul a fost ruinat.
Din istorie se ştie,
Că au fost de teroare zile.
De la Paşti şi până în Iunie,
În oraş nu îs zile bune.
Că istoria aşa s-a scris,
Se află într-un manuscris.
Severin oraş frumos,
În noaptea de Paşti e jos!
dodorel62-Severin
Primul bombardament pe timp de noapte a avut loc în Oraşul SEVERIN, în noaptea de PAŞTE la ora 23,00 la data de 15 Aprilie 1944. Oraşul a fost bombardat de escadrilă de avioane anglo – americană.
Undeva în Moldova Mare,
Undeva în Moldova Mare, s-a născut Ştefan cel Mare,
El era mic om la stat, dar era mare la sfat.
Patruzeci şi şapte a domnit, era un om hotărît,
După luptele gătate, multe biserici săltate.
Nouă cetăţi ridicate şi bine fortificate,
În ele să poată sta şi de acolo ataca.
Patruzeci războaie date, foarte multe cîştigate,
Cea mai mare bătălie, la Vaslui avea să fie.
Turcii toţi cu mic cu mare, au venit pe cai călare,
Iarna mare păcătoasă, în Moldova cea geroasă.
Au venit ca să îi ceară, lui Ştefan tributul lui,
Cu vestitul Soleiman, în Moldova la Vaslui.
Bătea un vînt rece îngheţat, bătea el la Podu Înalt,
În Ianuarie şaptezeci şi cinci, moldovenii în opinci.
Au venit cu mic cu mare, lîngă domn Ştefan cel Mare,
Ca să lupte pentru ţara, Soleiman să-l dea afară.
Şi în mlaştina păcătoasă, toată rece şi îngheţată,
Soleiman şi a s-a oaste, toţi fugeau acum de moarte.
La Vaslui la Podu Înalt, Soleiman el a cedat,
Şi cu oastea cea putut, din Moldova ei s-au dus.
Ştefan nu a voit să audă, ca la turci să-i fie slugă.
La Vaslui cînd a văzut-o, semilună a înfrînt-o.
Şi de atunci se povesteşte, că Ştefan în ţară este,
Un om mic la el în stat, dar era mare la sfat.
dodorel62 – Severin
A fost un rege Decebal în Dacia cea mare,
A fost un rege Decebal în Dacia cea mare,
Ce a fost neînfricat la ale lui hotare.
Regatul Daciei lui Burebista el îl moştenea,
Din Transilvania mare şi până în Oltenia.
Şi întreg ţinutul cel cu zăcăminte în munţi,
El îl veghea de duşmanii cei mulţi.
Ce au vrut ca peste Dacia lui cea mare,
Să o cucerească şi să îi schimbe a ei hotare.
Dar bravul rege Decebal nu a dorit să audă,
Că întreg regatul lui să ajungă slugă.
Şi a zidit cetăţi pe întregul teritoriu dac,
Pentru a apărea acest pământ bogat.
Şi două mari războaie Decebal el a avut,
Cu Împăratul Traian, cel cunoscut.
Dar nici când nu a dorit să se predea,
Chiar dacă armata să mai mică ea era.
Cu râvnă dacii cu romanii ei se bat,
Şi nici o palmă de pământ nu au cedat.
Şi se sfârşeşte primul lor război,
Şi se încheie atunci o pace între ei doi.
Trei ani ea pacea lor durează atunci,
Traian el pune armata lui la munci.
Şi podul peste Dunăre, romanii îl fac,
Să treacă cu armata în teritoriul dac.
Şi în anul o sută cinci romanii iar atacă,
Trecând cu legiuni ca Dacia să o cotropească.
Şi cotropesc cetăţi, prizonieri cad dacii,
Dar Decebal măritul nu se predă ca alţii.
La Sarmizegetuza acolo în cetate,
Măritul Decebal, acolo se retrage.
Şi nu doreşte prizonier să cadă,
Acolo se omoară ca nimeni să nu îl vadă.
Iar capul lui tăiat, la Roma acolo îi pus,
Să îl vadă toţi romanii că Decebal să dus.
Şi mare zaiafet în toată Roma este,
Căci Decebal cel mare el nu mai este rege.
Şi astfel la sud de dunăre se ştie,
Poporul dac – roman acolo avea să fie.
Şi limba şi cultura daco – romană este,
La Dunărea cea mare ea are a sa poveste !
dodorel62-Severin
Bătălia de la Costeşti şi pacea de la Cozia,
În februarie nouăzeci şi nouă, e mineriadă nouă,
Pe o zăpadă foarte mare, Miron Cozma îi cel mai tare.
În Petroşani el soseşte şi înspre Bucureşti porneşte,
Cu guvernul să vorbească de a cincea mineriadă.
Atunci a fost judecat şi apoi urma condamnat,
La cale el acum pune, o mineriadă anume.
În autobuze sus, acolo ortacii îs duşi.
La Constantinescu ar vrea, să ajungă de-o putea,
Cozma face un semn discret, autobuzele încet merg,
Din Petroşani ei pornesc, pe defileu se opresc.
Acolo baraju îi mare, de forţe de apărare,
Cu jandarmii se ciocnesc şi minerii dobîndesc.
Jandarmii din nou îi aşteaptă, la Brădeşti încă o dată,
Dar minerii îs tot mai tari şi îi biruie pe jandarmi.
Jandarmii rău îs umiliţi, de mineri ei sînt bătuţi,
Minerii drumu îs continuă, la Bucureşti vor să vină.
Spre Costeşti ei se îndreaptă şi acolo îi aşteaptă,
Jandarmii acolo sînt, dar nu îi dobîndesc nici cînd.
Mulţi din ei sînt prizonieri şi sînt luaţi chiar de mineri,
Şi primaru îi sechestrat, de mineri el este luat.
După atîta încăierare, la jandarmi le-a dat bătaie,
Minerii îs victorioşi şi sînt tare bucuroşi.
În autobuze urcă şi poruncesc să îi ducă,
În grabă spre Stoeneşti şi de acolo în Bucureşti.
La ora cinci dimineaţa, tocmai cînd se lasă ceaţa,
Minerii dorm şi visează şi deodată sesizează,
Că ei sînt înconjuraţi, de jandarmii şi îs arestaţi
La Stoeneşti la intrare, chiar pe podul acela mare.
Autobuze sînt sparte, cu grenade îs atacate,
Cu gaze lacrimogene, dă jandarmul nu se teme.
Şi în confruntarea lor, acolo mineri mulţi mor,
Unii sînt chiar capturaţi, de jandarmi sînt arestaţi.
Atunci Cozma ca un laş, o tuleşte spre oraş,
În Caracal vrea să ajungă, dar jandarmii o să îl prindă.
Şi aşa minerii îs prinşi şi ei arestaţi pe rînd,
De jandarmii vigilenţi, de astă dată mai atenţi.
La Cozia la mănăstire, vine şi Radu Vasile,
Acolo Cozma a venit, de jandarmi este însoţit.
Protocol încheie îndată, el crezînd că acolo scapă,
Scapă şi de puşcărie şi ministu o să fie.
Dar nu a fost să fie aşa, el căzînd în plasa grea,
Radu Vasile i-o întinde şi poliţia chiar îl prinde.
Şi el este judecat, zece ani l-au condamnat,
Pentru mineriade făcute şi ţării daune adu-se.
Şi de atunci se povesteşte şi toată lumea vorbeşte,
La Costeşti în bătălie, jandarmii aveau să fie.
Umiliţi şi chiar bătuţi, de minerii iscutiţi,
Şi pacea din Cozia este, o adevărată poveste.
Aceste evenimente, peste ani sînt o poveste,
Şi în istorie vor intra, pacea de la Cozia.
Şi vestita bătălie, de la Costeşti avea să fie,
Un adevărat succes, al lui Miron Cozma cel isteţ.
dodorel62 – Severin
A fost un rege Decebal în Dacia cea mare,
A fost un rege Decebal în Dacia cea mare,
Ce a fost neînfricat la ale lui hotare.
Regatul Daciei lui Burebista el îl moştenea,
Din Transilvania mare şi până în Oltenia.
Şi întreg ţinutul cel cu zăcăminte în munţi,
El îl veghea de duşmanii cei mulţi.
Ce au vrut ca peste Dacia lui cea mare,
Să o cucerească şi să îi schimbe a ei hotare.
Dar bravul rege Decebal nu a dorit să audă,
Că întreg regatul lui să ajungă slugă.
Şi a zidit cetăţi pe întregul teritoriu dac,
Pentru a apărea acest pământ bogat.
Şi două mari războaie Decebal el a avut,
Cu Împăratul Traian, cel cunoscut.
Dar nici când nu a dorit să se predea,
Chiar dacă armata să mai mică ea era.
Cu râvnă dacii cu romanii ei se bat,
Şi nici o palmă de pământ nu au cedat.
Şi se sfârşeşte primul lor război,
Şi se încheie atunci o pace între ei doi.
Trei ani ea pacea lor durează atunci,
Traian el pune armata lui la munci.
Şi podul peste Dunăre, romanii îl fac,
Să treacă cu armata în teritoriul dac.
Şi în anul o sută cinci romanii iar atacă,
Trecând cu legiuni ca Dacia să o cotropească.
Şi cotropesc cetăţi, prizonieri cad dacii,
Dar Decebal măritul nu se predă ca alţii.
La Sarmizegetuza acolo în cetate,
Măritul Decebal, acolo se retrage.
Şi nu doreşte prizonier să cadă,
Acolo se omoară ca nimeni să nu îl vadă.
Iar capul lui tăiat, la Roma acolo îi pus,
Să îl vadă toţi romanii că Decebal să dus.
Şi mare zaiafet în toată Roma este,
Căci Decebal cel mare el nu mai este rege.
Şi astfel la sud de dunăre se ştie,
Poporul dac – roman acolo avea să fie.
Şi limba şi cultura daco – romană este,
La Dunărea cea mare ea are a sa poveste !
dodorel62-Severin
Această armată criminală rusofilă,
Această armată criminală rusofilă,
Îi execută pe civili chiar fără milă.
Şi sângele din ei ţâşneşte peste tot,
Că îs împuşcaţi de rusofili şi cad pe jos.
Şi îi bombardează fără milă pe civili,
Aceşti soldaţi ce îs deghizaţi în rusofili.
Orbiţi de un ordin dat de un nebun,
De acolo din palatul lui de la Kremlin.
Şi sunt plecaţi de mult din Rusia de acasă,
Ei merg pe front Ucraina să o cucerească.
Şi merg acolo să îşi ucidă fraţii,
Că aşa au primit ei ordin de la alţii.
Şi se trezesc deodată într-o luptă între fraţi,
Şi unii mor în flăcări sau împuşcaţi mitraliaţi.
Şi alţii cad cu avioanele ce îs mitraliate,
Şi sunt ucişi cu sânge rece de grenade.
De groază îi totul cât priveşti în jurul tău,
Vezi blocuri, case şi spitale căzând în hău.
Şi oamenii morţi pe sub moloz însângeraţi,
Şi alţii îs morţi pe străzi mitraliaţi.
Şi în fiecare dimineaţă se aude brusc alarma,
Şi oamenii fug iar în adăposturi şi îi apucă teama.
Cu toţii stau acolo se roagă şi se închină,
Căci au intrat cu toţi în război dar fără a lor vină.
Şi alţii îs luaţi prizonieri sau se predau ca atare,
Căci nu mai au muniţie, nici apă, nici mâncare.
Şi când sunt prinşi cu toţii îşi dau seama,
Că au venit pe front să îşi ucidă frate, tată, mama !
dodorel62-Severin
În Oraşul SEVERIN,
Şaptezeci şi şase ani s-au scurs,
De când bombele s-au pus.
În oraşul SEVERIN,
Ce a fost lovit din plin.
Era în Aprilie de Paşti,
Când severinenii dragi.
Învierea o aşteptau,
Ei nimic nu prevesteau.
Că în seara de cinşpe aprilie,
Răul atunci avea să vie.
Cerul tot să luminat,
Când oraşul e înştiinţat.
Că în curând o să urmeze,
Oraşul să îl bombardeze.
Biletele îs aruncate
Din avioane îs lansate.
Lumea le luau, le citeau,
Şi atunci ei nu credeau.
Severin oraş frumos,
Tu de PAŞTI vei fii tot jos.
Şi apoi în miez de noapte,
Avioanele vin toate.
Şi într-o oră jumătate,
Au lansat bombele toate.
Prima bombă în gară au pus-o,
Calea ferată au distrus-o.
Uzina de apă toată,
Ea a doua îi bombardată.
Nici Uzina de Vagoane,
N-a scăpat de avioane.
Bombardată ea a fost,
S-a aprins şi a luat foc.
Ca să distrugă curentul,
A lovit bombardamentul.
În Uzina aceia mare,
De curent producătoare.
Şi de odată în miez de noapte,
Străzile sunt luminate.
De focuri şi schije multe,
De la zonele distruse.
Tot oraşul au bombardat,
Multe case au dărâmat.
Oameni mulţi aveau să moară,
În acea noapte amară.
Centrul tot este distrus,
De bombele ce-au căzut.
Oraşul e ca un iad,
Peste tot casele ard.
Oameni morţi zăreşti pe stradă,
Totu îi ca într-un film de groază.
Multe case îs bombardate,
Altele sunt ruinate.
Lumea era bulversată,
Dar şi tare speriată.
Ei cu toţii aşteptau,
Atacuri că se reiau.
Dar la prânz a doua zi,
Nici n-ai vrea tu ca să şti.
Cum a fost el bombardat,
Severin al meu oraş.
Bombardat de avioane,
Ce sunt anglo – americane.
Cu bombe incendiare,
De care nu ai scăpare.
Şi istoria ne spune,
Că nu au mai fost zile bune.
Oraşul a fost bombardat,
Totul a fost ruinat.
Din istorie se ştie,
Că au fost de teroare zile.
De la Paşti şi până în Iunie,
În oraş nu îs zile bune.
Că istoria aşa s-a scris,
Se află într-un manuscris.
Severin oraş frumos,
În noaptea de Paşti e jos!
Mă aştept acum ca războiul să înceapă,
Mă aştept acum, ca războiul să înceapă,
Şi rachetele la noi, în ţara să treacă.
Să bombardeze, neîncetat România,
O ţară unde domneşte, acum doar hoţia.
Că dacă cumva, războiul acesta începe,
Noi nu avem armată, pe front ca să plece.
Nici un român, el nu îşi doreşte să moară,
Apărând hoţilor, a lor mare comoară.
Să meargă pe front, parlamentarii cu toţii,
Că au sărăcit această ţară, furând-o că hoţii.
Să meargă pe front, cu copiii lor şi nepoţii,
Să meargă acolo să lupte, să moară cu toţii.
Că au gonit din ţară, copiii noştri fără milă,
I-au dat afară din servicii, de ei fimi-ar silă.
Şi au ajuns copiii, afară din ţara să muncească,
Pe la străini pe acolo, ei să trăiască.
Au distrus cu toţii şi armata romană ea toată,
Şi acum cu toţii se vaită, că ţara e neapărată.
Uzine de armament, de parlamentari sunt distruse,
Ca şi alte uzine la fier vechi, de ei au fost vândute.
Şi acum când războiul, este la graniţă ei văd cu toţii,
Că nu are cine lupta şi acum se dau de ceasul morţii.
Şi caută în disperare, să angajeze români în armată,
Să lupte să moară acolo, pe front sperând că ei scapă.
Dar ce nu ştiu aceşti parlamentari, că românii nu uită,
Şi niciodată nu vor veni, în ţara aici la luptă.
Să meargă pe front să lupte, să moară pentru hoţi,
Să scape din ghiarele morţii, parlamentarii toţi !
Lupta poporul ucrainean până la moarte,
Lupta poporul ucrainean până la epuizare,
De poporul rus duşman pentru eliberare .
Luptă cu râvnă şi cu mult spor,
Luptă să scape de ruşi al lor popor.
Cu toţii ruşi au fost până acum,
Dar acest PUTIN parcă este nebun.
El vrea toţi ruşii din nou să îi cucerească,
Şi o nouă republică rusă să facă.
Deşi mai bine de o lună ruşii ei bombardează,
Frumoasa ea târa Ucraina tot nu se lasă.
Şi în jur acum nu vezi decât clădiri dărâmate,
De bombe, rachete şi obuze de ruşi sunt trase.
Pe jos nu vezi decât moloz şi oameni ucişi,
Ce îs bombardaţi de aceşti criminali ruşi.
Şi întregi oraşe ucrainene îs acum devastate,
Şi îs părăsite de oameni aproape toate.
Şi poţi vedea cum nici apă, mâncare şi curent,
În multe oraşe ucrainene acum se termină lent.
Iar pe jos poţi zări ruşii cum zac decedaţi,
De armata ucraineana au fost împuşcaţi.
Acest tablou sinistru în toată Ucraina îl vezi,
O ţară frumoasă e bombardată şi nu crezi.
Acolo mor bombardaţi bărbaţi, femei şi copii,
De ruşii criminali ai lui Putin asta trebuie să ştii !
Eu mis Ţepeş Vlad Dracula,
Eu mis Ţepeş Vlad Dracula,
Pentru hoţi folosesc sula.
Şi îi trag pe toţi în ea,
Ca să simtă sula mea.
Şi îi las să pătimească,
Până mor să chinuiască.
De furat ei să se lase,
De vor de sulă să scape.
Că astfel milă de ei n-am,
Şi îi omor întregul neam.
De cei ce oamenii îi fură,
Pentru ei am scârbă, ură.
Şi am să îi trag pe toţi în ţeapă,
Şi de nimeni nu îmi pasă.
Că am să scap ţara de hoţi,
De trântori şi neghiobi !
Centenarul Marii Uniri,
La întîi Decembrie ştim, centenar sărbătorim,
Marea Unire înseamnă, cea cu Basarabia Mamă.
Şi ce mare bucurie, tot atunci avea să fie,
Fiindcă Bucovina toată, s-a unit cu ţara noastră.
Maramureş şi Banatul, au vrut unirea cu statul,
Transilvania şi Crişana, s-au unit cu Țara Mamă.
S-au unit atunci sperînd, la un trai mai bun şi blînd,
Toate au vrut atunci unire, într-o mare Românie.
Viaţa lor chiar de a fost cruntă, toţi au vrut unirea sfîntă,
Românii trăiască împreună, într-o ţară mult mai bună.
Credinţa în Dumnezeu, ei au avut-o mereu şi la bine şi la greu,
Şi –au iubit românii glia şi ţara lor România!
Dar într-un tîrziu departe, România a avut parte,
Ca să-i fie atunci luată, Basarbia noastră toată.
Numai pactu a purtat vina, ne-a luat Herţa, Bucovina,
Acestea s-au întîmplat, într-un an el blestemat.
Dar acum la centenar, romanu să aibă habar,
România nu e întreagă, fără Basarabia toată.
Şi nici fără Bucovina, ce ne-au luat-o bată-i vina,
Şi acum fraţi să ne unim, cînd la centenar venim!
În anul o mie nouă sute şapte,
În anul o mie nouă sute şapte,
Când încă ţăranul nu se deşteptase.
Muncea de dimineaţă până în seară,
Acolo la boier pe câmp afară.
Şi el muncea din greu doar să trăiască,
Pe o bucată de mălai să aibă acasă.
Şi o farfurie de mâncare câte odată,
El o primea ţăranul de muncea la coasă.
De îndrăznea să ceară bani să poată cumpăra,
El de boier era bătut şi apoi îl umilea.
Căci el ţăranul nostru nu avea unde munci,
El nu avea pământ pentru a supravieţui.
Şi a venit o zi când ţăranii din Flămânzi,
Sătui de umilinţă de foame şi flămânzi.
Au hotărât cu toţii atunci să se răscoale,
Şi au atacat boierii cu furci şi cu topoare.
Şi după acea răscoală ce a fost atunci pornită,
Ea de armata toată a fost înăbuşită,
Şi la răscoală atunci pierit-au ei ţăranii,
Pe drumuri au rămas copii lor orfanii.
Şi de atunci ţăranii au luat şi ei pământ,
Iar pentru ei pământul era un lucru sfânt.
Şi de atunci ţăranii ei nu au mai fost forţaţi,
Să meargă să muncească la boierimea din sat !
Doisprezece generali,
Doisprezece generali,
Ai lui Putin ce îs loiali.
În război au fost trimişi,
Şi să vină neînvinşi.
Dar cum se ştie în război,
Poţi să scapi, dar poţi să mori.
Că în război e doar teroare,
Cad case şi lume moare.
Chiar şi generalii toţi,
N-au scăpat, acum sunt morţi.
Unii că au fost trădaţi,
Alţii chiar executaţi.
Că au căzut la datorie,
Soarta aşa a vrut să fie.
Pentru Putin eroi sunt,
Chiar acolo în mormânt !
Că în Azovstal în uzină,
Că în Azovstal în uzină,
Cât priveşti vezi doar ruină.
Totul de ruşi a fost bombardat,
Doar un buncăr a scăpat.
Şi acolo îs civili mulţi ascunşi,
Să nu fie de ruşi prinşi.
Şi îs păziţi de două luni,
De ucrainenii buni.
În subteran stau ascunşi,
Poate or scăpa de ruşi,
Dar ruşii de două zile,
Îi lovesc cu proiectile.
Fiindcă acolo îs şi soldaţi,
Ce ei trebuie capturaţi.
Dar ei se apară inteligent,
Când ruşii atacă insistent.
Chiar dacă unii sunt scăpaţi,
Alţi de ruşi au fost executaţi.
Iar alţii civili au reuşit,
În tabere sigure au fugit.
Şi acum cu toţi se roagă,
Ca pe ruşi ei să îi vadă.
Din Azovstal lichidaţi,
De ai Ucrainei Soldaţi.
Şi apoi cu toţii să iasă,
Din buncăr la suprafaţă.
Şi să fugă în altă parte,
De războiul crunt să scape !
În lacrimi Moscova nu crede,
În lacrimi Moscova nu crede,
Şi asta acum deja se vede.
De şaptezeci de zile au bombardat,
Toată Ucraina o ruşii au devastat.
Oraşe întregi sunt bombardate,
De bombe şi rachete ce îs trase.
În Bucha, Herson şi Dombas,
Acolo ruşii ei mereu să tras.
În Mariupol, Kiev, Zaporoje şi Odesa,
Ruşii îşi fac acum fiesta.
Că au ucis civilii în masă,
Şi acum stau şi se distrează.
Şi acolo pe străzi zăreşti,
Oameni morţi pe sub grămezi.
Şi pe corpul lor zăreşti,
Urme de gloanţe găseşti.
Pe alţii sânge îi şiroaie,
Le curge din cap, picioare.
Că au fost mitraliaţi,
Şi au murit nevinovaţi.
Iar alţi civili îs îngenunchiaţi,
La ochi şi mâini ei sunt legaţi.
Se trage în ei în cap şi fără milă,
Şi sângele de curge ei nu au silă.
Alţi morţi ucişi au fost băgaţi,
În gropi comune îngropaţi.
De ruşii ce au vrut să scape,
De a ucrainenilor cadavre.
Şi ruşi sunt mulţi împuşcaţi,
De ucraineni executaţi.
Corpul lor pe stradă aşteaptă,
La morgă în Rusia să meargă.
Dar cum la ruşi lor nu le pasă,
Pe caldarâm cadavre aşteaptă.
De ciori şi viermi ele îs mâncate,
De nimeni nu sunt ridicate.
Că în lacrimi Moscova nu crede,
Chiar crimele aceştia de le vede.
Căci Putin el atât doar ştie,
Un mare dictator el vrea să fie!
Această armată criminală rusofilă,
Această armată criminală rusofilă,
Îi execută pe civili chiar fără milă.
Şi sângele din ei ţâşneşte peste tot,
Că îs împuşcaţi de rusofili şi cad pe jos.
Şi îi bombardează fără milă pe civili,
Aceşti soldaţi ce îs deghizaţi în rusofili.
Orbiţi de un ordin dat de un nebun,
De acolo din palatul lui de la Kremlin.
Şi sunt plecaţi de mult din Rusia de acasă,
Ei merg pe front Ucraina să o cucerească.
Şi merg acolo să îşi ucidă fraţii,
Că aşa au primit ei ordin de la alţii.
Şi se trezesc deodată într-o luptă între fraţi,
Şi unii mor în flăcări sau împuşcaţi mitraliaţi.
Şi alţii cad cu avioanele ce îs mitraliate,
Şi sunt ucişi cu sânge rece de grenade.
De groază îi totul cât priveşti în jurul tău,
Vezi blocuri, case şi spitale căzând în hău.
Şi oamenii morţi pe sub moloz însângeraţi,
Şi alţii îs morţi pe străzi mitraliaţi.
Şi în fiecare dimineaţă se aude brusc alarma,
Şi oamenii fug iar în adăposturi şi îi apucă teama.
Cu toţii stau acolo se roagă şi se închină,
Căci au intrat cu toţi în război dar fără a lor vină.
Şi alţii îs luaţi prizonieri sau se predau ca atare,
Căci nu mai au muniţie, nici apă, nici mâncare.
Şi când sunt prinşi cu toţii îşi dau seama,
Că au venit pe front să îşi ucidă frate, tată, mama !
Se apropie ziua în care,
Se apropie ziua în care,
Ruşii o declară sărbătoare.
Şi vor mare paradă să facă,
Mapamondul să îi urmărească.
La parada aceia mare militară,
Puţin vrea să îşi scoată afară.
Armament, tehnică, multă,
Ce o va trimite în luptă.
Şi vrea să impresioneze,
Lumea vrea să o streseze.
Că de nu îi lăsat în pace,
Ştie în curând ce va face.
Şi mai nou şi China mare,
Vrea să facă o alianţă tare.
Cu poporul rus nebun,
Vrea să o facă chiar acum.
Dar ştiu că planeta întreagă,
Nici de cum nu îi agrează.
Şi vor avea sancţiuni,
Că şi ruşii cei nebuni.
Şi atunci China mai aşteaptă,
Rusia războiul să înceapă.
Şi de abia atunci se pare,
Vor face alianţa cea mare.
Şi ambele ţări mai aşteaptă,
Ce ţări li se mai aliază.
Că-i Coreea, că-i India, sau Iranul,
Tremură când văd pe americanul.
Şi chiar dacă Rusia ea are,
Bombe şi rachete nucleare.
Aliaţii NATO îs foarte mulţi,
Şi îi c-am sperie pe ruşi.
Puţin acum este înrăit,
Ameţit şi zăpăcit.
Să intre în Moldova ar vrea,
Să fie stăpân peste ea.
Şi apoi el mai visează,
Alte state invadează.
Rusia mare să o clădească,
Aşa cum era odată.
Să sperăm că aceste state,
Ce ele vor fii în curând aliate.
Nu vor pune în aplicare,
Un al treilea război mare.
Că de or da cu nucleare,
Planeta se zguduie tare.
Omenirea încet dispare,
Flora, faună, ea moare.
Fiindcă această armă îi rea,
Unde cade e belea.
Urme adânci acolo lasă,
Omenirea nu mai scapă.
Căci la Hiroşima aşa a fost,
Oamenii au murit pe loc.
Floara, fauna ea toată,
Nu au mai apărut vreodată !
A fost un rege Decebal în Dacia cea mare,
A fost un rege Decebal în Dacia cea mare,
Ce a fost neînfricat la ale lui hotare.
Regatul Daciei lui Burebista el îl moştenea,
Din Transilvania mare şi până în Oltenia.
Şi întreg ţinutul cel cu zăcăminte în munţi,
El îl veghea de duşmanii cei mulţi.
Ce au vrut ca peste Dacia lui cea mare,
Să o cucerească şi să îi schimbe a ei hotare.
Dar bravul rege Decebal nu a dorit să audă,
Că întreg regatul lui să ajungă slugă.
Şi a zidit cetăţi pe întregul teritoriu dac,
Pentru a apărea acest pământ bogat.
Şi două mari războaie Decebal el a avut,
Cu Împăratul Traian, cel cunoscut.
Dar nici când nu a dorit să se predea,
Chiar dacă armata să mai mică ea era.
Cu râvnă dacii cu romanii ei se bat,
Şi nici o palmă de pământ nu au cedat.
Şi se sfârşeşte primul lor război,
Şi se încheie atunci o pace între ei doi.
Trei ani ea pacea lor durează atunci,
Traian el pune armata lui la munci.
Şi podul peste Dunăre, romanii îl fac,
Să treacă cu armata în teritoriul dac.
Şi în anul o sută cinci romanii iar atacă,
Trecând cu legiuni ca Dacia să o cotropească.
Şi cotropesc cetăţi, prizonieri cad dacii,
Dar Decebal măritul nu se predă ca alţii.
La Sarmizegetuza acolo în cetate,
Măritul Decebal, acolo se retrage.
Şi nu doreşte prizonier să cadă,
Acolo se omoară ca nimeni să nu îl vadă.
Iar capul lui tăiat, la Roma acolo îi pus,
Să îl vadă toţi romanii că Decebal să dus.
Şi mare zaiafet în toată Roma este,
Căci Decebal cel mare el nu mai este rege.
Şi astfel la sud de dunăre se ştie,
Poporul dac – roman acolo avea să fie.
Şi limba şi cultura daco – romană este,
La Dunărea cea mare ea are a sa poveste !
Aici la Drobeta Turnu Severin, acasă la mine !
În frumosul meu, oraş dunărean,
Două statui, impunătoare eu am.
Una este, a vestitului rege Decebal iscusit,
Şi alta, a împăratului Traian cel vestit.
Aceste două faimoase, statui dacă doreşti,
În frumosul parc, al trandafirilor le găseşti.
Acolo au fost, de mulţi ani ridicate,
Când le vezi, îţi aduc aminte de luptele date.
Bătrânul el rege Decebal, de pază a stat,
Să apere întregul tărâm, al daciei neînfricat.
Să îl apere, de armatele romane invadatoare,
Conduse de vestitul, împărat Traian cel mare.
Şi istoria noastră străbună, nouă ne spune la toti,
Căci romanii ei Dunărea, au trecut-o pe podul de barci.
Şi au invadat Dacia toată cea Mare, pe jos şi călare,
Şi au dorit să îl prindă, pe vestitul rege Decebal cel mare.
Dar n-au avut această onoare, să îl prindă viu de se poate,
Fiindcă vestitul rege Decebal, sa sinucis la el în cetate.
Iar împăratul Traian, el capul lui Decebal la luat şi la dus,
Acolo în cetatea eternă a romei el capul lui Decebal la pus.
Şi aici la Severin la sud de Dunăre, romanii au făcut se ştie,
Poporul dacao- roman, unificat prin contopire avea să fie.
Şi astfel a luat fiinţă limba, cultura şi obiceiuri latine,
Aici la Drobeta Turnu Severin, acasă la mine !
Undeva în Moldova Mare,
Undeva în Moldova Mare, s-a născut Ştefan cel Mare,
El era mic om la stat, dar era mare la sfat.
Patruzeci şi şapte a domnit, era un om hotărît,
După luptele gătate, multe biserici săltate.
Nouă cetăţi ridicate şi bine fortificate,
În ele să poată sta şi de acolo ataca.
Patruzeci războaie date, foarte multe cîştigate,
Cea mai mare bătălie, la Vaslui avea să fie.
Turcii toţi cu mic cu mare, au venit pe cai călare,
Iarna mare păcătoasă, în Moldova cea geroasă.
Au venit ca să îi ceară, lui Ştefan tributul lui,
Cu vestitul Soleiman, în Moldova la Vaslui.
Bătea un vînt rece îngheţat, bătea el la Podu Înalt,
În Ianuarie şaptezeci şi cinci, moldovenii în opinci.
Au venit cu mic cu mare, lîngă domn Ştefan cel Mare,
Ca să lupte pentru ţara, Soleiman să-l dea afară.
Şi în mlaştina păcătoasă, toată rece şi îngheţată,
Soleiman şi a s-a oaste, toţi fugeau acum de moarte.
La Vaslui la Podu Înalt, Soleiman el a cedat,
Şi cu oastea cea putut, din Moldova ei s-au dus.
Ştefan nu a voit să audă, ca la turci să-i fie slugă.
La Vaslui cînd a văzut-o, semilună a înfrînt-o.
Şi de atunci se povesteşte, că Ştefan în ţară este,
Un om mic la el în stat, dar era mare la sfat.
Ţepeş Vodă la Tîrgovişte,
La Tîrgovişte a venit, Țepeș Vodă s-a oprit.
Capitală și-a făcut, lupte cu turcii a avut.
Cîtă frunză, câtă iarbă, turcii iară au venit.
Au venit în țara noastră, să ne ia din nou tribut.
Era în Iunie, era noapte, luna sus se ridica-se,
Mahomed neînfricatul, deodată dictă atacul.
Turnul să îl cotropească, poarta el să o lovească,
Oastea lui poarta să o rupă, el cetatea o ocupă.
Însă nici nu a visat, ce urma să-i cadă în cap,
Şi cu o furie prostească, a încercat să o lovească.
Poarta armata să o deschidă, cu a să furie perfidă,
Și din turnul cel înalt, peste turci smoală a turnat.
Mahomed și oastea-i tristă, fuse astfel nimicită,
De o armată de ţărani şi de foarte mulţi ciobani.
Şi au văzut turcii prin ceaţă, mica oaste românească,
Ei simţind pe pielea lor, ce-i furia românilor.
Țepeș brav conducător, mîndru de al său popor,
Nici na vrut ca să audă, să le dea tribut că slugă.
Au văzut că n-au izbîndă şi oastea le-a fost osîndă,
Mahomed a tot credul s-a întors la Istanbul.
Şi de atunci legenda spune, că ori ce ar fii pe lume,
Cît Ţepeş e cunoscut, noi la turci nu dăm tribut.
Şi de ţara aceasta sfîntă, ei nici cînd să nu se atingă,
Turcii toţi să se ferească de a sa sabia românească.
Trădarea neamului românesc,
E, România țară minunată,
O ţară cum n-a fost niciodată.
Cu munți de aur și argint,
Ai dacilor ce nu mai sînt.
A fost o țară plină de eroi,
Ce nici odată n-au dat înapoi.
A fost o țară-n plină glorie,
Cu sînge ea și-a scris istorie.
Şi un imperiu mare a construit,
El Burebista cel mare și vestit.
Dar n-a scăpat de nobilii mişei,
Ce-au împărțit regatul între ei.
Nici Decebal, n-a fost iertat,
La rîndul său a fost trădat.
La Sarmisegetuza în cetate,
Cu propria-i sabie i-şi face moarte.
Boierii l-au trădat în ţara lor,
Şi pe Vlad Țepeș domnitor.
Cînd turcilor tribut n-a dat deloc,
Vîndut de frate Radu cel Frumos.
Chiar Radu de la Afumați,
Şi el la rîndul său a fost trădat.
Şi moarte în biserică a cunoscut,
Cînd țării binele a vrut.
Şi cu polonii, tătarii și turcii s-a luptat,
Dar nobilii lui Soliman s-au închinat.
Iar Petru Rareş fosta-au domnitor,
A fost trădat de propriul său popor,
Trei țări Mihai Viteazul a unit,
Și totuși nobilii s-au răzvrătit.
Din ordinul lui Basta blestemat,
La Turda pe cîmpie asasinat.
Şi groaznic Brâncoveanu a sfîrşit,
Pe fiii săi murind el ia privit.
Și câte a făcut el pentru țară,
Şi tot trădat ajunsă ca să piară.
Şi Horea, Cloşca şi Crișan,
Trădați au fost chiar de țărani,
De binele ce –au săvîrşit,
Pe roată traşi ei au sfîrşit.
Şi chiar Vladimirescu a fost trădat,
De Alexandru Ipsilanti aliat.
Că – n Tara Românească a vrut să fie,
Doar pace, linişte fără hoţie.
Şi Cuza Vodă s-a luptat,
Pentru unirea cea urmat.
Şi drept răsplată alungat,
Di propia-i ţară exilat.
Nici Ceaușescu n-a scăpat,
A fost trădat şi împușcat.
Orbiți am fost, ne-am bucurat,
Şi acum purtăm în suflet un păcat.
Și dacă stai să te gîndeşti,
Că-n țara asta-n care crești.
Dacă trădare n-ar fi fost,
Acum aveam și noi un rost.
Şi în Decembrie, în fiecare an să ţinem minte,
Şi în Decembrie, în fiecare an să ţinem minte,
Să aprindem cîte o lumînare, la a lor morminte.
Căci fără voia lor, au fost mitraliaţi,
Murind atunci, femei, bărbaţi, copii şi fraţi.
Nici cînd, să nu-i uităm vreodată,
Pe aceşti eroi, ce nu mor niciodată.
Prin noi trăiesc, ei luminîndu-ne cărarea,
În cinstea lor, să le aprindem lumînarea.
Să nu uităm nici cînd, acel decembrie sîngeros,
Căci pentru noi atunci, o revoluţie a fost.
Românii cu toţii, la libertate atunci ei au visat,
Dar sînge mult, în ţara noastră s-a vărsat.
Şi au murit la revoluţie şi tineri şi bătrîni,
Fiind îngropaţi atunci, unii ca nişte cîini.
În gropi comune, aruncate trupurile lor,
Să fie identificate, niciodată nu a fost uşor.
Şi li s-a dat atunci la toţi, un nume de martir,
Şi în cinstea lor, un monument este în cimitir.
Pe el e scris, cu litere de aur al lor nume,
Să nu ne uiţi, nici cînd în veci române!
Sus in munti la Orastie,
Sus in munti la Orastie,
Din istorie se stie.
Burebista avea regatul,
Neinfricat cum nu e altul.
Dacia el a stapanit-o,
Nimeni nu a cotropit-o.
A fost brav conducator,
Pentru daci,nemuritor.
Si la Orastie in munte,
Tezaurul tot ascunde.
Dusamanii sa nu il gaseasca,
Daca Dacia cotropeasca.
A lasat-o mostenire,
La romani pentru vecie.
Dacia noastra stramoseasca,
Cu paduri,munti si cu apa.
Steagul nostru românesc,
Steagul nostru românesc,
Eu cu el chiar mă mîndresc.
A fost steagul nostru care,
Nelipsit în lupta mare.
Chiar şi dacii l-au purtat,
În războiul neînfricat.
Cap de lup stindardu aveau,
Ei la luptă cînd mergeau.
L-au avut şi la Mărăşti,
La Oituz şi Mărăşeşti.
Bravii români au luptat,
Pentru ţară, pentru steag.
De cînd steagul nostru este,
Trei culori pe el făleşte.
Roşu, galben şi albastru,
În lume cum nu e altu.
Galben e pămîntul unde,
Vîntul bate spicu în unde.
E pămînt cu grîu curat,
Pentru pîine cultivat.
Albastru –i precum e apa,
Care udă ţara aceasta.
De la Dunăre la mare,
Zăreşti soarele în zare.
Roşu -i sîngele vărsat,
De străbunii ce-au luptat.
Pentru ţară, pentru glie,
Pentru Sfînta Românie.
Stalin a dat ordin să fie,
Azi în ţară e o zi mare,
Nu e una că ori care.
Fiindcă armata o iubim,
Cu drag o sărbătorim.
Din anul cinzeci se ştie,
Stalin a dat ordin să fie.
Ziua armatei române,
Pe vecie ea va rămâne.
Şi de atunci şi până acum,
Armata noi o sărbătorim.
Cu flori şi cu coroane multe,
La cimitir noi le vom duce.
Şi un omagiu lor le aducem,
Că s-au jertfit acolo în lupte.
Un omagiu le aducem lor,
Le aducem lor, eroilor.
Românii luptă la Mărăşti,
Pe cîmpie la Mărăşti, acolo românii zăreşti,
Pregătiţi cu arma în mînă, nemţilor să se opună.
Şi într-o Joi de dimineaţă, pe o vreme călduroasă,
Averescu a ordonat, românii ies la atac.
La atac cînd au pornit, baionete au pregătit,
În izmene şi desculţi, la germani ei s-au opus.
Moldova ca să o ocupe şi pe noi să ne subjuge,
Ostaşi mulţi au mai pierit şi românii au biruit.
La Mărăşti lupte s-au dat şi mult sînge s-a vărsat,
Corp la corp s-au înfruntat, cu germanul cel dotat.
După lupte seculare, am avut victorie mare,
Mulţi soldaţi aveau să moară, pentru glie, pentru ţară.
Pentru cei ce viaţă au dat, la Mărăşti s-a ridicat,
Un mausoleu din piatră, de eroi să amintească.
Că în primul război mondial, au murit pe acel altar,
Mulţi români adevăraţi, pentru glie, pentru fraţi.
Revolutia in Romania
Era în Iulie 87,
Atunci cînd preşedinti de state.
Sau adunat să hotărască,
Cînd comunismul o să cadă.
La Ialta toţi s-au întîlnit,
Şi soarta României au hotărît.
Doar Ceauşescu singur sa opus,
Mergînd pe un drum necunoscut.
Era în Decembrie 89,
Românii vor o viaţă nouă.
La Europa Liberă se zice ,
Că-n România-i revoluţie.
Dar în Decembrie , era cald,
La Timişoara gloanţe cad .
La Catedrală sus pe trepte,
Mureau bătrîni,băieţi şi feţe.
Şi din Arad la Timişoara
Şi-n Bucureşti şi-n toată ţara,
Bat clopotele acuma toate ,
Bat clopote de libertate .
Şi-n toată ţara atunci s-a tras,
Mureau români nevinovaţi.
Mureau atunci pentru dreptate,
Mureau strigînd ,, Vrem libertate,,
O libertate însîngerată,
A fost plătită de astă dată.
A fost plătită de români,
Să fie în ţara lor stăpîni .
Războaiele daco-romane,
Sus în vîrful muntelui, acolo îi regatul lui,
E regatul geto-dac, al lui Burebista stat.
Primul rege dac a fost, Burebista cel frumos,
Sarmizegetusa a fost pentru daci un loc faimos.
Sus în munţi la Orăştie, Burebista avea să fie,
Cel mai mare rege dac, din acel ţinut bogat.
De la Dunăre la Mare, se întindea Dacia mare,
În Balcani era vestit, Burebista îi de temut.
El cu sabia în mînă şi-a apărat glia străbună,
Pe Cesar şi de Pompei ia înfrînt atunci pe ei.
Era un bărbat forţos, falnic ca un brad frumos,
Nimeni nu ia stat în cale, să intre în Dacia cea mare.
După o boală nemiloasă, Burebista moare îndată,
Statul Dac centralizat, imediat s-a dezmembrat.
Preotul el Deceneu, imediat a fost erou,
Dar şi acesta a decedat, dezmembrînd acest regat.
Anul opt zeci şi şapte în sine, Decebal în regat vine,
Statul Dac se reuneşte şi tot mai puternic este.
De la Dunăre la Mare, Decebal face hotare,
Dacii toţi el îi uneşte, de război se pregăteşte.
După mai bine de un an, a venit Domiţian,
La Decebal în regat, să-i propună un tratat.
La Roma oaspete îi fie, pentru romani e mîndrie,
Decebal pacea a acceptat şi la Roma a plecat.
O sută unu, o sută doi, fost-au atunci mare război,
Între Traian vestit împărat şi Decebal neînfricat.
Pacea mare s-a încheiat, Decebal a acceptat,
Şi atunci poporul Dac, s-a unit şi s-a închegat.
Dar Traian fiind împărat, dispoziţie el a dat,
Peste Dunărea cea mare, să se facă un pod tare.
Apolodor din Damasc, ordinul ia ascultat,
Între o sută cinci şi o sută şase podul el îl terminase.
Cînd podul a fost gătat, Traian Dacia a ocupat,
El cu întreaga lui armată, a cucerit Dacia toată.
Și au luptat și-au biruit, romanii, dacii au învins,
Şi atunci cu mic cu mare, au intrat în Dacia mare.
Ca un brav conducător, Decebal n-a fost al lor,
El s-a omorît în dată, ca Traian să nu îl găsească.
Romanii l-au depistat şi lui capul i-au tăiat,
Şi cu capul lui ofrandă l-au dus la Roma îndată.
La Sud de Dunărea cea mare, s-a format un popor tare,
E poporul Român – Dac, este un popor unificat.
Acolo s-au contopit, romanii cu daci s-au unit,
Formînd popor dac-roman, popor străvechi milenar.
Procesul Ceauşeştilor,
Şi în ziua de Crăciun, cînd tot omul e mai bun,
Oameni cu suflet de cîine, ei au vrut să se răzbune.
Şi atunci ei s-au gîndit, că timpul a şi venit,
Să-i judece la urgenţă şi să-i execute în beznă.
Iliescu ca o fiară, a dat ordin să dispară,
Cei doi trebuie judecaţi şi urgent executaţi.
Completul de judecată, ei l-au stabilit în dată,
Popa era preşedinte, Nistor vice preşedinte.
Ceauşescu acuzat, de Voinea că a trădat,
Şi că genocidu îi mare şi că populaţia moare.
Ceauşescu disperat, să se apere a încercat,
Însă nu a avut izbîndă, completu aştepta la pîndă.
Erau într-o garnizoană, la Tîrgovişte îi alarmă.
Ceauşeştii să dispară, că haos mare e în ţară,
Procesu în grabă a început, dar el nu a ţinut mult,
Într-o oră s-a încheiat şi sentinţa li s-a dat.
Sentinţa lor a fost dură, le-a fost peste a lor măsură,
Să afle că îs condamnaţi şi la moarte executaţi.
Ei nu au crezut nici odată, că vor avea asta soartă,
Şi vor muri împuşcaţi, de Crăciun executaţi.
Aşteptau să îl execute, fără ca să mai discute,
La recurs şansă să-i dea, pentru a se apăra.
După ce sentinţa au dat, completu a deliberat,
Ambii trebuie legaţi şi la zid executaţi.
Lîngă corpul cel de gardă, cei doi au fost scoşi sub pază,
Acolo au fost dezlegaţi, de pluton executaţi.
Nu cumva să fi scăpat, multe gloanţe în ei s-au tras,
Şi au murit ca nişte cîini, ucişi de oameni haini.
,, Pe aici nu se trece,, !
În Septembrie patruzeci şi patru, românii au dat asaltul,
La Păuliş în Arad, ultimul asalt s-a dat.
Cea mai mare bătălie, acolo avea să fie,
Deviza la români este,, Pe aici nu se trece,, !
Căci la şcoala militară, de la Radna se adunară,
Ofiţeri, subofiţeri, maiştri şi elevii tinerei.
Ca să meargă şi să lupte şi pe germani să înfrunte,
La Păuliş în Arad, unde lupte mari s-au dat.
De la Radna au venit, elevii şcolii au sosit,
La Păuliş ca să lupte, cu ale germaniei trupe.
S-a luptat încrîncenat, pe un teren îngheţat,
Mulţi elevi ei au murit, pentru ţara s-au jertfit.
După o luptă încrîncenată, armata e decimată,
Cu resurse şi ajutoare, a început lupta cea mare.
Lupta în cimitir s-a dat, la baionetă am luptat,
De astă dată au izbăvit, pe germani i-au nimicit,
Dimineaţa luna apare, pe români e sărbătoare,
Că au luptat prin frig şi ploi şi acum ei sînt eroi.
Germania a capitulat şi războiul s-a încheiat,
Şi la Păuliş scris este,, Pe aici nu se trece,, !
Pe acest Brukenthal cel criminal.
Cum să îl urci pe un piedestal,
Pe acest Brukenthal cel criminal.
Şi să îi ridici acum doar osanale,
Că în ţară a făcut doar teroare.
Să citim istoria acum îndată,
Să aflaţi ce a putut să facă.
Ia omorât atunci el pe ţărani,
Acest Brukenthal cel criminal.
Pe Horia, Cloşca şi al nostru Crişan,
Ia omorât acest Brukenthal criminal.
Şi a ucis atunci el mii de iobagi,
Ce lui nu i-au mai fost aşa dragi.
Iar la Sibiu în centrul cel mare,
Doar Iohannis el minte nu are.
Pe acest criminal el îl preaslăveşte,
Statuia acestui criminal el io dezveleşte.
Odă martirilor Revoluţiei din Decembrie 1989,
Şi în Decembrie, în fiecare an să ţinem minte,
Să aprindem cîte o lumînare, la a lor morminte.
Căci fără voia lor, au fost mitraliaţi,
Murind atunci, femei, bărbaţi, copii şi fraţi.
Nici cînd, să nu-i uităm vreodată,
Pe aceşti eroi, ce nu mor niciodată.
Prin noi trăiesc, ei luminîndu-ne cărarea,
În cinstea lor, să le aprindem lumînarea.
Să nu uităm nici cînd, acel decembrie sîngeros,
Căci pentru noi atunci, o revoluţie a fost.
Românii cu toţii, la libertate atunci ei au visat,
Dar sînge mult, în ţara noastră s-a vărsat.
Şi au murit la revoluţie şi tineri şi bătrîni,
Fiind îngropaţi atunci, unii ca nişte cîini.
În gropi comune, aruncate trupurile lor,
Să fie identificate, niciodată nu a fost uşor.
Şi li s-a dat atunci la toţi, un nume de martir,
Şi în cinstea lor, un monument este în cimitir.
Pe el e scris, cu litere de aur al lor nume,
Să nu ne uiţi, nici cînd în veci române !
Mircea cel Batran
Jos la Dunarea albastră,
La Nicopole a venit,
Toata oastea cea vestită,
Cu sultanul Baiazid.
Au fost cat frunză si iarbă,
Si-au venit in tara noastră,
Au venit sa cotropească,
Mandra Tară Romanească.
N-a crezut că la Rovine,
Si Nicopole o să piară,
Toata oastea cea vestită,
Ce avenit cu ea din tară.
Eu sunt Mircea cel Batran,
Tu vestitul Baiazid?
La Nicopole, Rovine,
Ai venit sa lupti cu mine?
Toată oastea cea vestita,
La sultanul Baiazid,
Toată oastea renumită,
La Nicopole a pierit
Iti spun sa ti minte bine,
Aici suntem la Rovine,
Oastea mea-i precum un zid,
Nu se teme, de-a ta faimă Baiazid.
Mineriada din 24 Septembrie 1991,
În nouăzeci şi în Septembrie, o mineriadă începe,
Minerii îs nemulţumiţi, că guvernul ia minţit.
N-au condiţii sociale şi cu munca îi rău în Vale,
Cozma îi tot mai supărat, pe Roman în Vale a chemat.
Prim ministru Petre Roman, el să vină în Petroşani,
Cu minerii să discute, doleanţele lor să asculte.
Însă Roman îngîmfat, pe Cozma la neglijat,
Şi minerii hotărăsc şi înspre Bucureşti pornesc.
Şi la zece dimineaţa, minerii ajung în Băneasa,
Cu vagoane încărcate, în trenuri accelerate.
În gară ei jos se dau, spre Piaţa Victoriei o iau,
Şi acolo Cozma aşteaptă, cu Roman ca să vorbească.
Pe caldarîm jos în stradă, înspre ei vine o grenadă,
Aruncată la întîmplare, de cei ce vor răzbunare.
Şi mînerul iritat, în fiară s-a transformat,
Ei loveau cu violenţă, orice persoană suspectă.
Mare măcel s-a întîmplat, cînd guvernu au atacat,
Roman speriat de fel, din guvern a fugit el.
El demisia atunci şi-a dat şi a plecat de la palat,
Cozma şi cu Iliescu se întîlnesc citesc biletul.
Revendicări în bilet sînt multe, Iliescu le aude,
Şi pe loc el le semnează şi minerii îl agrează.
Şi atunci minerii obţin, şase ore mai puţin,
Să lucreze în subteran, începînd din acel an.
Salariile îs majorate, la mineri prime sînt date,
Traiul se îmbunătăţeşte, minerul cu drag munceşte.
Munceşte cu drag şi spor, pentru al lor viitor,
Ţării dau mai mult cărbune, de acolo din fund de mine.
Mineriada din 13-15 Iunie 1990,
Era într-o seară de vară, cînd minerii îs afară,
Telefonu îi sună în grabă şi pe Cozma îl contactează.
Iliescu disperat, de ce în ţara s-a întîmplat,
La sunat pe Cozma iute, să vină să îl ajute.
– Pe mineri la Bucureşti, i-ai în grabă şi soseşti,
Să aperi democraţia, instalată în România.
Că mai multe forţe oculte, au venit să ne ocupe,
Cotroceniul să-l atace, pe mine să mă debarce.
La Lupeni şedinţa îi mare, Cozma ţine o adunare,
Cu toţii să hotărască, cînd spre Bucureşti pornească.
Minerii cu toţi vuiesc şi înspre gară ei pornesc,
Echipaţi în salopete, cu lămpaşe şi cu beţe.
Şi în gară la Petroşani, mineri şi cu riverani,
Se întîlnesc şi hotărăsc şi înspre Bucureşti pornesc.
Garnituri de tren sînt multe, de mineri toate îs umplute,
Trenul în viteză este, prin gări şueră şi trece.
Trece trenul încărcat cu minerii îmbarcaţi şi cu Cozma împărat,
Merg cu toţii în capitală la a lui Iliescu şcoală.
Să apere democraţia, că în România îi prostia,
Iliescu şi Roman erau şefi, nu aveau un an.
Dimineaţa pe răcoare, trenu ajunge în gara mare,
Minerii îs în camioane, au topoare şi bastoane.
Merg ei la Universitate şi acolo încep a bate,
Tot ce stau în cort şi mişcă, nimeni nu se mai ridică.
Vai ce chin ce jale mare, cînd vezi atîta teroare,
Intră Cozma în facultăţi şi bagă teroare în toţi
Peste tot prin Bucureşti, o încasezi de student eşti,
Ordin ia dat Iliescu ,el să bată acum studentu.
În Bucureşti pe trotuar, lumea ia bătaie iar,
De la miliţienii îmbrăcaţi, şi în mineri sînt deghizaţi.
Peste haine de armată şi-au luat şalopetă curată,
Şi tot ce le pică în mînă, îi bat pînă îi dărîmă.
Mulţi ajung pe la spitale, Iliescu îi mîndru tare,
Că scopul şi la atins, forţe oculte a învins.
Şi de la tribuna mare, lîngă mineri stă in picioare,
Şi la toţi le mulţumeşte, datorită lor trăieşte.
Treişpe Iunie e zi tristă, pentru Bucureşti sinistră,
În nouăzeci la acea dată, a fost o mineriadă.
Şi atunci au fost bătuţi studenţi şi chiar oameni mulţi,
De minerii înrăiţi, de Iliescu rău învrăjbiţi.
Mîndru tare Cozma este, Bucureştiul îl părăseşte,
E fălos şi bucuros, că a făcut un gest frumos.
Preşedintele a scăpat, nimic nu i s-a întîmplat,
Merge acum la casa lui, merge în Valea Jiului.
Şi de atunci se povesteşte, că mina a doua armată este,
Nimeni lor nu le stă în cale, vin cu bîte şi topoare.
Cine mişcă, nu mai mişca şi de jos nu se ridică,
Că minerul nu are teamă, n-are tată, n-are mamă.
Lupta poporul ucrainean până la moarte,
Lupta poporul ucrainean până la epuizare,
De poporul rus duşman pentru eliberare .
Luptă cu râvnă şi cu mult spor,
Luptă să scape de ruşi al lor popor.
Cu toţii ruşi au fost până acum,
Dar acest PUTIN parcă este nebun.
El vrea toţi ruşii din nou să îi cucerească,
Şi o nouă republică rusă să facă.
Deşi mai bine de o lună ruşii ei bombardează,
Frumoasa ea târa Ucraina tot nu se lasă.
Şi în jur acum nu vezi decât clădiri dărâmate,
De bombe, rachete şi obuze de ruşi sunt trase.
Pe jos nu vezi decât moloz şi oameni ucişi,
Ce îs bombardaţi de aceşti criminali ruşi.
Şi întregi oraşe ucrainene îs acum devastate,
Şi îs părăsite de oameni aproape toate.
Şi poţi vedea cum nici apă, mâncare şi curent,
În multe oraşe ucrainene acum se termină lent.
Iar pe jos poţi zări ruşii cum zac decedaţi,
De armata ucraineana au fost împuşcaţi.
Acest tablou sinistru în toată Ucraina îl vezi,
O ţară frumoasă e bombardată şi nu crezi.
Acolo mor bombardaţi bărbaţi, femei şi copii,
De ruşii criminali ai lui Putin asta trebuie să ştii !
La Târgovişte,
La târgovişte a venit,
Domnul Ţepeş sa oprit.
Capitala şi-a făcut,
Lupte cu turcii a avut.
Câtă frunză, câtă iarbă,
Turcii iată au venit.
Au venit în ţara noastră,
Să ne ia din nou tribut.
Ţepeş brav conducător,
Mândru de al său popor.
Nici nu a vrut ca să audă,
Să le dea tributul lor.
Şi au văzut turcii ce înseamnă,
Mica oaste românească.
Au simţit pe pielea lor,
Ce îi sabia românilor.
Şi din turnul cel înalt,
Peste turci smoală a turnat.
Mahomed şi oastea îi tristă,
Fuse astfel nimicită .
La Mărăşeşti şi la Oituz,
La Mărăşeşti şi la Oituz, Averescu s-a opus,
Nemţii la noi să sosească şi apoi să ne cotropească.
Primul război mondial, Averescu mareşal,
La ostaşi le-a ordonat, pregătiţi fiind de atac!
Forţele româno – ruse, la germani li se opu-se,
Cu armata înzestrată, de generali comandată.
Henry Cisoski şi Bunescu şi chiar general Popescu,
Cu divizii de artilerie chiar şi multe de infanterie.
Douăzeci şi nouă de zile a durat, cel mai dur şi clar atac,
La Muncel, Panciu, Răzoare, la Siret pe Vale în soare.
Lupte aprige s-au dat, dar românii au cîştigat,
N-au vrut să cedeze lor, nici o palmă de ogor.
Pierderi multe am suferit, mulţi ostaşi ei au pierit,
În luptele încrîncenate, cu germanii atunci date.
Germanii au capitulat, la români ei s-au predat,
La români lozinca este,, Pe aici nu se trece,, !
Horea, Cloşca şi Crişan,
Horea, Cloşca şi Crişan, ei erau fii de ţărani,
În Ardeal toţi trei au stat, de acolo s-au răsculat.
Fiindcă nu au mai vrut să fie ei ţărani în iobăgie,
Pe ţărani i-au răsculat şi la luptă i-au îndemnat.
Cu furci şi topoare în mînă, au luptat atunci o lună,
Au luptat ţăranii toţi să scape ţara de hoţi.
De hoţii ce îi asupreau şi biruri pe ei puneau.
Şi în Decembrie blestemat cei trei erau capturaţi.
Capturaţi şi judecaţi şi în temniţă băgaţi,
În acel blestemat an să spînzurat el Crişan.
Să scape de ei odată, Horia, Cloşca îs traşi pe roată,
Schingiuiţi şi chiar bătuţi Horia, Cloşca au fost ucişi.
Cînd răscoala s-a gătat, moţii gata au scăpat,
Au scăpat de iobăgie şi de greaua sărăcie.
Au mai multă libertate şi pot să înveţe carte,
De servituţie au scăpat, liber au la păşunat.
Eroii noştrii
Iată c- a venit şi timpul,
Ca să stăm la gura sobei.
Și copiii să ne întrebe,
Cine-au fost și sînt eroii.
Cine-au fost? Avem ce spune,
Cu mîndreţe și cu fală.
Cum luptau pentru credință,
Pentru limbă, pentru țară.
Ei au fost eroii de fală,
Ce-au luptat pentru a lor ţară.
Au luptat şi-au biruit,
Pentru ţara s-au jertfit.
Au luptat flămînzi şi goi,
Să ne apere pe noi.
Au luptat prin vînt şi soare,
Pentru România mare.
Acum sînt eroii noştrii,
Sîntem mîndrii că-i avem.
Au luptat ca să ne scape,
De duşmani şi de păcate.
Mulți eroi poate avut-a,
Să se nască sfinți și sfinte.
Însă în această ţară,
I-au privat și de morminte.
Dar vom apleca și ochii,
Și cu fața rușinată.
Să le spunem că eroii,
Astăzi nu -s ca altădată.
Eroii noştrii nu mor niciodată,
Eroii noştrii, nu mor niciodată,
Ei au plecat, dar se întorc îndată.
S-au dus acolo sus la Dumnezeu,
Acolo, le e locul lor mereu.
Au fost eroi şi vor rămîne tot eroi,
Căci au luptat, ca să ne scape de nevoi.
Cu mîinile ei goale, au ieşit în stradă,
Şi au fost ucişi atunci, cu toţii la grămadă.
Ei au murit, la Catedrală atunci în Timişoara,
La Bucureşti, Braşov şi în toată ţara.
Ei au murit cu toţii, atunci pentru dreptate,
Eroii toţi strigînd unison – Vrem Libertate!
Iar noi ce am scăpat atunci de moarte,
Pentru eroi să aprindem lumînări în şoapte,
Fiindcă eroii noştrii, nu mor niciodată,
Prin noi, eroii noştrii sînt încă în viaţă!
Domnul Cuza avea să facă.
În Ianuarie cinzeci şi nouă,
Iar să scris iar o filă nouă.
Când domn Cuza a dat de ştire,
Că el vrea mica Unire.
În Moldova a fost ales,
Domnul Cuza, înţelept.
În data de cinci Ianuarie,
Pentru România Mare.
Şi în Tara Românească,
Domnul Cuza avea să facă.
Unirea adevărată,
Pentru România toată.
Ia unit cu mic cu mare,
În douăzeci şi patru Ianuarie.
Pe românii adevăraţi,
Ia unit pe toţi ca fraţi.
Românii Hora Unirii joacă,
La Focşani acolo în piaţă.
Şi îşi dau mâna cu mâna,
Că au inimă romană !
Deschide ochii larg țărane !
Deschide ochii larg țărane!
Şi nu mai sta să mori de foame.
Privește ce se întîmplă în țara ta,
Şi hai ridică-te la luptă nu mai sta.
Şi strigă tare, fiindcă ai dreptate!
Din curte ţi-au fost toate luate.
Şi păsări, animale chiar şi fînu,
În curtea ta cîndva erai stăpînu.
Să ceri cu adevărat ce este al tău,
Nu-ţi fie frică că ai să ajungi mai rău.
Ridică-te ţărane pentru ai bate,
Pe aceia care ţi le-au luat pe toate.
Ţi-au luat tractorul, ogorul şi plugul,
Iar după cap ţi-au pus acuma jugul.
Şi ai ajuns acum un biet şi om sărac,
De ţară şi de neam acum tu eşti uitat.
Şi hai ridică-te la lupata fără milă,
De aceşti ciocoi ce îţi provoacă silă.
Tu eşti puternic ca şi un falnic munte,
Iar ei fricoşi şi nu or să te înfrunte.
Aşa au fost şi –or fi mereu ţăranii,
Chiar dacă peste ei trecut-au anii.
Dar pentru ei doar munca-i sfîntă,
Muncind din greu ca pîinea să le ajungă.
Dar va veni şi timpu atunci în care,
Ţăranii s-or uni avînd putere mare.
Iar ce i-au asuprit, bătut şi chinuit,
Vor trece ei prin foc, bătuţi şi umiliţi.
Dacă ţară nu avem, pentru ce să mai luptăm ?
A lupta să-ţi aperi ţara, este o mare prostie,
Cînd acum noi nu avem, păduri, ape şi cîmpie.
Am avut cîndva o ţară, frumoasă şi respectată,
Acum noi n-avem nimic, am vîndut-o la bucată.
Aveam fabrici şi armată, aveam munţi, hidrocentrale,
Aveam şcoli, spitale, creşe şi multe termocentrale.
Le-au băgat în faliment, le-au vîndut în occident,
Le-au vîndut acolo toate, pe valută că se poate.
Toată ţara s-a vîndut, la bucată că-au ştiut,
C-au ştiut legi să ocolească şi ei să se îmbogăţească.
Şi-au făcut bănci şi palate, toate pentru ei dotate,
De popor nici că le pasă, dacă au servici şi casă.
Acum încep să gîndească, ţara cine să o păzească,
Dacă vine vreun război, cine luptă ca eroi ?
Unităţi au dărîmat, armata au desfiinţat,
Vor armata să o refacă, ca pe ei să îi păzească.
Nimeni nu mai vrea să facă, în ţara asta armată,
Să apere nu au ce, România nu mai e.
La străini ea a fost dată şi vîndută la bucată,
Dacă ţară nu avem, pentru ce să mai luptăm ?
Comunismul şi căderea comunismului în România.
După ani de aşteptare, acum în mine tresare,
Comunismul care a fost, singurul care avea rost.
Eram tineri sănătoşi, veseli mîndri şi frumoşi,
Eram plini toţi de elan şi în viitor speram.
Comunismu atunci era, lumea n-o descuraja,
Toţi trăiam oneşti, modeşti, dar cinstiţi şi fericiţi.
Iar părinţii ne creşteau, frumos ei ne educau,
Aveam serviciu şi casă, aveam ce pune pe masă.
Aveai unde să înveţi carte şi să faci o facultate,
Şcolile nu se plăteau, copiii carte învăţau.
Toată lumea atunci muncea, nimenea nu hoinărea,
Se muncea cu har şi spor, pentru al ţării viitor.
Dar de odată a venit, dictatura grea a început,
De afară a fost dirijată, a venit şi-n ţara noastră.
N-aveai voie să vorbeşti, trebuia să te fereşti,
Securitatea a intrat pe români terorizat.
Mîncarea a dispărut, carnea, pîinea s-au redus,
Toate erau pe cartelă, ulei, zahăr şi franzelă.
Butelii, lemne n – aveau, curentul îl întrerupeau,
Pentru toţi munca era ,un mod de a te relaxa.
Libere nu mai aveam şi Sîmbăta atunci munceam,
Taxele au început ,din ce în ce , ele au crescut.
Românii au înţeles ,că nu mai au de ales,
S-au vorbit cu mic cu mare, comunismul să-l doboare.
Şi-n Decembrie optzeci nouă, toţi am vrut o viaţă nouă,
Vroiam mai bine să fim ,să scăpăm de comunism.
Noi doream democraţie, nu ştiam cum o să fie,
Visam să trăim decent, afară ca-n occident.
Visul acum sa îndeplinit, Revoluţia a început,
Comunismul a picat ,iar dictatura a încetat.
După zile şi nopţi multe şi cu vărsare de sînge,
Ceauşescu a fost trădat, a fost prins şi arestat.
Arestat şi judecat, la urgenţă condamnat şi sentinţa i sa dat,
Completu a deliberat, urgent să fie împuşcat, de pluton executat.
Şi – n ziua sfîntă de Crăciun, cînd este mare sărbătoare,
Români cu inimă de huni, au hotărît că să-l omoare.
Era în Decembrie, era cald, la Timişoara atunci sa tras,
La Catedrală sus pe trepte, mureau bătrîni, băieţi şi fete.
Şi-n toată ţara atunci s-a tras, murind români nevinovaţi,
Mureau atunci pentru dreptate, mureau strigînd ,,vrem libertate,,
Şi din Arad la Timişoara şi-n Bucureşti şi-n toată ţara,
Bat clopotele acuma toate, bat clopote de libertate.
O libertate însîngerată, a fost plătită de astă dată,
A fost plătită de români, să fie în ţara lor stăpîni !
Burebista, fiu de dac
Și Burebista fiu de dac îmi este,
Cu siguranță el are o poveste.
A fost un rege peste dacia mare,
De acolo sus din munte și pînă la hotare.
Și cu barbarii multe lupte a dat.
El apărînd acest tărîm bogat.
Cu scutul și cu sabia-n mâna,
Luptat-au cu hoarda cea păgână.
Urmașul său, vestitul Decebal,
În lupte întîlnindu-l pe Traian.
Și lupte crîncene s-au dat,
Pe teritoriul daciei cel bogat.
Și peste Dunărea-n spumată
Vestitul Împărat Traian să treacă.
A ordonat la Apolodor,
Ca să le facă un pod lor.
Și au luptat și-au biruit,
Românii, dacii au învins.
Lui Decebal neînfricat,
Romanii capul i-au tăiat.
La sud de dunăre s-au contopit,
Romanii cu dacii s-au unit.
Formînd poporul dac roman,
Popor străvechi și milenar.
Bătălia de la Costeşti şi pacea de la Cozia,
În februarie nouăzeci şi nouă, e mineriadă nouă,
Pe o zăpadă foarte mare, Miron Cozma îi cel mai tare.
În Petroşani el soseşte şi înspre Bucureşti porneşte,
Cu guvernul să vorbească de a cincea mineriadă.
Atunci a fost judecat şi apoi urma condamnat,
La cale el acum pune, o mineriadă anume.
În autobuze sus, acolo ortacii îs duşi.
La Constantinescu ar vrea, să ajungă de-o putea,
Cozma face un semn discret, autobuzele încet merg,
Din Petroşani ei pornesc, pe defileu se opresc.
Acolo baraju îi mare, de forţe de apărare,
Cu jandarmii se ciocnesc şi minerii dobîndesc.
Jandarmii din nou îi aşteaptă, la Brădeşti încă o dată,
Dar minerii îs tot mai tari şi îi biruie pe jandarmi.
Jandarmii rău îs umiliţi, de mineri ei sînt bătuţi,
Minerii drumu îs continuă, la Bucureşti vor să vină.
Spre Costeşti ei se îndreaptă şi acolo îi aşteaptă,
Jandarmii acolo sînt, dar nu îi dobîndesc nici cînd.
Mulţi din ei sînt prizonieri şi sînt luaţi chiar de mineri,
Şi primaru îi sechestrat, de mineri el este luat.
După atîta încăierare, la jandarmi le-a dat bătaie,
Minerii îs victorioşi şi sînt tare bucuroşi.
În autobuze urcă şi poruncesc să îi ducă,
În grabă spre Stoeneşti şi de acolo în Bucureşti.
La ora cinci dimineaţa, tocmai cînd se lasă ceaţa,
Minerii dorm şi visează şi deodată sesizează,
Că ei sînt înconjuraţi, de jandarmii şi îs arestaţi
La Stoeneşti la intrare, chiar pe podul acela mare.
Autobuze sînt sparte, cu grenade îs atacate,
Cu gaze lacrimogene, dă jandarmul nu se teme.
Şi în confruntarea lor, acolo mineri mulţi mor,
Unii sînt chiar capturaţi, de jandarmi sînt arestaţi.
Atunci Cozma ca un laş, o tuleşte spre oraş,
În Caracal vrea să ajungă, dar jandarmii o să îl prindă.
Şi aşa minerii îs prinşi şi ei arestaţi pe rînd,
De jandarmii vigilenţi, de astă dată mai atenţi.
La Cozia la mănăstire, vine şi Radu Vasile,
Acolo Cozma a venit, de jandarmi este însoţit.
Protocol încheie îndată, el crezînd că acolo scapă,
Scapă şi de puşcărie şi ministu o să fie.
Dar nu a fost să fie aşa, el căzînd în plasa grea,
Radu Vasile i-o întinde şi poliţia chiar îl prinde.
Şi el este judecat, zece ani l-au condamnat,
Pentru mineriade făcute şi ţării daune adu-se.
Şi de atunci se povesteşte şi toată lumea vorbeşte,
La Costeşti în bătălie, jandarmii aveau să fie.
Umiliţi şi chiar bătuţi, de minerii iscutiţi,
Şi pacea din Cozia este, o adevărată poveste.
Aceste evenimente, peste ani sînt o poveste,
Şi în istorie vor intra, pacea de la Cozia.
Şi vestita bătălie, de la Costeşti avea să fie,
Un adevărat succes, al lui Miron Cozma cel isteţ.
Azi la Putna în cetate,
Azi la Putna în cetate,
Marele clopot el bate.
Sunetul lui iar răsună,
Şi norodul se adună.
La Putna toaca se bate,
Norodul vine în cetate.
Ne cheamă să ne rugăm,
Că acelaşi sânge avem.
La Putna Ştefan îi cheamă,
Pe românii de aceiaşi mamă.
Toţi românii acum să fie,
Ei uniţi pentru vecie.
Azi în Timişoara, mâine în toată ţara !
Acum treizeci de ani se ştie,
O mare revoluţie avea să fie.
Să declanşat atunci la Timişoara,
Şi apoi încet, încet în toată ţara.
Şi Ceauşescu dimineaţă dă o dispoziţie,
Ca în Timişoara să se tragă cu muniţie.
Armata şi miliţia în stradă toţi să iasă,
Că ce se întâmplă acolo lui chiar îi pasă.
Şi atunci pe străzi în Timişoara încep să iese,
Armata, miliţia, Sri, cu tancuri şi rachete.
În toată Timişoara se aude focul ne încetat,
Ce din automate şi tancuri atunci se trag.
Români, contra români ei trag ne încetat,
Fiindcă un ordin de la Bucureşti e dat.
Că acea manifestaţie ce este în Timişoara,
Să nu înceapă să apară apoi în toată ţara.
Şaptesprezece Decembrie dimineaţa,
Şaizeci şi nouă de persoane îşi pierd viaţa.
Şi multe sute ele sunt atunci rănite,
Şi sunt pe caldarâm găsite.
Şi lumea atunci mai rău se înrăieşte,
Din alte părţi la Timişoara atunci soseşte.
Şi vin trimeşi de Ceauşescu în banat,
Adevăraţii generali ce ordinele ei au dat.
Şi nu a fost chip atunci ca să o oprească,
Manifestaţia şi oamenii care erau în piaţă.
Şi să strigăt atunci la unison în Timişoara,
Că mâine revoluţia va fii în toată ţara”!
Şi astăzi toţi românii ar trebui să ştie,
Că Timişoara oraş martir urma să fie.
Este oraşul acolo ce pentru prima dată,
Să declanşat o revoluţie unică adevărată !
Aici îmi este neamul meu cel românesc,
Aici îmi este neamul meu cel românesc,
E neamul meu cu care mă mîndresc,
E neamul acela de eroi şi de răzeşi,
E neamul meu cu oameni harnici şi viteji.
Aici îmi este graiul meu cel românesc,
E graiul meu cu care mă mîndresc,
Şi peste tot pe unde aş umbla în lume,
De ţara mea aud doar vorbe bune.
Aici îmi este ţara mea cu doine şi balade,
Cîntată de bătrîni cu feţele brăzdate.
De atîta muncă grea şi de singurătate,
Lucrînd ogorul din zori şi pînă în noapte.
Aici am soră, frate, un tată şi o mamă,
Aici sînt pomii şi iarba ce mă cheamă.
Aici de nimeni eu chiar nu am teamă,
Căci România, ţara mea o cheamă.
Acum la Alba Iulia în Ardeal,
Acum la Alba Iulia în Ardeal,
Veniţi români, veniţi cu toţii iar.
Unirea mare să o sărbătorim,
Veniţi la Alba toţi să ne unim.
De Centenar, la Alba Iulia sosesc,
Românii vin cu toţii, se înveselesc.
Din Bucovina, Basarabia şi Oltenia,
Banat, Moldova, Ardealul şi Muntenia.
Din Transilvania, Dobrogea şi Maramureş,
Cu steaguri vin acum, la Alba Iulia într-un iureş.
Acolo vin acum cu toţii şi în horă ei se prind de mînă,
Scandînd la unison că vor, Unirea cu Basarabia Romană.
În Oraşul SEVERIN,
Şaptezeci şi şase ani s-au scurs,
De când bombele s-au pus.
În oraşul SEVERIN,
Ce a fost lovit din plin.
Era în Aprilie de Paşti,
Când severinenii dragi.
Învierea o aşteptau,
Ei nimic nu prevesteau.
Că în seara de cinşpe aprilie,
Răul atunci avea să vie.
Cerul tot să luminat,
Când oraşul e înştiinţat.
Că în curând o să urmeze,
Oraşul să îl bombardeze.
Biletele îs aruncate
Din avioane îs lansate.
Lumea le luau, le citeau,
Şi atunci ei nu credeau.
Severin oraş frumos,
Tu de PAŞTI vei fii tot jos.
Şi apoi în miez de noapte,
Avioanele vin toate.
Şi într-o oră jumătate,
Au lansat bombele toate.
Prima bombă în gară au pus-o,
Calea ferată au distrus-o.
Uzina de apă toată,
Ea a doua îi bombardată.
Nici Uzina de Vagoane,
N-a scăpat de avioane.
Bombardată ea a fost,
S-a aprins şi a luat foc.
Ca să distrugă curentul,
A lovit bombardamentul.
În Uzina aceia mare,
De curent producătoare.
Şi de odată în miez de noapte,
Străzile sunt luminate.
De focuri şi schije multe,
De la zonele distruse.
Tot oraşul au bombardat,
Multe case au dărâmat.
Oameni mulţi aveau să moară,
În acea noapte amară.
Centrul tot este distrus,
De bombele ce-au căzut.
Oraşul e ca un iad,
Peste tot casele ard.
Oameni morţi zăreşti pe stradă,
Totu îi ca într-un film de groază.
Multe case îs bombardate,
Altele sunt ruinate.
Lumea era bulversată,
Dar şi tare speriată.
Ei cu toţii aşteptau,
Atacuri că se reiau.
Dar la prânz a doua zi,
Nici n-ai vrea tu ca să şti.
Cum a fost el bombardat,
Severin al meu oraş.
Bombardat de avioane,
Ce sunt anglo – americane.
Cu bombe incendiare,
De care nu ai scăpare.
Şi istoria ne spune,
Că nu au mai fost zile bune.
Oraşul a fost bombardat,
Totul a fost ruinat.
Din istorie se ştie,
Că au fost de teroare zile.
De la Paşti şi până în Iunie,
În oraş nu îs zile bune.
Că istoria aşa s-a scris,
Se află într-un manuscris.
Severin oraş frumos,
În noaptea de Paşti e jos!
Timişoara – 16 Decembrie 1989
Nici când să nu uităm români vreodată,
Această zi ce este foarte importantă.
Şaisprezece Decembrie optzeci şi nouă,
Când tot românul şi-a dorit o viaţă nouă.
La Timişoara în această călduroasă zi,
În Centru acolo tare se va auzi.
Cum gloanţele au început să zboară,
Şi oamenii deodată încep să moară.
La Piaţa Operei, timişorenii ei s-au strâns,
Acolo mulţi ei au venit pe jos cântând.
„Deșteaptă-te, române!”, acum ori nici odată,
Să nu mai fim a comunismului otreapă.
Şi în Calea Lipovei şi la Giroc se află,
Timişorenii, ieşiţi cu toţii afar din casă.
Cu piepturile goale, înfruntă ei miliţia,
Chiar dacă aceştia descarcă în ei muniţia.
Şi peste tot în Timişoara atunci tu poţi zări,
Cum oameni fug pe străzi pentru a nu muri.
Nici când ei nu au crezut vreo dată,
Că în România, comunismul cu sânge o să cadă.
Şi primii morţi ce cad pe stradă îs luaţi,
La morgă mare său în cimitir sunt adunaţi.
Şi alţi îs prinşi, bătuţi şi în grabă arestaţi.
De miliţieni şi securiştii ce în civili sunt îmbrăcaţi.
Şi în acea seară la Catedrală acolo sus pe trepte,
Împuşcaţi erau, bătrâni, bărbaţi, femei şi fete.
Mureau cu toţii ei atunci pentru dreptate,
Mureau cu toţii strigând:, Vrem libertate !”
O libertate ce în Timişoara a fost însângerată,
Cu jertfe multe ea a fost plătită de astă dată.
A fost plătită cu sânge de timişoreni şi de români,
Să fie atunci cu toţii în ţara lor ei liberi şi stăpâni.
Chiar dacă afară este cald, e iarnă şi este înserat,
La Catedrală în centru acolo toate clopotele bat.
Bat clopote, bat clopote în Timişoara toate,
Ce anunţă că în Timişoara toată este libertate.
Şi multe cântece atunci în Timişoara s-au cântat,
Şi oamenii cu toţii în centru au îngenunchiat.
Rugându-se pentru martirii care au murit,
Ce pentru libertate, la Timişoara s-au jertfit !
dodorel62 – Severin .