Poezii diverse

Un masaj de relaxare

Masajul de relaxare,
E bun pentru fiecare.
Si se face cu talent,
Pentru fiecare client.

Cliaentul se aseaza pe masa,
Sta in jos cu a sa fata.
Si in liniste asteapta,
Ca masajul sa inceapa.

Se incepe de la spate,
Cu un masaj de calitate.
Si se continua indata,
Cu masaj la mana toata.

Se face la gat apoi,
Pana ce muschii sunt moi.
Se continua la picioare,
Cu masaj de relaxare.

Si apoi se intoarce atent,
Pacientul cu talent.
Cu fata in sus se aseaza,
Si apoi iarasi se maseaza.

De la talpi masajul incepe,
Si apoi se face in trepte.
Tibia incet ea se maseaza,
Apoi genunchiul urmeaza.

Dupa ce piciorul il gata,
El abdomenul urmeaza.
Ca si el trebuie masat,
Foarte bine relaxat.

Ambii sani apoi urmeaza,
Cu talent ei se maseaza.
La final gatul urmeaza,
Cu atentie se maseaza.

Se maseaza delicat,
Scalpul , la femeie sau barbat.
Se face asta la terminare,
Ca ii masaj de relaxare.

dodorel62-Severin

Aici la Drobeta Turnu Severin, acasă la mine !

În frumosul meu, oraş dunărean,
Două statui, impunătoare eu am.
Una este, a vestitului rege Decebal iscusit,
Şi alta, a împăratului Traian cel vestit.

Aceste două faimoase, statui dacă doreşti,
În frumosul parc, al trandafirilor le găseşti.
Acolo au fost, de mulţi ani ridicate,
Când le vezi, îţi aduc aminte de luptele date.

Bătrânul el rege Decebal, de pază a stat,
Să apere întregul tărâm, al daciei neînfricat.
Să îl apere, de armatele romane invadatoare,
Conduse de vestitul, împărat Traian cel mare.

Şi istoria noastră străbună, nouă ne spune la toti,
Căci romanii ei Dunărea, au trecut-o pe podul de barci.
Şi au invadat Dacia toată cea Mare, pe jos şi călare,
Şi au dorit să îl prindă, pe vestitul rege Decebal cel mare.

Dar n-au avut această onoare, să îl prindă viu de se poate,
Fiindcă vestitul rege Decebal, sa sinucis la el în cetate.
Iar împăratul Traian, el capul lui Decebal la luat şi la dus,
Acolo în cetatea eternă a romei el capul lui Decebal la pus.

Şi aici la Severin la sud de Dunăre, romanii au făcut se ştie,
Poporul dacao- roman, unificat prin contopire avea să fie.
Şi astfel a luat fiinţă limba, cultura şi obiceiuri latine,
Aici la Drobeta Turnu Severin, acasă la mine !

dodorel62-Severin

dodorel62-Severin

Asta înseamnă să fii pensionar în România,

Să fii azi pensionar în ţară,
E foarte rău, nu este ca afară.
Pensionarii la noi au pensia mică,
Te miri săracii cum de mai rezistă.

Căci au lucrat o viaţă întreagă,
Şi acum guvernul în seamă nu îi bagă.
De ei îşi bate joc şi ar vrea să moară,
Pe capul lor pensionarii sunt povară.

Dacă afară pensionarii îs respectaţi,
Şi sunt cu adevărat bine trataţi.
Au pensii mari şi bine meritate,
Pot merge la azil fiindcă se poate.

La noi în ţara azile mai puţine sunt,
Majoritatea s-au epuizat în vânt.
Şi dacă vor acolo să pătrundă,
Să aibă pensia mare să le ajungă.

Şi când îi vezi săracii acum în piaţă,
Cum numără bănuiţii şi le pasă.
Să poată lua puţin din fiecare,
Să aibă acolo să îşi facă de mâncare.

Căci pensia uneori la unii este mică,
O împarte când vine cu mare chibzuinţă.
Să aibă de mâncare şi dări să le plătească,
Şi uneori ei se împrumută să poată să trăiască.

Asta înseamnă să fii pensionar în România,
Acolo unde să împărţit hoţia.
Iar guvernanţii hoţi de ei chiar nu le pasă,
Îi vor pensionari morţi să nu mai supravieţuiască !

dodorel62-Severin

Zeul Neptun coboară,

Multă lume acum în port aşteaptă,
Ziua Marinei la Severin să înceapă.
Sărbătorită această zi să fie,
Cu mult fast şi bucurie.

Coboară el Zeul măreţ Neptun,
De pe şalupă în portul din Severin.
Din şalupă lui cea mare,
Ce vine acum din depărtare.

Şi cum măreţul Zeu el a sosit,
Jocurile în port au şi început.
Sunt jocuri multe marinăreşti,
Te bucuri atunci când le priveşti.

dodorel62 – Severin

Pluguşorul stuparului român,

Aho, aho, apicultori,
Voi cei harnici muncitori.
Aveţi grijă de albine,
Nimeni nu îi harnic ca tine.

Fie iarnă, vară, toamnă,
Fie chiar şi primăvară.
Toată ziua alergaţi,
Şi la stupi mereu lucraţi.

La albine daţi mâncare,
Le întreţineţi ca pe-o floare.
Şi de ele grijă aveţi,
Că sunteţi stupari isteţi.

Pluguşor cu patru albine,
Porniţi şi ascultaţi la mine!
Hăi, hăi…

Sa sculat un apicultor,
Unul harnic muncitor.
Sa sculat de dimineaţă,
Să vadă stupina îndată.
Şi mirat a constatat,
Că în stupină a intrat.
Un roi mare a venit,
Cu regina a sosit.
Şi în stupină rame-s multe,
Cu miere toate îs umplute.

Ia mânaţi stuparii mei,
Şi sunaţi din clopoţei!
Hăi, hăi…

Viaţa de albină îi grea,
Nu o ştie nimenea.
Ea zboară din floare în floare,
Chiar de afară este soare.
Zumzăie, polenu adună,
Şi îl aduce în stupină.
Şi acolo pe rame îl lasă,
Altele îl prelucrează.
După ce îl polenizează,
Pe rame mierea o lasă.
De stupar să o culeagă,
Ce cu har o prelucrează.
Şi apoi harnica albină,
Se sfârşeşte în stupină.

Ia mai mânaţi stupari odată,
Ca să ştie lumea toată!
Hăi, hăi…

Că ziua cât e de mare,
Voi munciţi prin vânt şi soare.
Să luaţi mierea din stupină,
Ce îi făcută de albină.
Şi apoi o prelucraţi,
La vânzare să o daţi.
Că aveţi miere bună tare,
Culeasă din floare în floare.
Fie că e de salcâm,
Sau din flori de tei acum.
Polifloră, mătrăgună.
Toată mierea este bună.

Ia mânaţi voi stupari bine,
Să vă spun iar de albine!
Hăi, hăi…

Că albina îi călătoare,
Aleargă din floare în floare.
Cu mare atenţie aduc,
Polenul îl duc în stup.
Şi acolo polenu aşează,
Pe rame îl prelucrează.
Că albina cât trăieşte,
E harnică şi munceşte.
Munceşte cu har şi spor,
Pe placul stuparilor.

De urat, aş mai ura,
Dar afară îi vremea rea.
Şi n-aş vrea ploaia să vină,
Şi să intre în stupină.
Că urdinişul îi deschis,
Imediat el trebuie închis.
Că albinele din stup,
Ele nu trăiesc prea mult.
Câteva zile trăiesc,
Şi apoi se prăpădesc.
Că este o vorbă din popor,
Munceşte nu sta trântor.
E zicala, bat-o vina,
Să fii harnic ca albina.
Dacă munceşti ai şi bani,
La anul şi la mulţi ani!

dodorel62-Severin

Şi am mers la mina Husnicioara în subteran,

Când îmi aduc aminte c au zburat,
Anii prea repede de când m-am angajat.
Eram un tânăr inginer ce am venit,
La Cariera Husnicioara de la Mehedinţi.

Şi am mers la mina Husnicioara în subteran,
Pe postul de inginer eu mă angajam.
Căci inginer minier am terminat,
Şi asta în nouăzeci şi doi m-am angajat.

Nu mi-a fost greu de când m-am angajat,
Fiindcă în Valea Jiului în mână am lucrat.
Şi totul a fost frumos dar nu am simţit,
Cum anii grei din subteran s-au risipit.

Aveam să ajung în Carieră mai târziu,
Pe post de inginer acolo eu să fiu.
Să umblu prin nămol, ploi şi zăpadă,
Să fiu un inginer acolo chiar de bază.

Şi uite că anii repede chiar au zburat,
Treizeci de ani în Carieră am lucrat.
Şi în sfârşit acum el timpul mi-a venit,
La pensie că am grupe şi am muncit.

Şi acum când îmi aduc aminte c-au trecut,
Ei anii tinereţii şi acum am îmbătrânit.
La pensie stau şi aştept poştaşul ca să vină,
Să număr banii, fiindcă am o pensie bună !

dodorel62-Severin

Ceau iubirea mea frumoasă,

Ceau iubirea mea frumoasă,
Te-ai trezit de dimineaţă.
Cum ai dormit, ce ai visat,
Când ai stat în al tău pat?

Acum că îi de dimineaţă,
Şi afară e zii frumoasă.
Te invit la o cafea,
La mine în curtea mea.

Să o bem, să o savurăm,
Şi amândoi să o preparăm.
Şi să punem în cafea,
Dragoste, să o putem bea.

Şi să o facem aromată,
Cu dragoste preparată.
Şi să o bem de dimineaţă,
Ziua să ne-o înveselească !

dodorel62-Severin

Cafeluţa-i aromată,

Azi e Luni de dimineată,
Chiar de afara este ceata.
În curand va fii însorită,
Vă invit la cafeluţă.

Cafeluţa-i aromată,
Cu dragoste preparată.
Dimineaţa te trezeşte,
Ziua ţi-o înveseleşte.

Hai, vă rog de îndrăzniţi,
Cafeluţa s-o serviţi.
Proaspătă şi aromată,
Servită de dimineaţă.

În cafea tocmai am pus ,
O iubire şi un sărut.
Că acum cafeaua-i gata ,
Vă spun ,, Bună Dimineaţa ,,

Aşa cum el Charles o face, să ne viziteze glia.

Noul rege al Angliei, a sosit în România,
Aşa cum el Charles o face, să ne viziteze glia.
Fiindcă sa îndrăgostit, încă de ani buni,
De frumoasa Românie, unde sunt ai lui străbuni.

O să meargă acolo, la Braşov în zona lui,
În frumoasa regiune, din zona Zălanului.
O să meargă, la a lui frumoasă casă,
Şi o să cineze cu sătenii, acolo la el la masă.

Şi cu toţii o să depaneze, amintiri chiar foarte multe,
După care Charles, o să meargă pe cărări de munte.
Să culeagă flori de munte şi ar vrea ca să asculte,
Trilurile păsărelelor, din câmpie şi din munte.

Şi va sta în ţara noastră, cinci zile doar la odihnă,
Să mănânce, să se plimbe, până când iar o să vină.
La Viscri el rege Charles, apoi se va deplasa,
Ca să viziteze zona şi acolo va înnopta.

După un periplu mult, ce îi făcut în ţara noastră ,
Noul rege Charles spre a lui ţară, repede el se îndreaptă.
Nu înainte de aş lua rămas bun, de la oamenii din sat,
Cu care a stat la masă şi cu care a cinat.

Şi apoi măritul rege, la săteni el le promite,
Că pe România noastră şi pe ei nu o să îi uite.
Şi va revenii la anul, iar din nou în zona lui,
El va revenii cu drag , în Valea Zălanului !

dodorel62-Severin

Aici la Drobeta Turnu Severin, acasă la mine !

În frumosul meu, oraş dunărean,
Două statui, impunătoare eu am.
Una este, a vestitului rege Decebal iscusit,
Şi alta, a împăratului Traian cel vestit.

Aceste două faimoase, statui dacă doreşti,
În frumosul parc, al trandafirilor le găseşti.
Acolo au fost, de mulţi ani ridicate,
Când le vezi, îţi aduc aminte de luptele date.

Bătrânul el rege Decebal, de pază a stat,
Să apere întregul tărâm, al daciei neînfricat.
Să îl apere, de armatele romane invadatoare,
Conduse de vestitul, împărat Traian cel mare.

Şi istoria noastră străbună, nouă ne spune la toti,
Căci romanii ei Dunărea, au trecut-o pe podul de barci.
Şi au invadat Dacia toată cea Mare, pe jos şi călare,
Şi au dorit să îl prindă, pe vestitul rege Decebal cel mare.

Dar n-au avut această onoare, să îl prindă viu de se poate,
Fiindcă vestitul rege Decebal, sa sinucis la el în cetate.
Iar împăratul Traian, el capul lui Decebal la luat şi la dus,
Acolo în cetatea eternă a romei el capul lui Decebal la pus.

Şi aici la Severin la sud de Dunăre, romanii au făcut se ştie,
Poporul dacao- roman, unificat prin contopire avea să fie.
Şi astfel a luat fiinţă limba, cultura şi obiceiuri latine,
Aici la Drobeta Turnu Severin, acasă la mine !

dodorel62-Severin

Că aşa îi ori ce gospodină,

Gogonele, murături,
În borcan, acum le pui.
Cu oţet, apă şi sare,
Numai bune de mâncare.

Gospodinele le fac,
Aşa cum le-au învăţat.
După reţete avute,
Ce din bătrâni sunt ştiute.

Gogoşarii graşi se spală,
Se taie, se pun în oală.
Încet i-ai condimentat,
Şi îi pui la macerat.

După o zi şi după o noapte,
Le aşezi în borcan pe toate.
Pui capacul cu talent,
Şi le aşezi pe raft încet.

Castraveţi, de vrei muraţi,
Trebuie bine spălaţi.
Se pun în borcanul care,
Pui ulei, oţet şi sare.

Pui mirodenii, în borcan,
Sub capac, pui celofan.
Şi apoi, îl pui în cămară,
Ca, să nu îngheţe afară.

Celelalte murături,
În butoiul, mic le pui.
Iar în butoiul cel mare,
Pui varză, apă şi sare

Zacuscă, de vrei să faci,
Trebuie să cumpăraţi.
Vinete, ulei şi sare,
Mirodenii, ceapă mare.

După ce vinete îs coapte,
Le cureţi încet pe toate.
Se taie ceapa mică atent,
Şi de dau, la focul lent.

Şi în borcanele spălate,
Se pune,zacusca frate.
Deasupra pui celofan,
Şi capacul la borcan.

Şi uite aşa, îi plină cămară,
De te ţine până vara.
De murături şi zacuscă,
Şi în butoaie varza pusă.

Cămara şi-o pregăteşte,
Şi cu drag ea se mândreşte.
Că aşa îi ori ce gospodină,
Când are cămara plină !

dodorel62 – Severin

Asta înseamnă să fii pensionar în România,

Să fii azi pensionar în ţară,
E foarte rău, nu este ca afară.
Pensionarii la noi au pensia mică,
Te miri săracii cum de mai rezistă.

Căci au lucrat o viaţă întreagă,
Şi acum guvernul în seamă nu îi bagă.
De ei îşi bate joc şi ar vrea să moară,
Pe capul lor pensionarii sunt povară.

Dacă afară pensionarii îs respectaţi,
Şi sunt cu adevărat bine trataţi.
Au pensii mari şi bine meritate,
Pot merge la azil fiindcă se poate.

La noi în ţara azile mai puţine sunt,
Majoritatea s-au epuizat în vânt.
Şi dacă vor acolo să pătrundă,
Să aibă pensia mare să le ajungă.

Şi când îi vezi săracii acum în piaţă,
Cum numără bănuiţii şi le pasă.
Să poată lua puţin din fiecare,
Să aibă acolo să îşi facă de mâncare.

Căci pensia uneori la unii este mică,
O împarte când vine cu mare chibzuinţă.
Să aibă de mâncare şi dări să le plătească,
Şi uneori ei se împrumută să poată să trăiască.

Asta înseamnă să fii pensionar în România,
Acolo unde să împărţit hoţia.
Iar guvernanţii hoţi de ei chiar nu le pasă,
Îi vor pensionari morţi să nu mai supravieţuiască !

dodorel62-Severin

Acum minerii din Vale,

Acum minerii din Vale,
Stau pe străzi şi mor de foame.
Că banii nu şi-au mai luat,
Pentru muncă ce-au prestat.

Cu toţii îs în grevă acum,
Şi asta nu e un semn bun.
Cărbune nu vor mai da,
Lumea în case vă îngheţa.

Nimeni cu ei nu vorbeşte,
Toţi îi mint şi îi prosteşte.
Că banii o să îşi primească,
Undeva, la Sfântu aşteaptă.

Toţi minerii acum aşteaptă,
Banii lor să îşi primească.
Că astfel nu mai intră în mină,
Şi asta nu îi treabă bună.

dodorel62-Severin

Acum fierbe tot Lupeniul,

Acum fierbe tot Lupeniul,
Că în mină e minerul.
E blocat în subteran,
Că nu a mai primit vreun ban.

N-au primit bonuri de masă,
N-au primit nici prima toată.
Toate aceştia nu sunt date,
De opt luni sunt amânate.

În grevă îs de şase zile,
Sperând că banii o să vie.
Însă guvernanţii hoţi,
Îi mint pe minerii toţi.

Îşi cer drepturile toate,
Că n-au bani şi îs pe moarte.
N-au din ce să mai trăiască,
Dări la stat să mai plătească.

Că de astăzi la Lupeni,
Şi la mina Livezeni.
Toţi ortacii au sosit,
Lângă ei s-au alipit.

Au sosit ca să îi susţină,
Pe ortacii ce îs în mină.
Şi nu vor afar să iasă,
Până nu îşi iau banii în dată.

Cu toţii s-au săturat,
Că guvernul ia trădat.
Şi nu vor ca să îi mai creadă,
Şi-au ieşit cu toţii în stradă.

Şi cu toţii protestează,
Pân ce banii îşi încasează.
Fiindcă ei s-au săturat,
Să fie minţiţi de stat.

dodorel62-Severin.

Acolo sus era adevărata noastră avere.

Pădurile de brazi cîndva la noi au fost,
Şi s-au tăiat acum copacii aceştia toţi.
Şi drumul nemilos al occidentului au luat,
De austrieci cu drujbe ei au fost tăiaţi.

Şi mi se rupe inima acum cînd văd,
Golaşi cu pietre munţii se întrevăd.
Căci brazii aceia falnici şi înverziţi,
La noi în ţară nu au mai fost doriţi.

Acolo sus în munte cîndva erau,
Şi animale multe se adăposteau.
Dar azi de urci în vîrful lor încet,
În faţa ochiilor zăreşti numai deşert.

Doar cioatele de brazi le mai găseşti,
Din loc în loc cînd urci le mai zăreşti.
Şi toate astea au rămas după tăiere,
Acolo sus era adevărata noastră avere.

Ce chin e pentru noi acum şi jale mare,
Cînd toţi privim cum munţii aceştia în zare.
Cîndva aveau păduri, păşuni şi chiar izvoare,
Şi astăzi este o imagine sinistră ce ne doare.

dodorel62 – Severin

EL a murit şi a înviat cu adevărat !

După doi ani de chin şi jale,
În casă am stat în izolare.
De astă dată vom putea ieşi,
Şi la Înviere cu toţii noi vom fii.

Vom merge la Biserică cu flori în mână,
Vom merge acolo noi timp de o săptămână.
Vom merge cu toţii ca să ne rugăm,
Ca de necazuri şi boli ca să scăpăm.

Căci este săptămâna patimilor Mare,
Atunci când EL Isuss Hristos cel care.
Pentru întreaga omenire EL a murit,
Pe muntele Golgota EL fost au răstignit.

Şi apoi în Sfânta zi de Sâmbăta cea Mare,
Isuss Hristos atunci se pare.
El pentru noi cei credincioşi a înviat,
EL a murit şi a înviat cu adevărat !

De Paşti eu mă întorc acasă,

De Paşti eu mă întorc acasă,
La căsuţa părintească.
La părinţii ce mă aşteaptă,
Cu mult drag în casa noastră.

Că îs bătrâni şi mă aşteaptă,
Privind lung săracii în poartă.
Doar, doar mă vor vede în zare,
Venind acas  pe cărare.

Paştele să îl sărbătorim,
Şi împreună noi să fim.
Că mama a făcut de toate,
Cozonaci, plăcinte coapte.

Carne de mie la proţap,
Ciorbă, ouă roşii, cozonac.
Tot ce este bun găteşte,
Tradiţional şi româneşte !

Astăzi e Sâmbăta cea Mare,

Astăzi e Sâmbăta cea Mare,
La Ortodoxi e mare sărbătoare.
A patimilor lui Hristos ultima zii este,
Şi această zii Sfântă are a sa poveste.

Trei zile şi trei nopţi Isuss Hristos,
EL a murit şi a pătimit acolo jos.
În noaptea aceasta de mult se ştie,
Că EL Isuss Hristos o să învie.

Şi de Duminecă mereu se spune,
Doar de Isuss Hristos, doar vorbe bune.
Cum că Isuss Hristos EL a înviat,
Adevărat Isuss Hristos a înviat !

A inviat Domnul Isus,

Era noapte, lună plină,
El era cu ai săi la cină.
Liniştit şi fără frică,
Le vorbea la ail or în pildă.

Iuda cel hot si viclean,
Te-a vândut Doamne, pe bani.
De la Ana, la Caiafa,
Te-au purtat ca pe-un tâlhar.

La Pilat când Ai ajuns,
Coroană de spini ţi-au pus.
Şi când sta la judecată,
Pilat o întreba pe gloată:

Eu pe acesta Domn Hristos, 
Nici măcar nu îl cunosc,
Nici o vina EL nu are,
Ca sa stea la adunare

La  Baraba, ucigaşul,
Lui acum ia sunat ceasul,
Ca e vinovat de toate,
Acuzat de grave fapte.

Dar Pilat, văzând soptise,
Se miră uimit şi zise:
Vinovat de acest sânge
Voi sunteţi, nu eu, ajunge!

Şi silit a fost să-şi ducă,
In spinare sfanta cruce

Crucea Lui, şi crucea noastră.
Şi împuns a fost în coastă.

Acolo era Maria ,
Şi avea un plâns amar.
Fiul ei cel scump şi dulce,
A fost dus către calvar.

Dar deodat cu glas puternic,
Ea Maria in graba a zis.
Dumnezeu Atotputernic,
L-a luat în ceruri sus.

Dar în zorii dimineţii,
Când să-L ungă au venit.
Gol era acum mormântul,
Bolovanul prăvălit.

Şi s-a arătat Mariei,
Apostolii n-au crezut.
Au rămas pe loc cu toţii,
Când pe Iisus au văzut.

A inviat Domnul Isus,
Si de odata ni s-a spus :
Ne-a rascumparat pe noi,
Din moarte si din nevoi.

Voi acolo în Gorj altceva nu mai știți,

Fraților văd că deja mulți înnebuniţi,
De ceva zile doar de cutremur vorbiți.
Voi acolo în Gorj altceva nu mai știți,
Doar de cutremur zilnic voi ne vorbiți.

Dar nu vă pune-ți nici unul întrebarea,
De ce nu mai la voi seismul e în zona aia.
Și zilnic acest cutremur el la voi se repetă,
Și stați cu toții în case, blocuri sau cuşetă?

Nu vă gândiți că în Gorj exploatările sunt,
Prea multe și de ani buni și-au luat avânt.
Excavatoarele când taie produc fisuri mari,
Fiindcă uneori cupele lovesc în roci tari.

Și că aceste fisuri petrecute mereu în pământ,
Se interceptează cu undele seismice ce sunt.
Provocate de faliile mişcătoare la suprafața,
Și că aceștia pot produce cutremurele îndată?

Așa dar dacă doriți ca aceste cutremure să fie,
Oprite și să nu mai existe doborâtă vreo clădire.
Sau cineva să moară zdrobiţi pe sub ruine,
Atunci opriți cu totul mineritul și va fii bine.

Dacă veți continua să exploataţi cărbunele așa,
Cu siguranța că moartea ea vă va aștepta.
Fiindcă fisuri se vor petrece mereu în strat,
Iar cutremurul ce urmează va fii mereu repetat.

Și atunci gândiți-vă bine ce aveți de făcut acum,
Trebuie oprit de îndată mineritul ăsta vă spun.
Că acolo în Gorj voi numai de asta ne vorbiți,
Dar mineritul care vă ucide nu vreți să îl opriți !

Am acasă o grădină,

Am acasă o grădină,
Ea cu mulţi nuci este plină.
I-am sădit, i-am îngrijit,
Când îi văd sunt fericit.

Fac din nuci, multă dulceaţă,
E dulce şi e gustoasă.
Din ele mai fac lichior,
Că el se face uşor.

Şi la cozonac pun nuci,
Că sunt bune şi sunt dulci.
Poţi să faci din nuci şi ţuică,
Când o bei să nu te ducă.

Aşa dar toţi nucii mei,
În grădină îs singurei.
Doar eu cu ei mai vorbesc,
Că – mi sunt dragi şi îi îndrăgesc.

Alfabetu-i ceva sfînt.

De cînd lumea-i pe pămînt alfabetu-i ceva sfînt.
Din vechi timpuri inventat si de lume învăţat.
Alfabetul nu e greu atunci cînd înveţi mereu.
Douăzeci şi opt litere are, alfabetul nu e mare.

A-ul vine de la ANA este numele lui mama,
B-ul vine din Bunici care ne-au crescut de mici.
C-ul vine de la Ceaţă e ca România noastră.
D-ul vine din Donat pentru românul sărac.

E-ul de la Elefant nu-i nimic interesant.
F-ul vine din Furat, România am devastat.
G-ul de la Gospodină harnică-i ca o albină,
H-ul de la Hărnicie nu munceşti ai sărăcie.

I-ul de la Indolenţă vine, stă leneşul în suspine,
J-ul vine de la Joi, doar pînă atunci muncim noi.
K-ul e din Kilometru n-am făcut şoşele un metru,
L-ul vine de la LEU să fim regi, noi vrem mereu.

M-ul vine de la Mamă cel mai scump nume înseamnă,
N-ul vine de la Neaţa ,vă spun Bună dimineaţa!
O-ul, e de la Oftat ne place munca la stat.
P-ul e de la Putere nu vrem muncă, vrem avere.

R-ul vine de la Rac nu ne place la arat,
S-ul e de la Solar merg la muncă acuma iar?
Q –chiul vine din Qintal ,acum totu-i digital,
T-ul e de la Tractor hai la muncă pe ogor.

U –ul vine de la Uliu ,la elev îi place chiulul,
V-ul vine din Vecini, mîndrii că sîntem români.
Y igrec-ul de la Yankei sîntem doi fraţi frumuşei.
Z-tul e din Zidărie munca mult i-mi place mie.

Vai, ce chin ce jale aveam, cînd alfabetu învăţam,
Pentru că mi-e de folos l-am învăţ pe de rost.
Şi de aia la toţi vă spun invăţaţi-l că bun.
Uite acum că îl ştiu bine v-am scris astă poezie.

Aici la Drobeta Turnu Severin, acasă la mine !

În frumosul meu, oraş dunărean,
Două statui, impunătoare eu am.
Una este, a vestitului rege Decebal iscusit,
Şi alta, a împăratului Traian cel vestit.

Aceste două faimoase, statui dacă doreşti,
În frumosul parc, al trandafirilor le găseşti.
Acolo au fost, de mulţi ani ridicate,
Când le vezi, îţi aduc aminte de luptele date.

Bătrânul el rege Decebal, de pază a stat,
Să apere întregul tărâm, al daciei neînfricat.
Să îl apere, de armatele romane invadatoare,
Conduse de vestitul, împărat Traian cel mare.

Şi istoria noastră străbună, nouă ne spune la toti,
Căci romanii ei Dunărea, au trecut-o pe podul de barci.
Şi au invadat Dacia toată cea Mare, pe jos şi călare,
Şi au dorit să îl prindă, pe vestitul rege Decebal cel mare.

Dar n-au avut această onoare, să îl prindă viu de se poate,
Fiindcă vestitul rege Decebal, sa sinucis la el în cetate.
Iar împăratul Traian, el capul lui Decebal la luat şi la dus,
Acolo în cetatea eternă a romei el capul lui Decebal la pus.

Şi aici la Severin la sud de Dunăre, romanii au făcut se ştie,
Poporul dacao- roman, unificat prin contopire avea să fie.
Şi astfel a luat fiinţă limba, cultura şi obiceiuri latine,
Aici la Drobeta Turnu Severin, acasă la mine !

În Oltenia și în țara cutremure iară fu-se.

La nici douăzeci și patru de ore trecute,
În Oltenia și în țara cutremure iară fu-se.
În această după amiază să resimţit mai tare,
Cutremurul dar nu a făcut pagubă mare.

Doar la Târgu Jiu după cutremur să aflat,
Că doar câteva clădiri cutremurul a afectat.
Oamenii cu toții disperaţi pleacă de acasă,
De frică că un nou cutremur să nu înceapă.

Dar de atunci replici multe mai urmează,
La blocuri și case ele însă nu dăunează.
Și acum în Oltenia se întreabă lumea toată,
Așa chiar dintr-o dată cutremurul ni se arată?

A fost Luni, a fost și Marți oare iar va apărea?
Se întreabă disperată acuma toată lumea?
Asta nimeni nu va putea să dea un răspuns,
Nimeni nu știe din ce cauză aici să ajuns.

Numai bunul Dumnezeu ne va putea apăra,
Doar EL cu puterea SA.
Să nu mai avem cutremure în curând,
Dar nici Dumnezeu nu știe până când!

Că a fost în ziua de luni treisprezece.

Când aud că se plânge toată lumea,
Căci cutremurul a fost acum lunea.
Dar lumea îi proastă și nu gândește,
Că a fost în ziua de luni treisprezece.

Auzi să spui, că a fost cutremur ieri,
Că nu au fost morți chiar nicăieri.
Nici clădiri sau blocuri căzute,
Și nici morți sau pagube văzute.

Este o adevărată acum isterie,
Făcută de români ce au în cap prostie.
Fiindcă românii se feresc de moarte,
Dar nu știu că de ea nu pot să scape.

În Oltenia acum toată lumea zace,
Cutremurul ăla mic nu le dă pace.
Și toți să îi vezi cum dau de pomană,
C-au scăpat și nu îl mai iau în seamă.

Vor face babele plecăciuni în faţa popii,
Că au scăpat oltenii de la moarte cu toții.
Și acum pot să mai bârfească iar la poartă,
Așa cum o făceau babele de cutremur odată.

Așa că oameni buni nu mai fiți speriați,
Că de cutremur și moarte nu scăpați.
Când vă venii timpul ca să plecați,
De dracul cu toții veți atunci luați!

Astăzi în partea de vest a țării,

Astăzi în partea de vest a țării,
Undeva în apropierea serii.
Un cutremur sa întâmplat,
A fost mic dar nimic nu a devastat.

La o adâncime mică a fost,
N-au fost victime de loc.
Dar sperietura a fost tare,
În Oltenia cea mare.

Din Vâlcea, Olt și până în Gorj,
Din Mehedinţi și până în Dolj.
Oameni mulți s-au înfricat,
De cutremur ei s-au panicat.

Și cum era apoi de așteptat,
Unda seismică ea sa deplasat.
Și în alte judeţe acesta sa simţit,
Dar nu a făcut pagube, nimic.

Nu a fost de intensitate mare,
Doar cinci virgulă doi grade se pare.
Dar a fost cutremur de suprafață,
Nu a căzut vreun bloc sau casă.

Că de cutremurul era mai mare,
Atunci în aceste judeţe era teroare.
Erau morți, blocuri și case,
Multe de cutremur dărâmate.

Că în Oltenia acum se spune,
Că aceste cutremure nu sunt bune.
Dar fiindcă sunt de intensitate mică,
Lumea nu trebuie să stea acum cu frică !

Cumpăraţi, cumpăraţi,

Cumpăraţi, cumpăraţi,
Flori domnilor de le luaţi.
Că îs frumoase, înflorite,
Pentru doamne îs pregătite.

La doamne şi domnişoare,
Oferiţi la toate o floare.
Oferiţii florile în dar ei,
Ca simbol al dragostei.

Doamnei oferiţii un buchet,
Unul frumos şi cochet.
De trandafiri sau lalele,
De crini albi sau orhidee.

Că în fiecare an toţi ştim,
Că de Sfântul Valentin.
Toţi bărbaţii oferă flori,
La doamne, domnişoare şi surori.

Şi aşteaptă multe sărutări,
După ce ei oferă flori.
Le oferă flori în dar la femei,
Ca simbol al dragostei!

Sfântul Valentin,

Sfântul Valentin se ştie,
El de afară acuma vine.
Tinerii îl sărbătoresc,
Iar unii se îndrăgostesc.

Mulţi băieţi oferă flori,
Pentru doamne şi surori.
Şi primesc o sărutare,
Când lor le oferă o floare.

Fetele sunt bucuroase,
Atunci când ele îs căutate.
Şi primesc cadouri, flori,
Sărutări, îmbrăţişări.

Această zi, de Sfântul Valentin,

Această zi, de Sfântul Valentin,
Este împrumutată, de la un popor străin.
La noi România, iubirea e pecete,
Seducătorul şi faimosul Dragobete.

Acel fecior, român mereu el este,
Iubitul acela, ce visele le încălzeşte.
Cu al său năucitor mereu surâs,
Pentru el, Valentin e doar un fâs.

De-ar fi să am, chiar multe fete,
Şi toate doamnele, să mă răsfeţe.
Pe toate, le-aş iubi din plin,
Azi, chiar de Sfântul Valentin.

Azi, în această zi de Sfântul Valentin,
Bărbaţii toţi, sărută fetele din plin.
Fie brunetă, blondă sau roşcată,
La toate le oferă cadouri ei îndată.

Că acest nume Sfântul Valentin,

Toate florăriile din țara,
Fac din nou profituri iară.
Se cumpăra flori din plin,
Fiindcă îi Sfântul Valentin.

Mulți bărbați cumpăra flori,
Pentru doamne sau surori,
Pentru cei ce numele îl poartă,
Valentin sau Valentina cea frumoasă.

Că acest nume Sfântul Valentin,
Este adoptat de la un popor străin.
Este sărbătorit ca în fiecare an,
Chiar de propriul popor italian.

El Valentin a fost un fecioraş,
Catolic fiind dar foarte drăgălaşi.
Să îndrăgostit demult de o fată,
Și a fost executat atunci îndată.

Și de atunci el Valentin devine Sfânt,
Al tuturor îndrăgostiţilor de pe pământ.
În fiecare an îndrăgostiţii ei sărbătoresc,
Pe Sfântul Valentin și seara chefuiesc !

Un masaj de relaxare

Masajul de relaxare,
E bun pentru fiecare.
Si se face cu talent,
Pentru fiecare client.

Cliaentul se aseaza pe masa,
Sta in jos cu a sa fata.
Si in liniste asteapta,
Ca masajul sa inceapa.

Se incepe de la spate,
Cu un masaj de calitate.
Si se continua indata,
Cu masaj la mana toata.

Se face la gat apoi,
Pana ce muschii sunt moi.
Se continua la picioare,
Cu masaj de relaxare.

Si apoi se intoarce atent,
Pacientul cu talent.
Cu fata in sus se aseaza,
Si apoi iarasi se maseaza.

De la talpi masajul incepe,
Si apoi se face in trepte.
Tibia incet ea se maseaza,
Apoi genunchiul urmeaza.

Dup ace piciorul il gata,
El abdomenul urmeaza.
Ca si el trebuie masat,
Foarte bine relaxat.

Ambii sani apoi urmeaza,
Cu talent ei se maseaza.
La final gatul urmeaza,
Cu atentie se maseaza.

Se maseaza delicat,
Scalpul , la femeie sau barbat.
Se face asta la terminare,
Ca ii masaj de relaxare.

Masajul e un lucru sfant

Masajul e un lucru sfant,
De cand lumea ii pe pamant.
Inventat a fost se pare,
Pentru corp e relaxare.

Masajul bine lucrat,
Ei grecii l au inventat.
Pe atunci sclavii il faceau,
Pe bolnavi ii vindecau.

Si de atunci si pana azi,
Lumea ce face masaj.
Corpul il are relaxat,
Nici decumnu nu e stresat.

Tehnicile de masaj,
S-au imbunatatit azi.
Tehnici multe aplicate,
Iti aduc doar sanatate.

Multe is tipuri de masaj,
Se aplica in tocmai azi.
E masaj de relaxare,
Dar si de recuperare.

Amandoua de le faci,
De stress si boli ai sa scapi.
Ca masajul a fost si este,
Cel ce nu are pereche !

Doua tipuri de masaj

Doua tipuri de masaj,
Se mai practica si azi.
Unul este general,
Pentru corp e ideal.

Altul therapeutic vestit,
Pentru boli ii bine venit.
Ambele daca le faci,
De multe boli ai sa scapi.

E masajul general,
Asta este ideal.
E masaj de relaxare,
Pentru corp e o valoare.

De boli si de stress te scapa,
Daca tu il faci indata.
Iti simti corpul odihnit,
Si creierul linistit.

E masajul acela care,
E un masaj de relaxare.
Multa lume azi il face,
Pentru corp e sanatate !

Cu un masaj de relaxare.

Daca te simti oboist,
Si stresat si nacajit.
Un masaj de relaxare,
E bine venit se pare.

El se face in cabinet,
De un masseur ce are talent,
Si acolo ai sa ai parte,
De lumanari parfumate.

Si de muzica in surdina,
Si de putina lumina.
Le vezi in salonul in care,
Faci masaj de relaxare.

Dupa ce masajul e gata,
Doamna,domnul face plata.
Bine dispus corpul il are,
Cu un masaj de relaxare.

Viaţa de albină-i grea,

Viaţa de albină-i grea,
Nu o ştie nimenea.
Treizeci de zile trăieşte,
Ea aleargă şi munceşte.

Zi de zi din stup ea zboară,
Ca să facă miere, ceară.
Ea zboară din floare-n floare,
Cu polen pe aripioare.

Albinele –s călătoare,
Zumzăie din floare în floare.
Florile polenizează,
Şi la stupi se întorc în grabă.

Polenu îndată adunat,
La stupină îi tot cărat.
Acolo-i pus cu migală,
Ca să-l facă miere, ceară.

Altele stau în stupină,
Şi au grijă de regină.
Stau acolo fac curat,
Şi mierea-n faguri o împart.

Căci acolo în stupină,
Numai zumzet de albină.
Toate au sectorul lor,
Îngrijesc, muncesc cu spor.

Est e-o vorbă din popor,
Munceşte nu sta trântor,
E zicala, bat-o vina,
Să fii harnic ca albina.

Pluguşorul stuparului român,

Aho, aho, apicultori,
Voi cei harnici muncitori.
Aveţi grijă de albine,
Nimeni nu îi harnic ca tine.

Fie iarnă, vară, toamnă,
Fie chiar şi primăvară.
Toată ziua alergaţi,
Şi la stupi mereu lucraţi.

La albine daţi mâncare,
Le întreţineţi ca pe-o floare.
Şi de ele grijă aveţi,
Că sunteţi stupari isteţi.

Pluguşor cu patru albine,
Porniţi şi ascultaţi la mine!
Hăi, hăi…

Sa sculat un apicultor,
Unul harnic muncitor.
Sa sculat de dimineaţă,
Să vadă stupina îndată.
Şi mirat a constatat,
Că în stupină a intrat.
Un roi mare a venit,
Cu regina a sosit.
Şi în stupină rame-s multe,
Cu miere toate îs umplute.

Ia mânaţi stuparii mei,
Şi sunaţi din clopoţei!
Hăi, hăi…

Viaţa de albină îi grea,
Nu o ştie nimenea.
Ea zboară din floare în floare,
Chiar de afară este soare.
Zumzăie, polenu adună,
Şi îl aduce în stupină.
Şi acolo pe rame îl lasă,
Altele îl prelucrează.
După ce îl polenizează,
Pe rame mierea o lasă.
De stupar să o culeagă,
Ce cu har o prelucrează.
Şi apoi harnica albină,
Se sfârşeşte în stupină.

Ia mai mânaţi stupari odată,
Ca să ştie lumea toată!
Hăi, hăi…

Că ziua cât e de mare,
Voi munciţi prin vânt şi soare.
Să luaţi mierea din stupină,
Ce îi făcută de albină.
Şi apoi o prelucraţi,
La vânzare să o daţi.
Că aveţi miere bună tare,
Culeasă din floare în floare.
Fie că e de salcâm,
Sau din flori de tei acum.
Polifloră, mătrăgună.
Toată mierea este bună.

Ia mânaţi voi stupari bine,
Să vă spun iar de albine!
Hăi, hăi…

Că albina îi călătoare,
Aleargă din floare în floare.
Cu mare atenţie aduc,
Polenul îl duc în stup.
Şi acolo polenu aşează,
Pe rame îl prelucrează.
Că albina cât trăieşte,
E harnică şi munceşte.
Munceşte cu har şi spor,
Pe placul stuparilor.

De urat, aş mai ura,
Dar afară îi vremea rea.
Şi n-aş vrea ploaia să vină,
Şi să intre în stupină.
Că urdinişul îi deschis,
Imediat el trebuie închis.
Că albinele din stup,
Ele nu trăiesc prea mult.
Câteva zile trăiesc,
Şi apoi se prăpădesc.
Că este o vorbă din popor,
Munceşte nu sta trântor.
E zicala, bat-o vina,
Să fii harnic ca albina.
Dacă munceşti ai şi bani,
La anul şi la mulţi ani!

Acum în ţară este sărăcie mare,

Acum în ţară, este sărăcie mare,
Şi românul, nostru acum moare.
Fiindcă, nu are bani să achite,
Facturile, ce sunt venite.

Salariile, nu au mai crescut,
Preţurile, au luat-o în sus.
Când fluturaşul, deja apare,
Salariatul, intră în criză tare.

Pensiile, toate staţionează,
Săracii, pensionari oftează.
Când văd, cuponul de pensie,
Mulţi din ei, intră în depresie.

Că ştiu, că iarna o să apară ,
Şi dările le vor fii a lor povară .
N- au bani, facturi să plătească,
Nici mâncare, să trăiască.

Nimeni, nu îşi pune întrebarea,
De ce, se scumpeşte mâncarea?
De ce gazul, petrolul şi energia,
Ele, au distrus acum România?

Fiindcă totul, e venit de afară,
Să distrugă, a noastră ţară.
Românii, acum să îi sărăcească,
Să moară, să nu trăiască.

Nimeni, pe noi nu ne mai vrea,
De ar putea, cu toţii ne-ar lichida.
Dar românul, e popor răbdător,
El nu moare, aşa uşor.

Îndură frigul şi foamea cruntă,
La nimeni, nu va fii slugă.
Chiar dacă, parlamentarii noştrii,
Ne-au vândut, ca sclavi cu toţii.

Dar vă venii, o zii în care,
Românii, nu vor mai avea răbdare.
Şi va fii, o mare răscoală în ţară,
Şi mulţi, şmecheri o să piară.

Că foamea, grea şi sărăcia,
Vor distruge, atunci România.
Iar românul, nostru înfometat,
Iese în stradă, îţi dă în cap.

Că un proverb, el bine spune:
Cu românul, înfometat nu te pune,
Că atunci, nu are mamă, tată,
Ies cu toţii, afară din casă.

Şi atunci singuri, ei îşi fac dreptate,
Nu le mai e frică, nici de moarte.
Fiindcă ei, chiar nu mai vor,
Să fie, sluga tuturor !

Acum fierbe tot Lupeniul,

Acum fierbe tot Lupeniul,
Că în mină e minerul.
E blocat în subteran,
Că nu a mai primit vreun ban.

N-au primit bonuri de masă,
N-au primit nici prima toată.
Toate aceştia nu sunt date,
De opt luni sunt amânate.

În grevă îs de şase zile,
Sperând că banii o să vie.
Însă guvernanţii hoţi,
Îi mint pe minerii toţi.

Îşi cer drepturile toate,
Că n-au bani şi îs pe moarte.
N-au din ce să mai trăiască,
Dări la stat să mai plătească.

Că de astăzi la Lupeni,
Şi la mina Livezeni.
Toţi ortacii au sosit,
Lângă ei s-au alipit.

Au sosit ca să îi susţină,
Pe ortacii ce îs în mină.
Şi nu vor afar să iasă,
Până nu îşi iau banii în dată.

Cu toţii s-au săturat,
Că guvernul ia trădat.
Şi nu vor ca să îi mai creadă,
Şi-au ieşit cu toţii în stradă.

Şi cu toţii protestează,
Pân ce banii îşi încasează.
Fiindcă ei s-au săturat,
Să fie minţiţi de stat.

Acum Piedone ţi-au dat o sentinţă.

Cine ai fost şi ce ai ajuns,
La Rahova te-au ascuns.
Tu ai fost primar de fală.
Erai cel mai tare în ţară.

Number one primar ai fost,
Acum nu mai eşti deloc.
Acum mergi la puşcărie,
Pentru a ta mare prostie.

Ca primarul acte ai semnat,
Şi tu nu ai mai verificat.
Dacă clubul Colectiv are acte,
Şi îi bun de funcţionalitate.

Pentru actele ce ai iscălit,
Multă lume în Colectiv a murit.
Alţii prin spitale au stat,
Şi nu s-au mai reparat

După şase ani de suferinţă,
Acum Piedone ţi-au dat o sentinţă.
Patru ani sunt cu executare,
Hai noroc şi la mai mare!

Dacă stai şi te gândeşti,
Morţii nu îi mai înviezi.
Pentru fapta ta săvârşită,
Pedeapsa e foarte mică!

Zeci de ani de puşcărie,
Aia îţi trebuiau ţie.
Conştient ai semnat acte,
Şi ai trimes oameni la moarte !

Acum oameni mulţi în stradă,

Acum oameni mulţi în stradă,
Cu toţii manifestează.
Stau în noapte şi ei ţipă,
Spun că de nimic nu au frică.

Însă mai târziu în noapte,
Se întâmplă multe fapte.
Protestul degenerează,
Şi mulţi se scandalizează.

Jandarmii îi atacă cu pietre,
Şi se iscă violenţe.
Şi dintr-un paşnic protest,
Se transformă în violent.

Şi uite aşa dintr-o dată,
Mulţimea e amendată.
Iar cei mai recalcitranţi,
Sunt bătuţi şi maltrataţi.

Fiindcă s-au dat cu petarde,
Şi au făcut fapte grave.
Au acum multe dosare,
Şi multe amenzi penale !

Acum minerii din Vale,

Acum minerii din Vale,
Stau pe străzi şi mor de foame.
Că banii nu şi-au mai luat,
Pentru muncă ce-au prestat.

Cu toţii îs în grevă acum,
Şi asta nu e un semn bun.
Cărbune nu vor mai da,
Lumea în case vă îngheţa.

Nimeni cu ei nu vorbeşte,
Toţi îi mint şi îi prosteşte.
Că banii o să îşi primească,
Undeva, la Sfântu aşteaptă.

Toţi minerii acum aşteaptă,
Banii lor să îşi primească.
Că astfel nu mai intră în mină,
Şi asta nu îi treabă bună.

Acolo, într-un sat uitat de lume,

Acolo, într-un sat uitat de lume,
Un biet batrân, sărac acuma vine.
La un bogat, să fie ajutat,
Că este singur şi neajutorat.

La tine acuma, am venit să-ţi spun,
Fă-ţi milă om bogat, că sunt pe drum.
Eu nu am casă, bani şi nici mâncare,
Fă-ţi milă tu ,de mine de te doare.

De când copii mei, din sat s-au dus,
Cu toţii mie, casa mi-au vândut.
Şi am rămas bătrân şi fără casă,
Nu îţi cer, decât o pâine dacă îţi pasă.

Bogatul el se uită, c-am lung la bătrânel,
Şi de odată, cu paşii mici ajunge lângă el.
De unde vrei să îţi dau, eu bani şi pâine,
Când astea, nu îmi ajunge chiar şi mie?

Atunci bătrânul,tare supărat şi necăjit,
Cu capul, el lăsat în jos a şi pornit.
Să meargă el, în altă parte şi să ceară.
De foame el ,bătrânul să nu moară.

Şi a tot mers bătrânul, supărat şi necăjit,
Şi de o dată ,pe ulită a întâlnit.
Un om ce sta, pe bancă la poartă şi privea,
S-a dus la el, spunându-i lui povestea sa.

Nu mică însă lui ,ia fost acum mirarea,
Să vadă că acest om, îi este lui scăparea.
Să-i dea lui bani, mâncare şi o pâine,
Şi la primit acolo, în casă până mâine.

A doua zi de dimineaţă, în zori el a plecat,
Şi mii de mulţumiri, la omul acela el a dat.
Şi a plecat din nou, pe drum dar în zadar,
Sperând ,că soarta bună îi va surâde iar.

Şi când credea ,că totul pentru el e terminat,
O rază de lumină, în noapte spre el sa îndreptat.
Şi raza de odată, lui ia luminat cărarea,
Şi Dumnezeu din cer, ia fost salvarea.

Nu plânge om sărac şi neajutorat,
De astăzi tu ,vei locui colea în acest palat.
Şi vei avea de toate şi bani şi chiar mâncare,
Nu plânge, nimic nu este la întâmplare.

Şi iată timpul a trecut, bătrânul a ajuns bogat,
Şi de odată cineva, bătea la poartă la palat.
Deschide poarta ,că sunt sărac şi nu am eu mâncare,
Eu am venit acum la tine, că îmi este foame tare.

Spre poartă acum bătrânul, încet se îndreaptă,
Şi îl zări acum ,pe omul cel bogat la poartă.
Dar el cândva mâncare, a cerut la acest bogat,
Însă bogatul la lăsat, în stradă şi a plecat.

Şi îl invită în casă, cu el să stea la masă,
Şi să îi arate ,că lui acum de el îi pasă.
Cu ochii în lacrimi el, ia spus povestea sa,
Atunci bogatul a început, încet a suspina.

Te rog bătrâne, pe mine tu acum mă iartă,
Eu nu am crezut să ajung, să am această soartă.
Tot timpul am crezut, că am să fiu un om bogat,
Dar dintr-o dată soarta, mie o palmă ea mi-a dat.

Şi am ajuns acum pe drum, flămând şi fără casă,
Copiii m-au dat afară şi lor de mine nu le pasă.
Şi acum la bătrâneţe, hoinăresc pe drum flămând,
Nu am crezut că voi ajunge, aşa nici când.

Şi ce folos că am avut, cândva familie şi avere,
Dacă acum la bătrâneţe, nu am măcar o mângâiere.
Ori cine în viaţa ,poate fii cândva bogat,
Dar ce folos dacă atunci ,pe nimeni eu nu am ajutat!

Acolo sus era adevărata noastră avere.

Pădurile de brazi cîndva la noi au fost,
Şi s-au tăiat acum copacii aceştia toţi.
Şi drumul nemilos al occidentului au luat,
De austrieci cu drujbe ei au fost tăiaţi.

Şi mi se rupe inima acum cînd văd,
Golaşi cu pietre munţii se întrevăd.
Căci brazii aceia falnici şi înverziţi,
La noi în ţară nu au mai fost doriţi.

Acolo sus în munte cîndva erau,
Şi animale multe se adăposteau.
Dar azi de urci în vîrful lor încet,
În faţa ochiilor zăreşti numai deşert.

Doar cioatele de brazi le mai găseşti,
Din loc în loc cînd urci le mai zăreşti.
Şi toate astea au rămas după tăiere,
Acolo sus era adevărata noastră avere.

Ce chin e pentru noi acum şi jale mare,
Cînd toţi privim cum munţii aceştia în zare.
Cîndva aveau păduri, păşuni şi chiar izvoare,
Şi astăzi este o imagine sinistră ce ne doare.

Acolo în penitenciare,

Acum ori nici odată,
La fund la PSD le este lată.
Vor merge, cu toţi acum se pare,
Acolo, cu toţii în penitenciare.

Acolo, lor de acum le este locul,
Se pare, că ia c-am lăsat acum norocul.
Şi după ani, de criză şi de aşteptare,
Cu duba, îs duşi acum la penitenciare.

Că au minţit, cu toţii şi au ruinat această ţară,
Ei au batjocorit –o şi au jefuit –o iară.
Să n-aibă, parte de colaci şi lumânare,
Cu toţii, să ajungă în penitenciare.

Că au suferit, de frig şi foamete românii,
Au suferit, enorm aşa precum sunt câinii.
Ei au maşini şi vile şi avere mare,
Să zacă, acolo cu toţii în penitenciare.

Pe aceşti neghiobi, de nu i-ar mai răbda pământul,
Să îi vedem, chiar morţi acolo chiar ne duce gândul.
Că au distrus, această frumoasă ţară ca o floare,
Lor să le putrezească, oasele acolo în penitenciare.

Şi cap de listă, acum să fie ea Dăcnilă,
La o întreagă, naţiune ea provoacă silă.
Şi toţi ciumistii, acum cu mic cu mare,
Să fie condamnaţi şi duşi în penitenciare.

Şi clopotele acolo, într-una să le bată,
De vor muri, acolo la români chiar nu le pasă.
Un singur gând, avem şi o ultimă întrebare:
Dacă mai este, acum vreun PSD –ist în penitenciare !

Aceşti popi, escroci şi mari hoţi,

A început, marea escrocherie în ţară,
Cu alte moaşte, scoase acum afară.
De popii, cei mai escroci prostesc,
Pe acest popor, credul românesc.

Se plimbă acum, pe stradă cu racla,
O plimbă ei popii, escrocii cu roaba.
Cu oasele, într-un mare sicriu,
Ale Sfântului Dimitrie, care zice că îi viu.

Pe români să meargă, îi prostesc acum popii,
Să vină să pupe racla, cu oasele morţii.
Ei spun că dacă, pupi oase moarte,
Vei avea, mare noroc în toate.

Aceşti popi, escroci şi mari hoţi,
Îi prostesc acum, pe românii toţi.
La ei să vină, să pupe îndată racla,
Şi la escrocii de popi, să le facă plata.

Că popii prostesc, românii cu racla,
Că vor avea noroc, când ei fac plata.
Iar românii, proşti şi creduli de fel,
Fac plecăciuni, la popi şi la raclă niţel.

Şi apoi românii constată, că au fost înşelaţi,
Fiindcă de oase moarte, nu au fost ajutaţi.
Ba mai mult unii, când se întorc spre casă,
De moarte, în accident de maşină nu scapă.

Şi atunci cum să fii prost, să crezi în oase,
Că acolo în racla cu geam, stau nişte moaşte.
Iar popii peste noapte, se îmbogăţesc se ştie,
Datorită unui popor, îndoctrinat de ei în prostie !

La cimitir bat clopotele acuma tare,

La cimitir bat clopotele acuma tare,
Este un semn că cineva iar moare.
Bat clopotele încet şi sacadat,
E semn că moartea deja la luat.

La luat la ea acolo în mormânt,
Fiindcă cu moartea tu ai legământ.
Încă de când te naşti semnezi un act,
Şi acel act el trebuie chiar respectat.

Căci nimeni pe pământ nu e nemuritor,
Ar vrea să fie dar cred că nu e aşa uşor.
Şi toţi cei ce au murit aici chiar pe pământ,
Nu s-au mai întors afară din mormânt.

E semn că acolo ai de toate în mormânt,
Şi de aceia tu nu mai ieşi afară nicicând.
Acolo îţi găseşti părinţii şi liniştea totală,
Acolo în mormânt e lumea ta loială !

Cu moartea să fac dragoste în mormânt,

Cu moartea să fac dragoste în mormânt,
De mulţi ani eu mi-am pus în gând.
Căci moartea este o doamnă frumoasă,
Pe care am cunoscut-o la ea acasă.

La ea acasă acolo în mormânt unde am fost,
Şi frică eu nu am avut acolo deloc.
Căci moartea este o adevărată doamnă,
O doamnă elegantă ce într-una te bagă în seamă.

Şi într-o noapte înstelată şi aşa de frumoasă,
La doamna moarte am coborât în groapă.
Şi i-am dus flori speciale ca doamnei să îi placă,
Şi cu gândul că doamna să mă iubească.

Şi am stat cu moartea întreaga noapte la masă,
Şi abia atunci mi-am dat seama cât e de frumoasă.
Şi după o masă copioasă cu moartea în mormânt,
Mi-am dorit să fac cu ea dragoste în curând.

Şi după o noapte de amor cu moartea în mormânt,
Am înţeles că şi moartea cu tine face un legământ.
Acolo când cu adevărat tu vei veni pe veci,
Ea doamna moarte te aşteaptă cu ea ca să petreci.

Mi-am zis cu moartea dragoste să fac în mormânt,
Ca să nu mă simt căit apoi nicicând.
Căci moartea este o adevărată doamnă aşa frumoasă,
Pe care eu am cunoscut-o în mormânt la ea acasă !

La Antold e mare festival,

Patru nopţi şi patru zile,
De acum deja se ştie.
La Antold e mare festival,
Mulţi DJ de azi dau recital.

E Antold la Cluj Napoca acum,
Tinerii din toată lumea vin.
Ca să se distreze pe cinste,
La Antold ca înainte.

Mulţi DJ de azi acolo sosesc,
Pe toţi tinerii ei îi înveselesc.
Iar tinerii cu mic cu mare,
Dansează şi ascultă muzica cea tare.

Iar după patru nopţi şi patru zile,
La Antold acolo deja se ştie.
Ei tineri acum se duc acasă,
De oboseală lor nu le pasă !

Eram tânăr şi holtei,

Eram tânăr şi holtei,
Cu gândul doar la femei.
Aşa eram eu în facultate,
Şi le agăţam pe toate.

Mi-a plăcut să fiu pedant,
Şmecher şi interesant.
Doamnele să le vrăjesc,
Şi cu ele să trăiesc.

Că student atunci când eşti,
Repede te îndrăgosteşti.
Că aşa îi viaţa în facultate,
O trăieşti cum ţie îţi place.

Nu îi student în facultate,
Femei ca să nu iubească.
De mai ai ceva vrăjeală,
Tu le ai fără îndoială.

De mai ai bani şi maşină,
Nu are ea cum să nu vină.
Că aşa e în facultate,
Trăieşti viaţa cum îţi place !

Jelind nepot şi pe fată !

Ai avut şi tu o fată,
Şi acuma este moartă.
Şi ţi-a luat şi pe nepot,
Ţi-a luat-o cu el cu tot.

În loc să stai şa îi jeleşti,
La cimitir să îi păzeşti
Te distrezi prin cafenele,
Consumând mereu cafele.

Dumnezeu ţi-a luat cei sfânt,
Că ai fost om rău pe pământ.
Tu urmezi chiar în curând,
Să te ia de pe pământ.

Dumnezeu ţi-a dat pedeapsă,
Nepotul şi a ta fată.
Ţi-a luat ce a ai avut drag,
Te-a lăsat plângând în prag.

Dumnezeu te-a blestemat,
Şi ai să ajungi paralizat.
Fără nepot, fără fată,
Stai şi plângi în bar la masă.

Acum poţi să stai prin bar,
De ei nu mai ai habar.
Bei cafeaua aromată,
Jelind nepot şi pe fată !

De ceva ani la noi în ţară e o boală,

De ceva ani la noi în ţară e o boală,
Ce fac ca păsările şi animale să dispară.
Cu pesta porcină am început la porci,
Şi românii i au sacrificat atunci pe toţi.

A apărut apoi o gripă groaznică cea aviară,
Şi atunci românii toate găinile ei omoară.
Cei de la Uniunea Europeană, atunci au spus,
Foarte multe transpoarte cu păsări s-au adus.

Căci trebuiau atunci să aducă găinile de afară,
Să îşi vândă marfa lor ca ei să nu moară.
Şi atunci românii s-au supus şi din gură tac,
Şi în grabă mare toate găinile au sacrificat.

Şi a urmat apoi o boală inventată ce nu e bună,
Supranumită de ei drept boala vacii cea nebună.
Şi am sacrificat de dragul lor a noastră vacă,
Să ajungem ca să fim o ţară mult mai săracă.

Dacă au văzut că noi românii tot creştem animale,
Şi nu prea cumpărăm a lor carne cu multe chimicale.
Acum au inventat o gripă aviară gravă după ceva ani,
Şi au obligat românii să îi sacrifice pe curcani.

Şi cum parcă nu era în de ajuns ce ni se întâmplară,
La peşti ei inventară septicemia hemoragică virală.
Şi acum trei heleştee de peşti curând se vor sacrifica,
Că această boală grea ea toţi peştii îi va afecta.

Şi uite aşa încet, încet, doar la noi în România,
Uniunea Europeană testează acum prostia.
Şi ce le trece lor prin cap şi vor să facă o testare,
Doar în România pot să o facă fără nici o remuşcare.

Şi vor ca să ne vadă că un popor sărac şi înfometat,
Şi să le cumpărăm din Occident tot ce a ce ei au aruncat.
Fiindcă o altă ţară nu acceptă să se facă o testare,
Şi să le fie distru se păsări, peşti şi multe animale.

Şi atunci când nu mai au unde să vândă a lor carne,
O vând doar într-o ţară unde acolo sistemul doarme.
Şi care cu mare uşurinţă animalele toate îşi sacrifică,
Parcă de această Uniune Europeană noi ştim de frică.

Şi când te gândeşti tu ca român ca acuma câţiva ani,
Aveam la noi în ţara animale, vite, oi, păsări şi curcani.
Parcă te apucă plânsul să vezi că dintr-o ţară aşa bogată,
Acum cu siguranţă am ajuns o ţară groaznic de săracă !

Seismul a fost de mare intensitate şi devastator,

La ora patru treizeci şi cinci de dimineaţă,
În Turcia un cutremur pe ploaie şi gheaţă.
În oraşul Gaziantep avea să se provoace,
Şi au urmat apoi multe replici de moarte.

Seismul a fost de mare intensitate şi devastator,
Ce a urmat în urma lui a fost foarte înfiorător.
Să vezi cum oamenii alergau pe străzi disperaţi,
Cei care au reuşit să scape erau chiar speriaţi.

Acest seism de adâncime avea apoi să fie,
Simţit puternic şi în ţara vecină Siria se ştie.
Şi acolo au fost multe replici ce au fost repetate,
Şi foarte multe persoane siriene au fost devastate.

Şi acum prin dărâmături şi moloz morţii îşi căuta,
Şi cu toţii şi turcii şi sirienii speră că o să îi găsească.
Şi cu toţii să îi vadă în viaţă cu ei să mai vorbească,
Odată ce vor găsii în viaţă cu toţii speră să trăiască.

Acum întreaga planetă Turcia şi Siria îi aşteaptă,
Să îi ajute ca pe semenii lor ei să îi găsească.
Să îi ajute cu medicamente, apă şi cazare,
Că mulţi au scăpat de moarte şi nu au mâncare.

Dar replici nemiloase ale cutremurului urmează,
Şi astăzi întreaga zii au fost clipe de groază.
Să stai fugit şi să te ascunzi că poate să înceapă,
Un nou cutremur în Turcia şi în Siria să izbucnească !

O ţară avem acum pe acest pământ,

O ţară avem acum, pe acest pământ,
O ţară România şi e un nume sfânt.
Dar ce se întâmplă, în minunata asta ţară,
Nu se întâmplă, nicăieri pe afară.

Etnii sunt multe, în ţara noastră românească,
Dar nici una din etnii, n-au încercat vreodată.
Să arboreze steagul lor, sau să îşi dorească,
Ca să vorbească limba lor, doar limba românească.

Găseşti, etnii de sârbi, tătari, sunt ruşi şi chiar croaţi,
Mai sunt şi lipoveni şi machidoni şi chiar slovaci.
Dar nici odată nu au dorit, aici în ţara românească,
Cum îşi doresc ei ungurii, doar limba lor să o vorbească.

Şi atunci toţi ne punem întrebarea şi ne întrebam,
De ce pe aceşti unguri, cu aerele lor să îi suportăm?
Fiindcă ei nici unde, în lumea asta nu sunt iubiţi,
Din contră, sunt înjuraţi şi sunt izgoniţi.

Dacă lor chiar nu le place, în a noastră ţară,
Nimeni nu îi opreşte, pe aceştia să plece afară.
Căci la noi în ţară, de îţi place, nu îţi place,
Legile, drapelul, limba românească, trebuie respectate !

Sunteţi liberi să plecaţi dar lăsaţi pământul nostru !

Cine a fost şi ce a ajuns, ţara noastră românească,
Astăzi o clică de hoţi, vor să o vândă la bucată.
Pentru pământ, pentru glie, pentru ţara românească,
Sânge au vărsat eroii, hoţii vor să o împartă.

Căci ardealul e pământul, cel mai vechi din asta ţară,
Însă ungurii şi hoţii, vor să învăţăm maghiară.
Peste tot prin instituţii, în ţinutul secuiesc,
Imnul nostru nu se cântă, decât imnul secuiesc.

Şi etnia maghiară, din Ardeal vor ca să facă,
Populaţia românei, să vorbească maghiară.
Şi în Harghita şi în Covasna şi în Mureş de te duci,
Numai maghiara, lor tu continui să o auzi.

Şi ar vrea acum cu forţa, pământuri ca să le ia,
Şi la maghiarimea lor, în curând vor să le dea.
Şi apoi dacă se poate, pământul să îl înstrăineze,
Să îl vândă la ai lor de afară, sau măcar să îl doneze.

Să vă intre bine în cap, maghiari din asta ţară,
Ţară nu e de vânzare, dacă nu plecaţi afară!
Pentru acest pământ ce este, sânge mult să mai vărsat,
Ţara şi pământul nostru, nu sunt scoase la mezat.

Şi să nu uitaţi vreodată, ţara voastră nu e aici,
Ţara noastră, e a noastră, voi sunteţi doar venetici.
Şi dacă nu vă convine, graiul, limba şi cu portul,
Sunteţi liberi să plecaţi, dar lăsaţi pământul nostru !

Căci praful de cărbune, ce eu l-am inhalat,

Mai lung îmi pare drumul, acum când mă întorc,
Aş vrea să stau o leacă, colea pe-o bancă jos.
Căci nu mai pot să merg şi ea zău nu mă lasă,
Şi acum inima mea, din piept ea vrea să i mi iasă.

Căci nu mai am nici aer şi nu pot respira,
Căci asta este o boală, o boală foarte grea.
Şi simt plămânii mei, cum aer nu au deloc,
Se chinuiesc săracii, dar simt cum mă sufoc.

Căci praful de cărbune, ce eu l-am inhalat,
Din mina de cărbune, acum ma afectat.
Şi simt plămânii mei, din ce în ce mai grei,
Că ar vrea să aibă aer, acum săracii ei.

Mai stau pe bancă acum, să mă mai odihnesc,
Mai stau pe banca acum, ca aer să primesc.
Şi într-un târziu, eu simt ca aer am primit,
Şi încet, încet, acum încerc să mă ridic.

Şi merg acum pe stradă, încet şi supărat,
Şi mersul îmi este acum, parcă întortocheat.
Mi-s ameţit puţin şi aer trag în piept,
Eu simt c-am să mor, dar vreau să mai trăiesc !

Urmează marea încorporare,

Urmează marea încorporare,
A românilor acum se pare.
Ce urmează a fii în armată luaţi
Atunci când sunt încorporaţi.

Numai că la noi în ţara acum,
Tinerii nu mai sunt nici de cum,
Toţi sunt plecaţi la muncă afară,
De mult au părăsit a noastră ţară.

Dar acum o lege la noi deja este dată,
Cei de treizeci şi cinci de ani să vină acasă.
Cu toţii să se înroleze acum în armată,
Şi dacă este nevoie pe front să meargă.

Cei ce au acum vârsta de şaizeci de ani,
Vor fii înrolaţi acum doar pe bani.
Să vină şi ei de vor acum să lupte,
Ţara noastră cu toţii să o ajute.

Dar nimeni nu îşi pune întrebarea,
Dacă cineva ar mai dorii să facă aia.
Să pună mâna pe o armă şi să tragă,
Pentru această ţară că lui îi este dragă !

Într-o zi un popă în sat,

Într-o zi un popă în sat,
Chiar de era însurat.
Să gândit că să râvnească,
La o doamnă măritată.

Şaizeci şi doi de ani avea,
Popa acela ce râvnea,
La doamnă ce îi mai mică,
Dar acasă îi singurică.

În străinătate îi e soţul,
Însă popa el că hoţul.
Pe doamna a ademenit,
Ca să treacă la iubit.

Şi uite aşa popa însurat,
De cele lumeşti a uitat.
Şi acum are o amantă,
Mai tânără şi elegantă.

Şi cum popa al nostru în sat,
De slujbe a c-am uitat.
Să luat lumea de mirare,
Că popa amantă are.

Şi cum lumea în sat bârfeşte,
Cum că popa acum iubeşte.
Toţi s-au pus să îl urmărească,
L-au prins cu amanta în braţă.

Şi în filmarea acum făcută,
Popa cu a lui iubită.
Oamenii acum din sat,
La soţ filmarea au dat.

Acum soţul doamnei înşelat,
Fuga la protopopie a dat.
La mai marii să le povestească,
Popa în sat nu mai slujească.

Şi de atunci doamna din sat,
E fără soţ şi amant.
Soţul că a divorţat,
Popa că îi pensionat !

Când văd tineretul acum,

Când văd tineretul acum,
Că de nimic nu este bun.
Ei ar vrea să aibe de toate,
Fără muncă nu se poate.

Pe la şcoala nu prea trec,
Doar la chefuri îşi doresc.
Că acolo îşi fac de cap,
Bea şi din ţigări mai trag.

De merg şi la facultate,
Nici acolo nu le place.
Vor doar diploma să o ia,
Fiindcă facultatea îi grea.

Vor doar vilă cu piscină,
Şi străină o maşină.
Vor şi chiar valută multă,
Dar nu să meargă la muncă.

Pentru ei acolo îi greu,
Să meargă zilnic mereu.
Mai bine ei stau acasă,
Şi dorm până la amiază.

Şi stau singur şi mă întreb,
Şi nimic nu mai înţeleg.
De ce au făcut o facultate,
Dacă munca nu le place ?

Unii aşa au fost învăţaţi,
Chiar de părinţi educaţi.
Să stea şi să trândăvească,
Totul gata să primească !

La Severin la noi e mare sărbătoare.

Sfântul Gheorghe e un Sfânt mare,
La Severin la noi e mare sărbătoare.
Când zilele oraşului nostru se ţin,
Atunci oraşul nostru îl sărbătorim.

Trei zile şi trei nopţi în oraş se ştie,
În Drobeta Turnu Severin e veselie.
Această importantă zi ea se cinsteşte,
Cu muzică, mâncare, româneşte.

Pe esplanadă acolo pe stradă pe Crişan,
Şi acolo sunt montate corturi an de an.
Şi poţi găsi orice de eşti interesat,
Frumoase lucruri făcute de artizanat.

De vrei să joci şi muzică să asculţi,
Mai jos spre cimitir acolo să te duci.
Că istalaltă -i scena pe care vin artişti,
Şi cântă la localnici, ba chiar şi la turişti.

Şi corturi instalate pe stradă tu găseşti,
Şi dacă vrei la masă, mâncare tu serveşti.
Căci fumul şi mirosul mereu ele te îmbie,
Ca să mânaci sarmale şi o porţie de hamsie.

Şi micii şi cârnaţii şi carnea îi pe grătar,
Ei sfârâie într-una şi te îndeamnă iar.
Să mai iei încă o porţie de carne şi o bere,
Că aşa îi la sărbătoare se mânca cu plăcere.

Şi după aşa mâncare ce ai mâncat o toată,
Bine îi venită apoi şi o mică îngheţată.
Şi apoi te îndrepţi spre muzica cea bună,
Că lângă scena mare ea lumea se adună.

Avem şi noi generali,

Avem şi noi generali,
Unii sunt mari găinari.
Alţii sunt cu plagiate,
Ce au teze copiate.

Alţii au dat tunuri mari,
Şi au ajuns miliardari.
Aşa cum Ciucă a făcut,
Dar nimeni nu la ştiut.

Că a crezut că niciodată,
Nu se află a lui faptă.
Şi la hoţi a fost loial,
Şi a ajuns şi general.

Cum Johanis e la fel,
Pe Ciucă la numit el.
Prim ministru el la pus,
Ciucă îi mulţumeşte mult.

Că acum şef la guvern,
Este Ciucă din infern.
Este Ciucă zis şpagarul,
Este Ciucă găinarul !

Republica Moldova acum încă mai aşteaptă,

Republica Moldova, acum încă mai aşteaptă,
Ca în Uniunea Europeană, ea să fie acceptată.
Fiindcă Finlanda acum, ea nu îşi mai doreşte,
Să stea la coadă atâta şi să mai aştepte.

Faptul că la graniţa cu Moldova, Ucraina este,
Şi Rusia în curând, Moldova să o ocupe doreşte.
O face pe această ţară, că mult să îşi dorească,
Şi Uniunea Europeană, sub aripa ei să o primească.

Şi mult şi-au dorit moldovenii, în NATO să pătrundă,
Dar acolo ei au fost respinşi, în ultima secundă.
Căci n-au îndeplinit, anumite condiţii de ei impuse,
Fiindcă Republica Moldova, sub Rusia ea fu-se.

Şi acum Republica Moldova, se roagă şi aşteaptă,
Ca ruşii cei răi, pe ea să nu o cotropească.
Şi apoi cu toţii, moldovenii prizonieri să fie luaţi,
Încearcă ca Prutul să îl treacă, la românii lor fraţi !

Ouă roşii încondeiate,

Ouă roşii încondeiate,
Eu le fac că mie îmi place.
Nu e greu, dar nici uşor.
Să pictezi un ouşor.

Mai întâi le speli pe toate,
De grăsimea de pe coaje.
Şi le ştergi cu mult talent,
Şi într-un coş le pui atent.

Într-o cratiţă mai mare,
Pui apă, vopsea şi sare.
Şi apoi ouăle le bagi,
Cu talent să nu le spargi.

Şi le fierbi încet pe toate,
Pentru a fii încondeiate.
Şi le scoţi încet pe masă.
Şi aştepţi să se răcească.

Şi apoi cu mult talent,
Le încondeiez încet.
Cu vopseaua colorată,
Le încondeiez îndată.

Şi când treaba e gătată,
Cu ulei le dau îndată.
Ouăle să strălucească,
Şi la oameni să le placă.

Asta e povestea lor,
Cu încondeiatul ouălelor.
Cu har şi cu mult talent,
Vopsiţi ouăle atent.

Mă aştept acum ca războiul să înceapă,

Mă aştept acum, ca războiul să înceapă,
Şi rachetele la noi, în ţara să treacă.
Să bombardeze, neîncetat România,
O ţară unde domneşte, acum doar hoţia.

Că dacă cumva, războiul acesta începe,
Noi nu avem armată, pe front ca să plece.
Nici un român, el nu îşi doreşte să moară,
Apărând hoţilor, a lor mare comoară.

Să meargă pe front, parlamentarii cu toţii,
Că au sărăcit această ţară, furând-o că hoţii.
Să meargă pe front, cu copiii lor şi nepoţii,
Să meargă acolo să lupte, să moară cu toţii.

Că au gonit din ţară, copiii noştri fără milă,
I-au dat afară din servicii, de ei fimi-ar silă.
Şi au ajuns copiii, afară din ţara să muncească,
Pe la străini pe acolo, ei să trăiască.

Au distrus cu toţii şi armata romană ea toată,
Şi acum cu toţii se vaită, că ţara e neapărată.
Uzine de armament, de parlamentari sunt distruse,
Ca şi alte uzine la fier vechi, de ei au fost vândute.

Şi acum când războiul, este la graniţă ei văd cu toţii,
Că nu are cine lupta şi acum se dau de ceasul morţii.
Şi caută în disperare, să angajeze români în armată,
Să lupte să moară acolo, pe front sperând că ei scapă.

Dar ce nu ştiu aceşti parlamentari, că românii nu uită,
Şi niciodată nu vor veni, în ţara aici la luptă.
Să meargă pe front să lupte, să moară pentru hoţi,
Să scape din ghiarele morţii, parlamentarii toţi !

Acest atac cibernetic de Kil net dat,

Când în ţară este pace,
Guvernul nu are ce face.
Declaraţii belicoase,
De cei din guvern sunt date.

Fiindcă au făcut declaraţii,
Că la ucraineni sun aliaţii.
Şi acum le vor da şi armament,
Rusul a fost foarte atent.

Pentru declaraţiile deja date,
Hackerii ruşi sunt puşi pe fapte.
Şi ne-au arătat îndată,
Că pedepsesc această faptă.

Site-uri multe importante,
La români ele au fost sparte.
Nu au vrut să fure date,
Dar au zis că o pot face.

Site-ul la guvern, bancă, poliţie,
La jandarmerie şi la altă instituţie.
Hackerii Kil net, toate le-au blocat,
O zi nu au mai funcţionat.

Acest atac cibernetic de Kil net dat,
La români le-au arătat.
Că de nu ne potolim,
Tot ca ucrainenii o să fim.

Ăsta e începutul doar,
Şi apoi trec la fapte clar.
Dacă guvernul încearcă,
La ucraineni arme să treacă !

Astăzi că a fost o zi cu soare,

Astăzi că a fost o zi cu soare,
Am ieşit şi la plimbare.
După care m-am oprit,
În parcul rozelor cel liniştit.

M-am plimbat puţin prin parc,
Că am multe de admirat.
Trandafiri, pomi şi cu brazi,
Înflorite le vezi azi.

Două fântâni arteziene,
Azi pornite au fost de vreme.
Fiindcă soare în parc este,
Şi apă în fântâni o încălzeşte.

Şi ambele frumos arată,
Cum stropesc parcul îndată.
Şi a florilor mireasmă,
Să stai în parc te îndeamnă.

Două statui le mai zăreşti,
În parc dacă te opreşti.
A împăratului Traian,
Şi a regelui Decebal.

Sunt statui impunătoare,
Într-un parc aşa de mare.
Şi ele aminte ne aduc,
De luptele din trecut.

În acest parc îmi place mult,
Mie acolo să mă duc.
El e parcul rozelor,
Cu miros îmbietor !

Atunci când cineva te uită,

Atunci când cineva te uită,
Tu nu trebuie să îi porţi pică.
El timpul toate le va rezolva,
Şi vă venii plângând la poarta ta.

Şi în genunchi îţi cere atunci iertare,
Căci a greşit şi acum ce rău îi pare.
Tu multe pentru el fă cuta-i şi l-ai ajutat,
Şi el prea repede şi iute te-a uitat .

Şi când îl vezi cum plânge în poartă,
Şi în genunchi îţi cade, tu îl iartă.
Şi arată i atunci prietenului tău,
Căci tu ai suflet, nu duşman şi rău.

Şi pentru această faptă că tu l-ai iertat,
Lui Dumnezeu, se îndreaptă şi îi dă păcat.
Să simtă şi să vadă a LUI pedeapsă,
Că a încercat pe tine să te părăsească !

Când crinii mei vor înflori,

Când crinii mei vor înflori,
Şi vara atunci ea vă sosii.
Atunci e vară cu adevărat,
Şi afară în curte va fii cald.

Şi crinii mei în plină vară,
Vor emana miros afară.
În curte afar pe o canapea,
Voi sta şi îi voi admira.

Pătrunzător al lor mireasmă,
Mă îmbie ca să stau afară.
Şi o bună muzică să ascult,
În timp ce eu la crinii mei mă uit.

Pe toţi eu crinii mei îi iubesc,
Pe crinii mei eu îi îndrăgesc.
Mireasma lor împarfumată,
În fiecare seară în curte se revărsă !

La berărie ,

Nu mai e bere la berărie,
Acolo unde ar trebuii să fie.
Căci românii au terminat-o,
În seara aceasta au comandat-o.

Că românii cu bere ei chefuiesc,
La berărie acolo când se întâlnesc.
Căci berea pentru români e sănătate,
La berărie ei beau că se poate.

Şi acum berarul el repede se duce,
Butoaie de bere la berărie aduce.
Românii să bea şi să chefuiască,
Şi româneşte ei să trăiască !

Acolo, într-un sat uitat de lume,

Acolo, într-un sat uitat de lume,
Un biet batrân, sărac acuma vine.
La un bogat, să fie ajutat,
Că este singur şi neajutorat.

La tine acuma, am venit să-ţi spun,
Fă-ţi milă om bogat, că sunt pe drum.
Eu nu am casă, bani şi nici mâncare,
Fă-ţi milă tu ,de mine de te doare.

De când copii mei, din sat s-au dus,
Cu toţii mie, casa mi-au vândut.
Şi am rămas bătrân şi fără casă,
Nu îţi cer, decât o pâine dacă îţi pasă.

Bogatul el se uită, c-am lung la bătrânel,
Şi de odată, cu paşii mici ajunge lângă el.
De unde vrei să îţi dau, eu bani şi pâine,
Când astea, nu îmi ajunge chiar şi mie?

Atunci bătrânul,tare supărat şi necăjit,
Cu capul, el lăsat în jos a şi pornit.
Să meargă el, în altă parte şi să ceară.
De foame el ,bătrânul să nu moară.

Şi a tot mers bătrânul, supărat şi necăjit,
Şi de o dată ,pe ulită a întâlnit.
Un om ce sta, pe bancă la poartă şi privea,
S-a dus la el, spunându-i lui povestea sa.

Nu mică însă lui ,ia fost acum mirarea,
Să vadă că acest om, îi este lui scăparea.
Să-i dea lui bani, mâncare şi o pâine,
Şi la primit acolo, în casă până mâine.

A doua zi de dimineaţă, în zori el a plecat,
Şi mii de mulţumiri, la omul acela el a dat.
Şi a plecat din nou, pe drum dar în zadar,
Sperând ,că soarta bună îi va surâde iar.

Şi când credea ,că totul pentru el e terminat,
O rază de lumină, în noapte spre el sa îndreptat.
Şi raza de odată, lui ia luminat cărarea,
Şi Dumnezeu din cer, ia fost salvarea.

Nu plânge om sărac şi neajutorat,
De astăzi tu ,vei locui colea în acest palat.
Şi vei avea de toate şi bani şi chiar mâncare,
Nu plânge, nimic nu este la întâmplare.

Şi iată timpul a trecut, bătrânul a ajuns bogat,
Şi de odată cineva, bătea la poartă la palat.
Deschide poarta ,că sunt sărac şi nu am eu mâncare,
Eu am venit acum la tine, că îmi este foame tare.

Spre poartă acum bătrânul, încet se îndreaptă,
Şi îl zări acum ,pe omul cel bogat la poartă.
Dar el cândva mâncare, a cerut la acest bogat,
Însă bogatul la lăsat, în stradă şi a plecat.

Şi îl invită în casă, cu el să stea la masă,
Şi să îi arate ,că lui acum de el îi pasă.
Cu ochii în lacrimi el, ia spus povestea sa,
Atunci bogatul a început, încet a suspina.

Te rog bătrâne, pe mine tu acum mă iartă,
Eu nu am crezut să ajung, să am această soartă.
Tot timpul am crezut, că am să fiu un om bogat,
Dar dintr-o dată soarta, mie o palmă ea mi-a dat.

Şi am ajuns acum pe drum, flămând şi fără casă,
Copiii m-au dat afară şi lor de mine nu le pasă.
Şi acum la bătrâneţe, hoinăresc pe drum flămând,
Nu am crezut că voi ajunge, aşa nici când.

Şi ce folos că am avut, cândva familie şi avere,
Dacă acum la bătrâneţe, nu am măcar o mângâiere.
Ori cine în viaţa ,poate fii cândva bogat,
Dar ce folos dacă atunci ,pe nimeni eu nu am ajutat!

Acolo sus era adevărata noastră avere.

Pădurile de brazi cîndva la noi au fost,
Şi s-au tăiat acum copacii aceştia toţi.
Şi drumul nemilos al occidentului au luat,
De austrieci cu drujbe ei au fost tăiaţi.

Şi mi se rupe inima acum cînd văd,
Golaşi cu pietre munţii se întrevăd.
Căci brazii aceia falnici şi înverziţi,
La noi în ţară nu au mai fost doriţi.

Acolo sus în munte cîndva erau,
Şi animale multe se adăposteau.
Dar azi de urci în vîrful lor încet,
În faţa ochiilor zăreşti numai deşert.

Doar cioatele de brazi le mai găseşti,
Din loc în loc cînd urci le mai zăreşti.
Şi toate astea au rămas după tăiere,
Acolo sus era adevărata noastră avere.

Ce chin e pentru noi acum şi jale mare,
Cînd toţi privim cum munţii aceştia în zare.
Cîndva aveau păduri, păşuni şi chiar izvoare,
Şi astăzi este o imagine sinistră ce ne doare.

Acolo este ţara mea,

Acolo este ţara mea,
Pe undeva printre Carpaţi.
Acolo eu de mult aş vrea,
Ca să trăiesc cu ai mei fraţi.

Acolo-s munţii mei din vechi străbuni,
Şi acolo-i Dunărea cea mare albastră.
Acolo îmi sunt înmormantaţi părinţii buni,
Şi graniţa la România noastră.

Acolo este marea noastră învolburată,
Şi ce se vede-n zare este ţara noastră.
Acolo unde vezi şi cerul plin de soare,
Cu oameni buni şi câmpuri cu mioare.

Acolo au fost imense câmpuri şi ogoare,
Cîndva vedeai lucrând mii de tractoare.
Acolo toţi ţăranii munceau glia,
Că aşa era cândva la noi în România.

Acolo au fost stejarii falnici şi înalţi,
Au fost ei falnici, dar repede tăiaţi.
Acolo au fost cândva hidrocentrale,
Aşa a fost în România noastră mare.

Acolo au fost cândva şi mine, cariere,
Dar s-au închis şi repede a fost distrusă.
Acolo au fost şi zăcăminte aurifere,
Şi la pămînt economia a fost pusă.

Acolo au fost cândva şi fabrici şi uzine,
Dar iată că acum au devenit ruine.
Acolo erau oameni harnici, muncitori,
Dar au ajuns în occident săraci şi cerşetori.

Această boală se numeşte Tară,

Eu sunt bolnav şi nu am sănătate,
Nici medicii nu au cum să mă scape.
Nu sunt medicamente acum în farmacie,
Nici leacuri multe ce îmi trebuieşte mie.

Eu sunt bolnav, nu cred că am să mai scap,
Eu sunt bolnav şi asta îi foarte grav.
Eu sunt bolnav şi simt că am să mor,
Căci am iubit acest frumos popor.

Eu sunt bolnav de o boală foarte grea,
Eu sunt bolnav de o boală foarte rea.
Această boală se numeşte Tară ,
Această boală e o boală rară !

Un dac către al său popor,

Un dac către al său popor,
El spunea românilor.
Nu vă vindeţi bogăţia,
Că distrugeţi România.

Nu vă vindeţi nici pământul,
Că o să ajungeţi precum vântul.
Şi veţi fii bătuţi de soartă,
Să cerşiţi din poartă în poartă.

Nu vindeţi petrolul care,
El vă aduce de mâncare.
Nici gazele naturale,
Ele nu sunt de vânzare.

Nici pădurile din ţară,
Nu le vindeţi tot afară.
Piere fauna şi flora,
Nu le vindeţi tuturora.

Nici zăcămintele din subsol,
Nu vindeţi străinilor.
Că va veni vremea odată,
Să cerşiţi la a lor poartă.

Ţineţi minte aceste cuvinte,
Ţara în veci ea nu se vinde.
Nici toată, nici la bucată,
Căci ţară îi cea mai bogată.

De veţi face aşa ceva,
Morţii se vor răscula.
Multe blesteme o să aveţi,
România de o vindeţi !

De ce Doamne ni l-ai luat,

De ce Doamne ni l-ai luat, era singurul băiat,
Ni l-ai luat în floarea vieţii, i-ai rupt anii tinereţii.
L-ai luat de tînăr băiat, era singur ne însurat,
Avea patruzeci şi cinci de ani, putea să trăiască ani.

De ce Doamne ni l-ai luat, ne-ai lăsat neajutoraţi,
Sîntem bătrîni şi bolnavi, am rămas ai bolii sclavi.
Boala asta nemiloasă ni l-a luat Doamne de – acasă,
Ni l-ai luat din mîna noastră şi l-ai dus la altă casă.

De ce Doamne ni l-ai luat şi l-ai dus la tine acasă,
La o casă întunecoasă, fără uşi, fără fereastră.
Cimitiru-i va fi casă pentru următoarea viaţă,
Este viaţa de apoi, acolo venim şi noi.

De ce Doamne ni l-ai luat rămînem îndureraţi,
Sîntem bătrîni şi bolnavi şi noi rău ne chinuim,
Căci de acum pînă murim, noi la el o să venim.
Să-i aprindem lumînări, candela şi multe flori.

Cînd zilnic veţi veni,

Era într-o după amiază cu soare şi căldură,
Cînd îngerii din ceruri la mine toţi veniră.
Şi cu o voce caldă, cu toţi cîntînd în cor,
Ei au venit mă ia, de acuma sînt al lor.

Tu mamă eşti bătrînă şi tu tată la fel,
De acum vă rog nu-l plîngeţi pe-al vostru băieţel.
Atît a fost să fie, ca eu să mai trăiesc,
Pe acest frumos pămînt, voi să mă aveţi în gînd.

Cavoul meu mă aşteaptă, cu roze și petale,
Acolo lîngă cruce îmi arde o lumînare.
Zăresc alături mama, pe neamuri şi pe tata,
Iar clopotul din turlă bătea în ziua asta.

Să nu pun la trudire, groparii ce-au săpat,
Mormîntul care-acuma mi-e liniște și pat.
Să nu o văd pe mama, cum plînge și suspină,
Cum cade de durere, la cruce ea se-nchină.

Se închină acum cu toţii, iar cei mai tari privesc,
Aruncă acum pămînt pe-un suflet omenesc.
Vreo trei băieţi mai tineri și bunul tatăl meu,
O ţin de braţ pe mama ce ţipă şi ie rău.

Căci şi-a văzut băiatul de tînăr el plecînd,
Lăsînd în urmă totul intrînd acu în mormînt.
Şi nu putea concepe căci nu-l va mai vedea,
Odată ce capacul sicriul vă închidea.

Cînd zilnic veţi veni, la mine la mormînt,
Părinţii mei să ştiţi că aicea sub pămînt.
E al vostru fiu ce tînăr la Domnul el s-a dus,
Lăsînd în urma lui un gol şi-un dor nespus.

Şi ochii mi se închid

Afară este cald şi inima în piept mă doare,
Mă simt neputincios şi merg pe stadă agale.
Ajung acasă într-un tîrziu pe înserat,
Încet pe pat m-aşez şi stau chircit şi rezemat.

Şi-o strig pe mama, şi-l strig pe tata,
Şi de odată văd cum se învîrte casa.
Şi inima din piept parcă ar vrea să sară,
Şi îmi văd părinţii storşi de bătrîneţe în scară.

Şi văd prin negură cum ambulanţa este,
Dar fără medic, doar cu asistent soseşte.
Mă aşează jos pe duşumea din braţe,
Dar inima din ce în ce mai rar îmi bate.

Şi într-un tîrziu zăresc un medic care vine,
Ar vrea doar el să mă salveze acum pe mine.
Şi dintr-o dată simt că pulsul inimii mă lăsa,
Şi ochii mi se închid şi trec în lumea cealaltă.

Cînd moare o ființă dragă,

Cînd moare o ființă dragă, se opreşte totu în loc,
Plînge cerul, plînge marea, ochii nu se mai întorc.
Doar aducerile aminte, alină sufletul trist,
Nici cele mai dulci cuvinte n-alungă răul ce-i prins.

Iară marea de-ntrebări se-adună în negre gînduri,
Parcă toată fericirea-i adunată printre scînduri.
De ce-a fost aşa să fie? de ce-a plecat curînd,
El putea o veşnicie, lumineze al tău gînd.

Pe un covor de iarbă moale calcă paşii anii întregi,
Dar n-ai găsit timp în toate să o asculţi, să o înțelegi.
Ochii ei plini de lumină au fugit ca printr-o vrajă,
Sa stins îngerul vieții, noaptea nu ţi-o mai veghează.

Pe lacrimi împrăștiate în a inimii cămară ,
Se-ascund multe regrete care veşnic o să doară.
Sugrumat cu chin cu jale, de-al neputinţei vieţi,
Pierdut trist doar printre doruri, ai vrea acum ca să înveţi.

Ca să faci din gînduri negre oceanele de cristale,
Şi din lacrimi de durere faci flori de mărgăritare.
Dacă ai putea să vii şi să strîngi din zări lumina,
Ţi-ai face din praf de stele, pentru tine doar mistere.

A murit s-a dus săracu,

A murit s-a dus săracu acolo la Domnul sus,
Unde nimeni nu vroia să ajungă în curând.
Dumnezeu a vrut să-l ţină pe acest frumos pământ,
Dar sistemul medical ia refuzat orice gând.

El nu putea să respire şi-n fotoliu se zbătea,
Se ruga la Dumnezeu, cineva îl va salva.
Ambulanţa fără aer, fără medic a sosit,
În loc să îl facă bine, tot mai rău l-au chinuit.

Şi zbătându-se săracul, după aer el tânjea,
Asistentul şi şoferul la medic telefona.
Iată după un sfert de oră, o salvare a sosit,
Căci un asistent şi medic, prea târziu ei au venit.

Căci săracul Daniel fără aer şi aparate,
Moartea o simţea acuma repede şi mai aproape.
Fără medic să-l ajute inima lui nu mai poate,
Geaba au încercat acuma dar sfârşitu-i mai aproape.

Timpul trece mai în grabă, inima nu vrea să-i bată,
Iar medicul disperat decesul la declarat.
Acum stau şi mă gândesc cum oamenii chinuiesc,
Oare pentru ce plătim, noi cu zile să murim?

Pentru un sistem bolnav, plin de doctori şi asistente,
Dacă şpagă nu le dai toate sunt incompetente.
Ei sunt toţi cu ochii în patru după şpagă şi valută,
Dacă şpagă nu le dai nici de cum ei nu te ajută.

Uite aşa i–i în România la medici merge hoţia,
Ei vor şpagă cât mai multă dar oamenii nu ajută,
Însă vor salarii mari, să fie miliardari,
Oamenii mor în spitale, pentru ce-i plătim noi oare?

Inimă de frate,

Ce bine e atunci cînd ai un frate,
Indiferent cît el ar fi de departe.
Dar bine este cînd ai şi –o soră,
Şi să vorbeşti cu ei la orice oră.

Toţi trei copiii de mici crescînd,
Şi la bunici în braţe stînd.
Dar timpul repede şi iute a trecut,
Şi mari toţi trei de odată ne-am făcut.

Şi somnul meu e mult mai liniştit,
Cînd fraţii mei sînt mîndri fericiţi.
Şi visele –mi sînt tot mai senine,
Atunci cînd ştiu că lor le este bine.

Aşa de fericit acuma eu mă simt,
Pe fraţii mei îi port suflet şi în gînd.
Şi inima mai tare mie îmi bate,
Atunci cînd ei la mine strigă, FRATE,

Şi chiar la casa noastră de-am plecat,
Pe fraţii mei nici cînd nu i-am uitat.
Căci inima în piept şi sîngele de frate,
Nimeni pe acest pămînt nu ne desparte.

Românie ţară mîndră

Românie ţară mîndră, tu eşti ţară unicată,
Tu în lumea asta mare eşti cea mai frumoasă.
Ai și munți şi ape multe, ai și Delta-ntreagă!
Ai cîmpii și văi și dealuri, ai și Marea Neagră.

De milenii ne-am unit, vorbind româneşte,
România noastră sfântă, glia ta rodește!
De la Nistru pîn’ la Tisa, ai mîndre istorii.
România noastră mîndră, Țara mea de glorii,

Peste tot unde mă duc azi în lumea largă,
Ca o sfîntă tară-n lume, toți să mi te vadă.
Că prin gloria ta măreață vorbim românește,
Și oriunde-am fi în lume, simțim creștinește.

Faptele tale măreţe, astăzi noi ţi le slăvim,
Oriunde ne duc azi paşii, Românie te iubim.
Iată că și mîndrul soare, sus pe bolta cea cerească,
Straluce cînd noi grăim dulce vorba românească.

Din amintirile studenţiei,

Pe acest drum îl cunosc bine,
C-am urcat eu ani de zile.
Am urcat la facultate,
M-am dus ca să învăţ carte.

Când aveam chef mai mergeam,
Când nu eu mă odihneam.
Din când, în când trăgeam chiulul,
La faimosul bar la Jiul.

Mergeam mâncam un grătar,
Şi beam fetească, cotnar.
Stam picior peste picior,
Fumam Kent şi beam lichior.

Fetele mă iubeau toate,
Văduve şi măritate.
Aveam bani, eram isteţ,
Le aveam pe interes.

La cabană la Brădet,
Mergeam că eram student.
Doamnele mă însoţeau,
Frumoasă viaţă duceau.

Le plăceau să vină toate,
Că era distracţie frate.
Sus la cabană la Rusu,
Le plăcea să –mi vadă ursu.

Ne distrăm pe săturate,
Că aşa-i în facultate.
Mâncăm friptură, beam vin,
Şi trăiam viaţă din plin.

Zi din strună lăutare,
Vreau să beau să mânc grătare,
Muzica o comandam,
Că doar eu atunci plăteam.

Doamnele frumos dansau,
Din buric zvelte săltau.
Îmi făceau toate pe plac,
Stam la masă, beam coniac.

Beam coniac, boros palinca,
N-aveam frică de nimica.
Eram tânăr aveam bani,
Şi iubeam n-aveam duşmani.

Şi o vorbă bine spune,
Cât eşti tu student pe lume.
Să bei şi să chefuieşti.
Viaţa trece, no regreţi.

Te-am visat iubito în noapte,

Te-am visat iubito în noapte,
Cum te bucurai de toate.
De toate plăcerile,
Când îmi pupai coaiele.
Fericită mai erai,
Când pula în cur o luai.
Tu mă gâdilai la coaie,
Şi din pulă ieşea ploaie.
Era o ploaie de spermă,
Ce –ti plăcea că era fermă.
Era fermă şi –ti sărea,
La tine pe faţa ta.
O întindeai şi ţi-o masai,
Şi din cur mândră dădeai.
După ce te-ai terminat,
Slobozi din pizdă ai scăpat.
Erai tare fericită,
Că ai fost satisfăcută.
La final de bucurie,
Ai trecut pe meserie.
Mi-ai frecat-o pula îndată,
Până i-ai scos sperma toată.
Cu drag m-ai satisfăcut,
Şi-am fost mândru fericit.
Amândoi ne-am simţit bine.
Şi ne mai futem şi mâine.

De –as muri de dor de mure,

De –as muri de dor de mure,
Tot m-aş fute în pădure.
Cu –n băiat frumos şi înalt,
Care n-are păr pe cap.
Pe căpuţul mic de jos,
Că e mare şi-i frumos.
El băiatul ma luat,
Cu curu în sus mă băgat.
Pe la spate dă nebunu,
Din pizdă-mi sare magiunu.
Coaiele şi le goleşte,
Pizda mie mi-o zbârceşte.
Şi mă face fericită,
Că-s futută şi-s iubită.
Şi de atunci m-am învăţat,
Urc la munte la băiat,
Că îmi place să mănânc mure,
Şi m-aş fute în pădure.

Vai iubito sti ce-mi place ,

Vai iubito şti ce-mi place,
Când îţi văd fundul din spate.
Tu să te apleci decent,
Să-ţi dau fusta jos încet.
Să îţi iei cămaşa în poală,
Şi la cur să rămâi goală.
Să-ţi dai jos chiloţii tăi,
În faţa ochilor mei.
Să-ţi văd curu tău bombat,
Care în draci el mă băgat.
Ai sânii ca două pere,
Pe placul inmii mele.
Sfârcurile –s ca mărgeaua,
Pielea ta-i ca şi cafeaua.
Flocii tăi negri ca smoala,
Pizda e precum e oala.
Pizda ţie catifelată,
În ea intră pula toată.
Dacă vrei să o simţi mai bine,
Ia-o în mână bag-o bine.
Baga- o bine îndesat,
Până când de-ai săturat.
Şi atunci când eşti sătulă,
De a mea frumoasă pulă.
Să mergi să te spovedeşti,
La popă să-i povesteşti,
Că ai fost la vrăjitor,
Şi-ai văzut pe dracul gol.

Reţetă de slăbire cu peşte

Dacă vrei ca să slăbeşti,
Peşte mult să foloseşti.
Iar reţeta minunată,
Este mai jos prezentată:

Dimineaţa ,,CRAP,, de foame,
Nu ştiu ce să mă fac Doamne.
La prânz ,, ŞTIUCĂ,, n-am ce bea,
Să dus dracu viaţa mea.
Seara ,, LIN,, şi ,,SOMN,, uşor,
Uite aşa murim uşor.

Horoscopul,

Dacă vreţi ca să vedeţi sau ce bune zile aveţi,
Cand horoscopul citiţi multe o să descoperiţi.
Zi, săptămînă sau lună horoscopul îl ei în mînă,
Trebuie doar să-l răsfoieşti şi atent să-l studiezi.

Şi după cum bine ştiţi ,zodiile cînd le citiţi,
Toate ele-s dirijate de planete apropiate.
Zece planete avem, după ele ne ghidăm,
Toate-s pe bolta cerească menite să ne păzească.

Marte, Venus şi Mercur sunt planete de augur,
Pluto, Soarele şi Luna ne păzesc pe noi într-una.
Jupiter, Saturn, Neptun sunt planete de semn bun,
Uranus planeta care la toţi ne aduce schimbare.

Doisprezece zodii sunt ,nu sunt toate de pămînt,
Mai sunt aer, foc şi apă ele prezic viaţa noastră.
Peştii, capricorn şi rac sunt zodii care nu tac,
Ele sunt zodii de apă le place vorba în şoaptă.

Capricorn, fecioară, taur astea sunt zodii de aur,
Ţin secretul legămînt ,fiindcă – s zodii de pămînt.
Vărsător, balanţă, gemeni cu aceste zodii semeni,
Zodii de aer frumoase şi sunt foarte curioase.

Săgetător, leu, berbec sunt zodii care se întrec,
Ele sunt zodii de foc se iubesc şi au noroc.
După ce – aţi văzut acum horoscopul ,eu vă spun.
Să-l citiţi să luaţi aminte nici o zi nu-i ca înainte.

Nici o zi nu e ca alta.

Noi am fost doi fraţi acasă,
Stăm cu părinţii la masă.
Şi cu ai noştri bunici,
Care ne-au crescut de mici.

Toţi patru ei ne-au crescut,
Şi frumos ne-au sfătuit.
Să fim respectuoşi în viaţă,
Atunci cînd plecăm de acasă.

Să nu minţim, să furăm,
Pe bătrîni să-i ajutăm.
Căci atunci cînd tu faci bine,
Dumnezeu e lîngă tine.

Nici o dată în viaţa asta,
Nu este o zi ca alta.
Astăzi poate eşti sărac,
Mîine poate eşti bogat.

Astăzi poate-i nor sau ploaie,
Mîine pentru tine-i soare.
Ei mereu ne-au învăţat,
Să nu rîdem de-al sărac.

Pe toţi să îi respectăm,
Cu ce putem să ajutăm.
Uite, aşa se întoarce roata,
Nici o zi nu e ca alta.

Alfabetu-i ceva sfînt.

De cînd lumea-i pe pămînt alfabetu-i ceva sfînt.
Din vechi timpuri inventat si de lume învăţat.
Alfabetul nu e greu atunci cînd înveţi mereu.
Douăzeci şi opt litere are, alfabetul nu e mare.

A-ul vine de la ANA este numele lui mama,
B-ul vine din Bunici care ne-au crescut de mici.
C-ul vine de la Ceaţă e ca România noastră.
D-ul vine din Donat pentru românul sărac.

E-ul de la Elefant nu-i nimic interesant.
F-ul vine din Furat, România am devastat.
G-ul de la Gospodină harnică-i ca o albină,
H-ul de la Hărnicie nu munceşti ai sărăcie.

I-ul de la Indolenţă vine, stă leneşul în suspine,
J-ul vine de la Joi, doar pînă atunci muncim noi.
K-ul e din Kilometru n-am făcut şoşele un metru,
L-ul vine de la LEU să fim regi, noi vrem mereu.

M-ul vine de la Mamă cel mai scump nume înseamnă,
N-ul vine de la Neaţa ,vă spun Bună dimineaţa!
O-ul, e de la Oftat ne place munca la stat.
P-ul e de la Putere nu vrem muncă, vrem avere.

R-ul vine de la Rac nu ne place la arat,
S-ul e de la Solar merg la muncă acuma iar?
Q –chiul vine din Qintal ,acum totu-i digital,
T-ul e de la Tractor hai la muncă pe ogor.

U –ul vine de la Uliu ,la elev îi place chiulul,
V-ul vine din Vecini, mîndrii că sîntem români.
Y igrec-ul de la Yankei sîntem doi fraţi frumuşei.
Z-tul e din Zidărie munca mult i-mi place mie.

Vai, ce chin ce jale aveam, cînd alfabetu învăţam,
Pentru că mi-e de folos l-am învăţ pe de rost.
Şi de aia la toţi vă spun invăţaţi-l că bun.
Uite acum că îl ştiu bine v-am scris astă poezie.

Şapte continente sunt

Şapte continente sunt pe planetă pe pământ,
Europa-i printre ele, continentul ţării mele.
Când te uiţi harta priveşti, patruzeci şi şase ţări găseşti,
Toate-s bine aranjate şi cochete şi frumoase.

Sunt ţări frumos aranjate cu păduri, ape, oraşe,
Au istorie străveche în lume nu au pereche.
Peste tot pe unde mergi, numai frumuseţi găseşti,
Au oraşe, capitale, multe sunt occidentale.

Şi-n Europa de Est, dacă mergi ai să găseşti,
Ţări frumoase unicate, cu păduri chiar munţi şi ape.
În toate poţi să filmezi, bogăţii multe găseşti,
Găseşti multe zăcăminte, toate sunt acolo în munte.

Şoselele aranjate şi sunt intens circulate,
Merg turiştii să schieze lumea să o viziteze.
Şi acum în orice ce ţară mergem să ne plimbăm iară,
Mergem să le vizităm, frumuseţi să admirăm.

Dacă nu dai şpagă bună,

Anunţuri de angajare,
Le găseşti în ori ce ziare.
Dar la forţele de muncă,
Suflă vântul ca pe luncă.

Şi la AVIZER în hol,
Tot panoul este gol.
Locuri de muncă au avut,
De azi toate au dispărut.

Dacă cumva tu n-ai har,
Şi n-ai bani în buzunar.
Ori tu eşti un om sărac,
În seamă nu eşti băgat.

Dacă eşti băiat isteţ,
Frumos şi descurcăreţ.
Dai un telefon secret,
Şi primeşti servici direct.

Dacă cardu-i gros şi mare,
Diploma nu are valoare.
Nu contează să şti carte,
Şpaga are întâietate.

După ce te-ai angajat,
Postul trebuie ,,udat,,
Dacă vrei să o duci bine,
Măcar nouă luni de zile.

Dacă nu dai şpagă bună,
Te mai lasă încă o lună.
Şi apoi cu siguranţă,
Patronul te-aruncă în stradă.

Că aşa e în România,
Şpaga i–i soră cu hoţia.
La angajare nu dai bani,
Serviciul nu o să mai ai.

Horoscopul,

Dacă vreţi ca să vedeţi sau ce bune zile aveţi,
Cand horoscopul citiţi multe o să descoperiţi.
Zi, săptămînă sau lună horoscopul îl ei în mînă,
Trebuie doar să-l răsfoieşti şi atent să-l studiezi.

Şi după cum bine ştiţi ,zodiile cînd le citiţi,
Toate ele-s dirijate de planete apropiate.
Zece planete avem, după ele ne ghidăm,
Toate-s pe bolta cerească menite să ne păzească.

Marte, Venus şi Mercur sunt planete de augur,
Pluto, Soarele şi Luna ne păzesc pe noi într-una.
Jupiter, Saturn, Neptun sunt planete de semn bun,
Uranus planeta care la toţi ne aduce schimbare.

Doisprezece zodii sunt ,nu sunt toate de pămînt,
Mai sunt aer, foc şi apă ele prezic viaţa noastră.
Peştii, capricorn şi rac sunt zodii care nu tac,
Ele sunt zodii de apă le place vorba în şoaptă.

Capricorn, fecioară, taur astea sunt zodii de aur,
Ţin secretul legămînt ,fiindcă – s zodii de pămînt.
Vărsător, balanţă, gemeni cu aceste zodii semeni,
Zodii de aer frumoase şi sunt foarte curioase.

Săgetător, leu, berbec sunt zodii care se întrec,
Ele sunt zodii de foc se iubesc şi au noroc.
După ce – aţi văzut acum horoscopul ,eu vă spun.
Să-l citiţi să luaţi aminte nici o zi nu-i ca înainte.

Alfabetu-i ceva sfînt.

De cînd lumea-i pe pămînt alfabetu-i ceva sfînt.
Din vechi timpuri inventat si de lume învăţat.
Alfabetul nu e greu atunci cînd înveţi mereu.
Douăzeci şi opt litere are, alfabetul nu e mare.

A-ul vine de la ANA este numele lui mama,
B-ul vine din Bunici care ne-au crescut de mici.
C-ul vine de la Ceaţă e ca România noastră.
D-ul vine din Donat pentru românul sărac.

E-ul de la Elefant nu-i nimic interesant.
F-ul vine din Furat, România am devastat.
G-ul de la Gospodină harnică-i ca o albină,
H-ul de la Hărnicie nu munceşti ai sărăcie.

I-ul de la Indolenţă vine, stă leneşul în suspine,
J-ul vine de la Joi, doar pînă atunci muncim noi.
K-ul e din Kilometru n-am făcut şoşele un metru,
L-ul vine de la LEU să fim regi, noi vrem mereu.

M-ul vine de la Mamă cel mai scump nume înseamnă,
N-ul vine de la Neaţa ,vă spun Bună dimineaţa!
O-ul, e de la Oftat ne place munca la stat.
P-ul e de la Putere nu vrem muncă, vrem avere.

R-ul vine de la Rac nu ne place la arat,
S-ul e de la Solar merg la muncă acuma iar?
Q –chiul vine din Qintal ,acum totu-i digital,
T-ul e de la Tractor hai la muncă pe ogor.

U –ul vine de la Uliu ,la elev îi place chiulul,
V-ul vine din Vecini, mîndrii că sîntem români.
Y igrec-ul de la Yankei sîntem doi fraţi frumuşei.
Z-tul e din Zidărie munca mult i-mi place mie.

Vai, ce chin ce jale aveam, cînd alfabetu învăţam,
Pentru că mi-e de folos l-am învăţ pe de rost.
Şi de aia la toţi vă spun invăţaţi-l că bun.
Uite acum că îl ştiu bine v-am scris astă poezie.

,,NU E VAR Ă CUM E IARNĂ,, !

Iată vara-i pe trecute şi-n oraş sînt lucrări multe.
Centrala n-au terminat gazele nu le-au băgat.
Că aşa-i la Severin, mulţi muncesc, dar nu gîndesc
Azi se sparge un trotuar, mîine se asfaltează iar.

Toată ziua se munceşte, numai ce nu trebuieşte.
Iată că de un an şi-o vară s -a lucrat la acea centrală.
Au lucrat, cît au lucrat, centrala n-au terminat.
Licitaţia au pierdut, Primăria au ţepuit.

Iarna la uşă ne bate cu ce ne încălzim noi frate?
Pe centrală nu se poate, gazele sînt scumpe toate.
Păcurina este scumpă, banii nu o să ne ajungă,
Noi cu toţii în frig vom sta şi mereu vom tremura.

Dacă mergi la primărie ca să întrebi ce o să fie,
La iarnă cum ne încălzim de frig de ce suferim?
Primarul cade pe gînduri şi ne spune printre rînduri:
El ce-a putut a făcut, centrala a obţinut.

Dar acuma el aşteaptă, investitori să plătească,
Centrala să o predea, la alţi şmecheri să o dea.
Uite aşa aşteaptă baştanu s-o vîndă să treacă anu,
El pe mîini se va spăla, de centala va scăpa.

Vai ,ce chin ce jale-i oare, cînd te gîndeşti frăţioare,
Gazele n-au terminat, conducte nu le-au băgat.
Investiţia s-a oprit, fiindcă banii au dispărut,
Unde gazele au băgat, lucrarea-i făcută praf.

Lucrarea-i de mîntuială, trebe refăcută iară,
Gazul nu-l poate porni, în aer putem sări.
Racordarea de o zăreşti, sigur ai să inebunesti,
Cu o asemenea lucrare, cum să n-ai explozie oare?

Uite, una peste alta, a trecut şi vara asta,
Toamna la uşă ne bate, iarna e la ea în spate,
Mă gîndesc cu înfrigurare, ce va fi la iarnă oare?
La păcură preţul creşte, cu gaze nu pridudeşte.

Dar în Severin la noi, omul e plin de nevoi,
În frig e învăţat să stea, pe el pune plapuma.
Cît este ziua de lungă ia ciorapi ca să-i ajungă,
În cap fes, în mîini mănuşi peste treining ia şi făşi.

Să sperăm să fie bine, nu să ne mîncăm la zile,
Să avem în case căldură, nu să ne privim cu ură.
Nu vrem să ne hazardăm, pe Băsescu să-l cităm:
Pe voi mai puneţi o haină,, NU E VARĂ CUM E IARNĂ,, !

Oraşul trandafirilor fără pereche,

La mine în oraşul meu,
Mi-a aduc aminte tot mereu.
Cum străzi imense paralele,
Erau frumoase şi aveau pavele.

Şi pe frumoasele alei aveam castani,
Erau bătrîni, dar ninşi de ani.
În parcuri şi pe străzi aveam,
Frumoase bănici unde stăteam.

Şi-n parcuri cînd păşeam uşor,
Şi trandafirii aveau mirosul lor.
Şi străzi frumoase dar iluminate,
Cu lampadare vechi şi suspendate.

Şi lumea aceia simplă o priveam,
Prin parcuri şi pe bulevarde cînd mergeam.
Era o lume atît de simplă dar cinstită,
Pe faţa lor citeai că-i toată fericită.

Şi seara pe faleză în port mergeam,
Pe bancă stam, famfara o ascultam.
Şi încet vapoarele spre port veneau,
Veneau la dană unde ancorau.

Acest frumos oraş a fost şi este milenar,
Datînd de la strămoşii Decebal, Traian.
Acest oraş a fost şi încă este,
Oraşul trandafirilor fără pereche.

E Sfîntu Ilie ăl mare,

Azi e zi de sărbătoare,
E Sfîntu Ilie ăl mare,
Toţi românii prăznuiesc,
Se distrează, chefuiesc.

Sus pe muntele Găina,
Lumea urcă cu maşina.
Urcă încet şi pe îndelete,
Urcă la tîrgul de fete.

Este tîrg recunoscut,
Din strămoşi este ţinut.
Vin băieţi cu mic cu mare,
Vin acum ca să se însoare.

Datinile din străbuni,
Respectate de români.
Crengi de busuioc se rup,
La biserică se duc.

Ca să fie descîntate,
Sub căpătîi aşezate.
Să-şi vadă usritu în noapte.
Fetele ne măritate,

De acest Sfînt se menajează,
La cîmp lumea nu lucrează.
De sufletul morţilor,
Li se dă pomană lor.

Se dă brînză, carne, mere,
Că doar nu este o avere.
Se împarte vin, colaci,
Şi se dă la cei săraci.

Căci o vorbă ştim nu-i nouă,
Dacă tună azi şi plouă.
Vremea înseamnă că nu-i bună,
Şi atunci plouă o săptămînă.

Apicultoru înrăit,

Apicultoru înrăit,
Dimineaţă s-a trezit.
Iese în curte se gîndeşte,
Şi spre stupină priveşte.

Se uită la stupi, meditează,
Bucuros palmele – şi freacă.
Stă şi se gîndeşte bine,
Să dea drumul la albine.

Halatul în grabă îmbracă,
Spre stupi el acum se apleacă.
Masca pe faţă şi-o pune,
Şi dă drumul la albine.

Zumzăie şi-s călătoare,
Aleargă din floare în floare.
Cu mare atenţie aduc,
Polenul il duc in stup.

Acolo-i bine aranjat,
Şi cu grijă prelucrat.
De albine hărnicuţe,
Ce îl aşează pe rămuţe.

Cînd stupina îi încărcată,
Vine apicultoru îndată.
El mierea o colectează,
Şi cu drag o prelucrează.

Fie că e de salcîm,
Sau din flori de tei acum.
Polifloră, mătrăgună.
Toată mierea este bună.

Face ceară, face miere,
Şi propolis că se cere.
Mierea-i un medicament bun,
Te însănătoşeşte acum .

De aceia nu ezitaţi,
Miere ca să cumpăraţi.
Mierea, propolis şi ceară,
Te scapă de orice boală.

Viaţa de albină-i grea,

Viaţa de albină-i grea,
Nu o ştie nimenea.
Treizeci de zile trăieşte,
Ea aleargă şi munceşte.

Zi de zi din stup ea zboară,
Ca să facă miere, ceară.
Ea zboară din floare-n floare,
Cu polen pe aripioare.

Albinele –s călătoare,
Zumzăie din floare în floare.
Florile polenizează,
Şi la stupi se întorc în grabă.

Polenu îndată adunat,
La stupină îi tot cărat.
Acolo-i pus cu migală,
Ca să-l facă miere, ceară.

Altele stau în stupină,
Şi au grijă de regină.
Stau acolo fac curat,
Şi mierea-n faguri o împart.

Căci acolo în stupină,
Numai zumzet de albină.
Toate au sectorul lor,
Îngrijesc, muncesc cu spor.

Est e-o vorbă din popor,
Munceşte nu sta trântor,
E zicală, bat-o vina,
Să fii harnic ca albina.

Am acasă o grădină,

Am acasă o grădină,
Cu multe flori este plină.
Sunt flori multe sunt şi rare,
Înfloresc doar când e soare.

Floarea din a mea grădină,
Plânge zilnic şi suspină.
Plânge atunci când nu-i stropită,
Nu-i plivită şi-n grijită.

Palmieri, maci şi muşcate,
Le – am în grădină toate.
Trandafiri, crini şi lalele,
Astea sunt florile mele.

Trandafirii au împupit,
Lalelele s-au deschis.
Crinii seara se desfac,
Şi –n curte miros împart.

Şi seara pe înserate,
Eu îmi ud florile toate.
Le ud şi vorbesc cu ele.
Parcă ar fii fetele mele.

Dacă florile iubeşti,
Lor trebuie să le vorbeşti.
Le pui muzică şi ascultă,
Şi –n grădină ai umbră multă.

Toate florile iubesc,
Pe omul ce le-n grijesc.
Şi sunt recunoscătoare,
Şi-n grădină fac răcoare.

Omul cu sufletul mare,
În grădină are – o floare.
O iubeşte, o îngrijeşte.
Şi cu ea frumos vorbeşte.

La spitale în ROMÂNIA

La spitale în ROMÂNIA,
Doamne tronează hoţia.
Dacă nu dai bani, valută,
Nimenea nu te ajută.

În spitale când priveşti,
Doar goange pe jos găseşti.
Ziduri sparte, bolovani,
Gângănii şi şobolani.

Corpurile sanitare,
Nu mai au nici o valoare,
Chiuvetele înfundate,
Toalete – s multe sparte.

Păturile sunt uzate,
Sunt străvechi şi sunt stricate.
Lenjeria-i ponosită,
Nu poate fi folosită.

În saloane becuri n-ai,
Scaune, n-ai pe ce să stai.
Dacă aer vrei să ai,
La ferestre drumul dai.

La geam plase n-ai de fel,
Intră ţânţarii niţel.
Oamenii se îmbolnăvesc,
Pastile nu se găsesc.

Injecţii şi pansamente,
În spital nu se găseşte.
De pacienţi trebuie luate,
De spital nu-s decontate.

Nimeni sânge nu donează,
Atunci când se operează.
În spital totu-i sinistru,
Cu-n asemenea ministru.

Doctorii din ROMÂNIA,

Doctorii din România,
Ei au inventat hoţia.
De nu dai la medici şpagă,
Ei în seamă nu te băgă.

Stai acolo, stai cu teamă,
Nimeni nu te băga-n seamă.
Şpaga e la ea acasă,
O dai, sau o pui pe masă.

Când termină facultate,
Depun jurământul frate.
Îi jură lui HIPOCRATE,
Că te scapă de la moarte.

Dacă vrei o operaţie,
Trebuie să faci donaţie.
La doctori, anestezişti,
Dacă vrei ca să rezişti.

Prin spitale nu găseşti,
Medici buni şi asistenţi.
Toţi au emigrat afară,
De sărăcia din ţară.

Cei ce au rămas nu-s buni,
Doar iau şpagă c-ai nebuni.
Nu poţi ca să-i mulţumeşti,
Numai dacă le donezi.

Numai vor bani, vor valută,
Ca să facă avere multă.
Au bani, palate, maşini,
De la bolnavii în chin.

Doctorii au la halate,
Multe buzunare, frate.
Şi mai mici, dar şi mai mari,
Ca să intre mulţi creiţari.

Unele sunt pentru bani,
Luaţi de la oameni sărmani.
Altele de Doamne ajută,
Când bogaţii dau valută.

Că aşa e prin spitale,
Trebuie dată şpaga mare.
Dacă vrei ca să trăieşti,
La medici şpagă plăteşti.

Dacă lumea îi reclamă,
Colegiul nu ia în seamă.
Corp la corp nu-şi scoate ochii,
Căci toţi fură ca escrocii.

Acum iau în văzul mare,
N-au frică de condamnare.
Ei plătesc chiar milioane,
Şi scapă de închisoare.

Valea Jiului , sau Valea Plangerii

La Petroşani, în România,
A venit democraţia.
Minele toate au închis,
Carierele au distrus.

Fierul vechi din colectoare,
L-au vândut peste hotare.
Plasă, combine, te haş,
Le-au vândut la şmecheraşi.

La Aninoasa, Lupeni,
Au furat fier vechi, buşteni.
Fierul vechi îi la Remat,
Buştenii i-au dus acas.

Paroseniul de altă dată,
O mină mecanizată,
Fără milă dezmembrată,
La fier vechi a fost predată.

Hoţii să-şi termine vila,
Au distrus mina Petrila.
Au vândut-o la bucată,
Şi-au trimis oamenii acasă.

Au închis Dâlja, Vulcan,
Cu-o forţă de uragan.
Minerii au concediat,
Şi pe drumuri i-au lăsat.

Lonea şi Valea de Brazi,
Nici ele nu mai sunt azi.
Au fost mine de elită,
Dărâmate fără frică.

Oare ce urmează frate?
Livezeniul e pe aproape.
Urmează să fie închisă,
La mineri viaţa-i distrusă.

După nouăzeci şi un pic,
Toate minele –au închis.
N-au mai vrut mine să fie,
În Vale e sărăcie.

Mergi pe stradă şi priveşti,
Pe mineri acui zăreşti.
Supăraţi acum sunt Doamne,
Cerşetori şi mor de foame.

Locuri de muncă au avut,
Guvernul ia păcălit.
Ordonanţe mari le-a dat,
Şi pe drumuri ia lăsat.

Şi o vorbă este mare,
Omul fără carte moare.
E uşor manipulat,
Şi pe drumuri aruncat.

Căci guvernele au dorit,
Minele de le-au închis.
Ajutaţi de sindicate,
Au distrus miinele toate.

Au închis şi au distrus,
Mineri pe drum au ajuns.
Au averi, maşini şi vilă,
La mineri le plângi de milă.

Transportoare şi motoare,
Armături şi cărucioare.
Complexe mecanizate,
La Remat sunt duse toate.

La jaful din asta ţară,
Nimeni nu dă socoteală.
Scumpii noştrii guvernanţi,
Se jură că sunt curaţi.

Dar acum mare păcat,
Minerii s-au deşteptat.
Dar o vorbă este bună,
Dă-le mintea de pe urmă.

Furia minerului,

Nu dă Doamne nimănui,
Furia minerului.
El e bun şi meditează,
Până lumea-l enervează.

Pe mineri să-i respectaţi,
Să-i stimaţi să-i lăudaţi.
Cu ei nu vă încurcaţi,
Ca astfel de dracu daţi.

Ei sunt buni şi respectuoşi,
Sunt înalţi, dar şi frumoşi.
Dar deja când îi jigneşti,
Sigur rău o să păţeşti.

Minerul în şut munceşte,
Mintea lui nu prea-i lipseşte,
Pune mâna pe baros,
Şi loveşte cu folos.

Te loveşte, până când,
N-ai să te mai scoli nicicând.
Că mineru-i dintr-o dată,
N-are mamă, n-are tată.

Aşa dar o vorbă spune,
Cu minerul nu te pune.
Dacă vrei ca să trăieşti,
Pe miner să îl respecţi.

Cu lămpaşul într-o mână.

Doamne tu fă o minune,
La mineri să fie bine.
În explozii să nu moară,
Să se întoarcă acasă iară.

La copii şi la nevasată,
La căsuţa părintească.
Viaţa de miner e grea,
Nu o ştie nimenea.

Doar cei ce lucrează-n mină,
Cu lămpaşul într-o mână.
Cu ochi negrii de tăciune,
Scot din abataj cărbune.

Ei lucrează, an de an,
Jos în mină în subteran.
Ca să scoată la lumină,
Aurul negru din mină.

Cu,, Noroc Bun,, se salută,
Nici de moarte nu au frică.
Doar de bunul Dumnezeu,
Care-i apără la greu.

,, Noroc Bun,, ei îşi urează,

Minerul pleacă de – acasă,
De la copiii şi nevastă.
La mină se duce-n grabă,
Dumnezeu îl are-n pază.

Şi în muntele de piatră,
El minerul zilnic sapă.
Ca să scoată la lumină,
Aurul negru din mină.

Minerul când intră-n mină,
Are lămpaşul în mână.
,, Noroc Bun ,, ei se salută,
Şi de moarte nu au frică.

El, zilnic intră în mină,
N-are soare nici lumină.
Doar lămpaşul îl veghează,
Când în abataj lucrează.

,,Noroc Bun,, ei îşi urează,
Şi în abataj lucrează.
Cu combina taie-n strat,
Bancuri de cărbune cad.

Lucrează prin praf şi apă,
Cărbune afar să scoată.
Şi când şutul ei sfârşesc,
Doar ochii –n cap le lucesc.

Bucuroşi când ies afară,
Se îmbrăţişează iară.
Şutul iată sa gătat,
Şi de moarte au scăpat.

Că aşa-i viaţa de miner,
În subteran nu au cer.
Îl au doar pe Dumnezeu.
Ce îi apară la greu.

Ei când ies afar din mină,
La Dumnezeu se închină.
Să-i ocrotească mereu,
Şi la bine şi la greu.

Drumurile în ROMÂNIA,

Drumuri noi în astă ţară,
Nu s-au mai făcut de o vară.
Din vara lui optzeci nouă,
Când trăiam o era nouă.

Toţi se laudă şi spun,
Că vom avea un drum bun.
Aşa spun din nouăzeci,
Dar ne-am ales cu poveşti.

Autobenzi nu avem,
N-avem cum să circulăm.
La ce avem te îngrozeşti,
Numai aşa nu le numeşti.

Ei străzile doar plombează,
Se fac că le asfaltează.
Pun nisip şi pun şi smoală,
Fac muncă de mântuială.

Avem străzi ne asfaltate,
Nici de cum iluminate.
Noaptea când mergi cu maşina,
Dai în gropi, a cui e vina?

Dai în gropi şi strici maşina,
Tot ţie îţi bagă vina.
Pe acolo n-ai ce căuta,
N-ai voie a circula.

Prin ţară călătoreşti,
Peste tot pe drum găseşti.
Scris cu litere de-o şchioapă,
Aici, BANII DUMNEAVOASTRĂ, !

dodorel62 – Severin