Toamna îi ca o simfonie,
Toamna îi ca o simfonie,
Când vezi frunza ruginie.
Din copaci frunza se rupe,
Vântul departe le duce.
Din pomi frunza a căzut,
Parcurile s-au golit.
Băncile îs pustii acum,
Lumea nu mai e pe drum.
Prin parcuri păsări nu cântă,
Nimeni nu te mai încântă.
Doar foşnet de frunze auzi,
Dacă acolo mai ajungi.
Peste tot pe jos zăreşti,
Frunze ruginii şi creci.
Natura acum e moartă,
Nu mai e ca altă dată.
Soarele nu mai apare,
Printre nori, acum dispare.
Totul e posomorât,
Semn că toamnă a sosit !
dodorel62 – Severin
Vara ,
Se aud batai in geamul de la strada,
Oare cine sa bata asa de dimineata?
Este o raza de soare libertina,
E semn ca vara trebuie sa vina.
Eu stau acum in pat si ma intreb :
Oare este realitate sau visez?
Ca dupa o primavara furtunoasa,
Sa vina fuga vara cea frumoasa?
Eu ma ridic din pat, sa vad daca visez,
Spre geam cu pasii repezi ma indrept.
Fereastra o deschid spre infinit,
La soare ii urez un ,, Bun Venit ,,
Atunci ma hotarasc sa ies din casa afara,
Si razele de soare ma mangaie iara,
Si soarele e sus pe bolta cea cereasca,
De acum puternic el TERRA o sa incalzeasca.
dodorel62 , Severin
Afară este toamnă,
Afară este toamnă şi parcul este plin,
De frunzele bătute, de vîntul care îi lin.
Şi băncile acelea, unde stăteam afară,
Acum nu mai sînt pline, aşa ca astă vară.
Şi doi îndrăgostiţi, pe bancă ei privesc,
Cum frunze ruginii, de vînt se rătăcesc.
În braţe el o strînge, cu drag îi povesteşte,
Despre tabloul toamnei ce în faţă îl zăreşte.
Doar foşnetul de frunze, pe ele le aud,
Cînd sub picioare, încet ele mi se afund.
Nici păsările nu mai sînt şi ele au plecat,
De frigul de afară, ce tocmai s-a lăsat.
O frunză rătăcită, prin faţa mea ea trece,
Purtată încet pe val, de vîntul lin şi rece.
Şi stau şi o privesc, cum trece frunza doamnă,
Acuma a sosit, bătrîna şi frumoasa toamnă.
dodorel62 – Severin
Din cerul plumburiu,
Din cerul plumburiu cerne zăpada,
Pe jos acum o plapumă e neaua.
Şi în jurul meu, totul e alb ca într-un vis,
Şi totul parcă ar fi un imens paradis.
Ninge frumos afară, seara ca-n poveste,
Dar norii cern zăpadă, ca în tinereţe.
Şi fulgii de zăpadă, mi se așează în palme,
De parcă totul ,ar fi acum doar basme.
Zăpada cade încet ,din plumburiul cer,
Şi o privesc acum ,ca pe un adevărat mister.
Şi fulgii par acum năluci ,ca într-o poezie.
Topindu-se încet în palma vie.
Şi vîntul şuieră acum, încet în jurul meu,
Iar eu privesc cum neaua albă, cade tot mereu.
Şi şuieră încet precum e cîntecul duios,
Privesc în jur şi văd cum totul, pare un vis frumos !
dodorel62 – Severin
Afară e iarnă şi e înserat,
Afară e iarnă şi e înserat,
Frumoşii fulgi acum ei cad.
Pe acest pământ, ce negru este,
Afară ninge, acum ca într-o poveste.
Privesc pe geam şi îmi aduc aminte,
De iernile geroase din înainte.
Cum stam afară, singur prin ninsoare,
Şi eram tot ud ,din cap până în picioare.
Nici frigul şi nici zăpada nu o mai simţeam,
Eu stam, în curte atunci şi mă jucam.
Şi bulgări de zăpadă mari rostogoleam,
Şi omul de zăpadă, eu singur îl terminam.
Pe cap să nu îngheţe, o cratiţă îi puneam,
Iar mâna ,din mătură cea mare îi făceam.
Iar ochii şi cu gura de cărbune are,
Şi nasul îl puneam din morcovul cel mare.
Şi nasturi din cărbune îi puneam,
La gât fularul roşu la om îi agăţam.
Şi la final în jurul omului jucam,
Vai, Doamne ce frumos mă mai distram.
Şi seara în casă nins pătrund,
Încet, tiptil de mama mă ascund.
Şi merg să îmi schimb acele haine ude,
Că astfel frigul în oase îmi pătrunde!
dodorel62 – Severin
Ce dor mi-a fost de tine
Primăvară, primăvară,
Înverzeşte codrul iară!
Ies la joacă mulţi copii,
Zburdând veseli pe câmpii.
O, ce dor mi-a fost de tine,
Şi de zilele senine,
De florile din grădină,
Şi zumzetul de albină!
Tu ne- aduci de peste mări,
Păsări, berze şi cocori,
Tu le aduci din nou în ţară,
Cu surâs de primăvară.
Câmpurile, înverzesc,
Pomii acum toţi înfloresc,
Apar acum ghioceii,
Vestitorii primăverii !
dodorel62 – Severin
Afară este toamnă,
Afară este toamnă şi parcul este plin,
De frunzele bătute, de vîntul care îi lin.
Şi băncile acelea, unde stăteam afară,
Acum nu mai sînt pline, aşa ca astă vară.
Şi doi îndrăgostiţi, pe bancă ei privesc,
Cum frunze ruginii, de vînt se rătăcesc.
În braţe el o strînge, cu drag îi povesteşte,
Despre tabloul toamnei ce în faţă îl zăreşte.
Doar foşnetul de frunze, pe ele le aud,
Cînd sub picioare, încet ele mi se afund.
Nici păsările nu mai sînt şi ele au plecat,
De frigul de afară, ce tocmai s-a lăsat.
O frunză rătăcită, prin faţa mea ea trece,
Purtată încet pe val, de vîntul lin şi rece.
Şi stau şi o privesc, cum trece frunza doamnă,
Acuma a sosit, bătrîna şi frumoasa toamnă.
dodorel62 – Severin
Afară e iarnă şi e înserat,
Afară e iarnă şi e înserat,
Frumoşii fulgi acum ei cad.
Pe acest pământ, ce negru este,
Afară ninge, acum ca într-o poveste.
Privesc pe geam şi îmi aduc aminte,
De iernile geroase din înainte.
Cum stam afară, singur prin ninsoare,
Şi eram tot ud ,din cap până în picioare.
Nici frigul şi nici zăpada nu o mai simţeam,
Eu stam, în curte atunci şi mă jucam.
Şi bulgări de zăpadă mari rostogoleam,
Şi omul de zăpadă, eu singur îl terminam.
Pe cap să nu îngheţe, o cratiţă îi puneam,
Iar mâna ,din mătură cea mare îi făceam.
Iar ochii şi cu gura de cărbune are,
Şi nasul îl puneam din morcovul cel mare.
Şi nasturi din cărbune îi puneam,
La gât fularul roşu la om îi agăţam.
Şi la final în jurul omului jucam,
Vai, Doamne ce frumos mă mai distram.
Şi seara în casă nins pătrund,
Încet, tiptil de mama mă ascund.
Şi merg să îmi schimb acele haine ude,
Că astfel frigul în oase îmi pătrunde!
dodorel62 – Severin
Acum, pe trecute e toamna,
Acum, pe trecute e toamna,
În curând, se apropie iarna.
Oamenii, sunt disperaţi,
Că îs din ce, în ce mai săraci.
Vine iarna, cu scumpiri multe,
Şi nu are, cine să îi mai ajute.
Mulţi români, săraci mai sunt,
Banii lor, nu le mai ajung.
Salariile lor, nu au mai crescut,
Preţurile toate, au sărit în sus.
Nici pensiile, nu sunt mărite,
Şi asta, chiar spune multe.
Toţi carburanţii, ei s-au scumpit,
Greu este acum, viaţa de trăit.
Şi alimentele toate, sunt scumpe,
Banul la români, nu mai ajunge.
Pâinea, cartofii şi acest lapte,
S- au scumpit, de nu se poate.
Carnea, brânză şi şunca este,
Pentru români, acum poveste.
Scumpe, îs lemnele de foc acum,
Nu îşi permite, să le ia orice român.
Şi la iarnă, mulţi români aşteaptă,
Preţul la gaze, să nu mai crească.
Că şi aşa preţul, a crescut prea mult,
Bani, să le achite nu mai sunt.
Şi preţul, la curent a luat-o razna,
Nu ştiu, românii cum or trece iarna.
E luna Martie, a primăverii lună,
E luna Martie, a primăverii lună,
E luna, în care păsările încep să vină.
Şi florile în grădină, să înflorească,
Şi dragostea, curată ea să dăinuiască.
E luna când, se dăruieşte în dar o floare,
Pentru femei, această lună îi sărbătoare.
Bărbaţii toţi la doamne, fac cadou o floare,
Şi ca un semn al dragostei, oferă mărtişoare.
La doamne, domnişoare, mame şi surori,
Bărbaţii şi copii, toţi oferă un buchet de flori.
Ca semn al dragostei, nemărginite pentru ele,
El este un buchet, de trandafiri şi de lalele!
E Decembrie şi e iarnă,
E Decembrie şi e iarnă, din văzduh ninsoarea toarnă,
Toarnă fulgii de zăpadă, peste ţara noastră dragă.
Moş Crăciun se pregăteşte şi cu sania el porneşte,
Încărcat cu daruri multe şi cu brazii luaţi din munte.
Din Laponia cea geroasă, în curînd o să sosească,
Cu o sanie încărcată şi de şase reni fiind trasă.
Şi uite aşa bătrînul moş, la case intră pe coş,
Şi aduce daruri multe, la copii sînt împărţite.
Şi ajunge acolo în casă, pomul de crăciun îl lasă,
Încărcat cu globuri multe şi beteală cît ajunge.
Iar sub brad moşul le pune, jucării, cadouri bune,
El pe scaun acum aşteaptă, copii să se trezească.
Şi ce mare bucurie în casă, atunci o să fie,
Cînd copii se trezesc şi pe Moş Crăciun zăresc.
Lîngă brad bătrînul moş, stă pe scaun acuma jos,
Şi îi aşteaptă pe copii să îi spună poezii.
Copii spun poezii, Moş Crăciun dă jucării,
Din tolba lui fermecată, ce cu sania a fost cărată.
Şi apoi bătrînelul moş, pleacă încet din nou pe coş,
Şi se duce mai departe, cu cadouri la alte case.
Că aşa îi iarna de Crăciun, acasă la omul bun,
Moş Crăciun atunci soseşte şi el are o poveste.
Din Laponia îndepărtată, Moş Crăciun vine îndată,
Sania lui de reni e trasă, cu cadouri încărcată.
E Decembrie în calendar,
E Decembrie în calendar,
Drumurile îs pline iar.
De zăpadă argintie,
Ninge ca în copilărie.
Focul arde în sobe acum,
Şi copii stau pe drum.
Cu toţii îs pe derdeluş,
Pe pîrtie la săniuş.
Ninge cu fulgi mari de gheaţă,
Pe la uşi pe la fereastră.
Şi copii ies în stradă,
Făcînd bulgări de zăpadă.
Moşul de zăpadă îl fac,
Şi la toţi le e pe plac.
Nas de morcov moşul are,
Şi în cap cratiţă mare.
De cărbune ochii îi are,
Şi în gură luleaua mare.
Nasturi nişte pietricele,
Şi mătură de nuiele.
Iarna e mult aşteptată,
De copii din lumea toată.
Atunci cînd iarna soseşte,
Lumea se înveseleşte.
E cald afară și e miez de vară,
Afară – i cald şi încă este bine,
Și soarele este acuma sus pe cer.
Și oamenii -s ca roiul de albine,
Pământu-i colorat precum un curcubeu.
Un curcubeu , pămăntu-i în culori,
Care a răsărit frumos după o ploaie,
Şi a scos și soarele de după nori
Şi a făcut și lumea mai vioaie.
Și -un vânt adie frunza legănând,
E frunza verde acolo din copaci.
Și e pământul trist dar e frumos,
Ca o grădină înflorită doar de maci.
E cald afară și e miez de vară,
Iar oamenii sunt mult mai fericiţi
Căci în sfârșit ei pot să stea afară
Și -n suflet simt că sunt acum iubiți.
Cade acum din ceruri neaua,
Din văzduh zăpada cerne,
Şi pe stradă ea se aşterne,
Totul este ca într-un vis.
Parcă ar fi în paradis.
Ninge frumos ca în basme,
Fulgii ni se-așează în palme,
Totul este fermecat.
Parcă i–i un vis minunat.
Totul e ca într-o poveste,
Peste tot zăpada este.
Totul e ca într-un mister.
Cade zăpada din cer.
Șuieră vîntu-n veşminte,
El ne aduce acum aminte.
De tot ce e mai frumos,
Parcă-i un cîntec duios.
Neaua cade acum din cer,
Peste tot afară îi ger,
Cade încet ea peste noi,
Uiți de griji, uiţi de nevoi.
Cad fulgii de sus,
Mai toarce la sobă, blânda, pisică,
Bunica-mpletește ,acum un fular.
Și numai la geam, nu se vede nimică,
Cad fulgii de sus si soba e plina de jar.
Stau cu obrajii lipiți de fereastră,
E-o veche poveste, acest episod.
Oftează bunicul, privind curtea noastră,
Oftăm împreună, mi-e sania-n pod.
Și lemnul din sobă, mai tare trosnește,
Ninsoarea de-afară ,a cazut pe pământ.
Și ninge, și ninge, și nu se oprește,
Și totu-i zăpadă, din cer ea căzând.
Spre seară bunica aduce la masă,
Friptura de porc, plăcinte cu măr.
In casă la noi frumos să miroasă,
Și-s Florile dalbe, și Lerului e Ler.
Mai toarce la sobă, blândă, pisica,
Și ninge, de parcă ne acoperă acuș.
Oftează bunicul, oftează bunica,
Dar mie mi-e gândul la săniuș.
Azi îi ziua de Crăciun,
Azi îi ziua de Crăciun,
La toţi vă urez acum.
La Muţi Ani să aveţi de toate,
Masa plină de bucate.
Caltaboşi, cârnaţi, sarmale,
Prăjituri şi ciorbă în oale.
Carne multă şi piftie,
Vin, bere, multă rachie.
Că aşa îi în ziua de Crăciun,
În casă la un român.
Bea, mănâncă şi petrece,
Se distrează româneşte !
Anul acesta de Crăciun,
Anul acesta de Crăciun,
Se pare că nu îi semn bun.
Datinile noastre curate,
Nu o să mai fie cântate.
Fiindcă acum e pandemie,
Capra nu o să mă fie.
Sorcova de până acum,
Şi ea şi-a luat rămas bun.
Nici cu pluguşorul nou,
N-ai să îl vezi de Anul Nou.
Pe la case a colinda,
Şi la gazde a ura.
Nici ursarii nu -l mai joacă,
Ursul brun ca altă dată.
Acum ursul îl au acasă,
Ca să nu se îmbolnăvească.
Şi uite aşa încet dispare,
Datina noastră cea mare.
Datina cea strămoşească,
Cu colinda românească.
Şi acum de sărbători,
Nu ai să mai auzi urări.
Colindătorii îs acasă,
Ca să nu se îmbolnăvească.
Dar acum urarea noastră,
Domnul să te ocrotească.
De COVID să nu ai parte,
La Mulţi Ani, cu sănătate !
Anotimpuri, patru avem,
Anotimpuri, patru avem,
Pe toate le agreem.
Primăvara –i mai dorită,
Căci gradina îi înflorită.
Vara şi ea îi aşteptată,
De copiii şi lumea toată.
Razele frumos de soare,
Te îmbie să mergi la mare.
Atunci când toamna soseşte,
Lumea se înveseleşte.
Roadele se culeg toate,
Pentru iarnă sunt păstrate.
Şi într-un târziu iarna vine,
Cu zăpadă, ger şi îi bine.
Pentru copii care acuşi,
Iute merg la săniuşi.
Şi uite aşa el anul are,
Patru anotimpuri care.
Încontinuu se rotesc,
Lumea toată înveselesc.
Afară-i zăpada mare,
Cu lumina-i maiestuoasă,
Luna se ridică-n cer.
Nori de plumb în jur se-ndeasă,
Vântu-i aprig , frig și ger.
Afară-i zăpada mare,
Totul e ca intr-o poveste.
Stau copii cu mic cu mare,
Si privesc pe la ferestre.
Din văzduh , nori ei toarnă,
Fulgii de zăpadă cad.
Pe pămant ei se astearnă,
La copii le este drag.
Totu-i alb, sclipesc troiene,
Ca-ntr-o țară din povești.
Fulgii zboară , cad alene,
Flori de gheață la ferești.
Afară-i frig şi-n sobă arde focul,
Afară-i frig şi-n sobă arde focul,
Eu intru în casă şi îmi arunc cojocul.
Mă duc la sobă ca să mă încălzesc,
Şi grabnic mamei încep să-i povestesc.
Cum mă plimbam pe străzile pustii,
Şi undeva pe stradă eu am zărit nişte copii.
Erau atît de bucuroşi şi fericiţi în jocul lor,
Ei alergînd prin fulgii care zbor.
Prin ochii lor parcă mă văd un pui de om,
Eram micuţ şi împodobeam timid un pom.
Acolo în cameruţa mea micuţă de la drum,
Şi îmi aduc aminte de-al iernii scump parfum.
Şi pacă o văd din nou aievea pe bunica,
Cum stă în casă alături de mămica.
Ea îmi spunea şi poezii dar şi poveşti,
Cu Moş Crăciun şi zînele cereşti.
Nici pe bunicul meu cel bun nu îl pot uita,
Cînd el venea şi cu mult drag mă îmbrăţişa.
Şi dintr-un sac scotea şi îmi dădea merinde,
La gura sobei stînd el mă învaţa colinde.
Ce-nseamnă iarnă pentru mine acum?
O amintire de cînd eram copil pe drum.
Stăteam pe derdeluş trăgînd o sanie de zor,
Şi mă visam ca orişice copil că-s înger care zbor.
Şi aş vrea să zbor şi să colind din poartă în poartă,
Să calc zăpada mare sub picioare, să scîrţîie încă odată.
Dar văd că anii grabnic şi repede-au trecut,
Şi iată-mă că mult prea repede-am crescut.
Afară-i acuma iarnă,
Afară-i acuma iarnă,
De zăpadă norii aştearnă.
Tot pămîntul îl albeşte,
Pe copii îi înveseleşte.
Pomii toţi sînt îmbrăcaţi,
De zăpadă încărcaţi.
Peste cîmpuri de priveşti,
Zăpadă mare zăreşti.
Legănat şi dus de vînt,
Cade fulgul la pămînt.
De sus ninge ca în poveşti,
Frumos peisaj zăreşti
Peste tot zăpadă este,
Totul pare ca în poveste.
Şi din cer zăpada toarnă,
În sfîrşit afară-i iarnă.
Afară este toamnă,
Afară este toamnă şi parcul este plin,
De frunzele bătute, de vîntul care îi lin.
Şi băncile acelea, unde stăteam afară,
Acum nu mai sînt pline, aşa ca astă vară.
Şi doi îndrăgostiţi, pe bancă ei privesc,
Cum frunze ruginii, de vînt se rătăcesc.
În braţe el o strînge, cu drag îi povesteşte,
Despre tabloul toamnei ce în faţă îl zăreşte.
Doar foşnetul de frunze, pe ele le aud,
Cînd sub picioare, încet ele mi se afund.
Nici păsările nu mai sînt şi ele au plecat,
De frigul de afară, ce tocmai s-a lăsat.
O frunză rătăcită, prin faţa mea ea trece,
Purtată încet pe val, de vîntul lin şi rece.
Şi stau şi o privesc, cum trece frunza doamnă,
Acuma a sosit, bătrîna şi frumoasa toamnă.
Afara este Primăvară,
Sub zăpada alburie,
Stă laleaua rozalie,
Însă soarele-a sosit,
Si zapada a topit.
Floarea fericită este,
Şi ne dă acum de veste,
Lângă ziua însorită,
Primăvara e iubită.
Ea ne spune-ncetişor
Hai la joc, copiilor!
Numai stati acum in casa ,
Hai afar , vremea-i frumoasa.
În pom sus pe o rămurică,
Ciripeşte-o rândunică.
C-un glas mandru fericit,
Primavara a sosit .
Şi pe plajele însorite,
Simt pe marea azurie,
O imensă bucurie.
Stoluri mari de pescăruşi,
Se întrec şi-s jucăuşi.
Dar nisipul cald şi moale,
Încălzit, bătut de soare.
Ne primeşte, ne-nveleste,
Şi cu drag el ne îndrăgeşte.
Şi pe plajele însorite,
Vezi doar cupluri fericite.
Stau la soare se prăjesc,
Se iubesc şi se îndrăgesc.
Iar în valurile albastre,
Noi vâslim voioşi în barcă.
Peştii toţi tresăltă-n apă,
Printre pietre se strecoară.
Şi în larg se văd vapoare,
De la ţărmuri ele pleacă.
Şi în jur le dau târcoale,
Razele frumos de soare.
Din nou, vom sta întinşi la soare.
Plecată e, cu tot ce ne-aducea odată,
E vara, cu poveștile de-amor,
Cu ramuri verzi și ziua-nseninată,
Cu caldul tril al păsărelelor.
Uităm de plajă, soare și-nghețată,
Și de hăinuțe fistichii,
Căci marea-i tristă, învolburată,
De parcă dor de noi i-ar fi.
Ne lasă-ntr-un decor de toamnă,
În vremuri friguroase și cu ploi,
Dar promițând, cu litiere de aramă,
Că se va-ntoarce iar la noi.
Dar până atunci, vom aștepta,
Cuminți, din nou, a ei chemare,
Sperând că nu va fi aievea,
Din nou, vom sta întinşi la soare.
Vara la mare.
Văd și un răsărit de soare,
Dimineața cum apare.
Pescăruşii zboară-n zare,
Soarele pe cer apare.
Văd vaporele cum pleacă,
Şi se duc spre zarea largă.
Plaja este minunată.
De turişti e ocupta.
Este luna lui cuptor,
Pe nisip păşim uşor.
Sorele pe cer apare,
Vai, ce frumos e la mare!
Am venit acum la mare,
Stau la plajă, stau la sore.
Nisipul e minunat,
Apă bună de scăldat.
Pe faleză seara stăm,
Marea noi o admirăm.
Privim valurile-n larg
Cum la ţărm de stînci se sparg.
Și în toi de primăvară,
Și în toi de primăvară,
Pomii au înmugurit.
Ramuri noi în loc să nască,
Coroana încărunţit.
Plâng și florile albastre,
Sub neaua udă și grea.
După razele de soare,
Ce le-ar mai putea salva.
Dar ninge și viscolește,
Ramurile se înclină.
Vântul nemilos, lovește,
Și le rupe din tulpină.
Priveliștea mă înspăimântă,
Inima ce rău mă doare.
Când văd în a mea grădină,
Cum totul îngheață și moare.
Haide, vino primăvară!
Fie-ți milă de noi toți,
Nu lăsa pomii să moară,
Sub strat rece de nămeți!
Și în toi de primăvară,
Să revii noi te-așteptăm.
Și de razele de soare,
Cu toții să ne bucurăm!
Vara uitată,
Plecată acum cu tot ce ne-aducea odată,
E vara,cu poveștile ei de-amor.
Cu ramuri verzi și ziua-n seninată,
Cu caldul tril al păsărelelor.
Uităm de plajă , soare și-nghețată,
Și de hăinuțe fistichii.
Căci marea-i tristă,învolburată,
De parcă dor de noi i-ar fi.
Ne lasă-ntr-un decor târziu de toamnă,
Cu vremuri friguroase și cu ploi.
Dar promițând ,cu litiere de aramă,
Cu siguranță se va-ntoarce iar la noi.
Dar până atunci,noi bucuroși vom aștepta,
Cuminți și liniștiți a ei chemare.
Sperând că nu va fi –n zadar,
Și că din nou , întinși vom sta la soare!
E cald afară și e miez de vară,
Afară – i cald şi încă este bine,
Și soarele este acuma sus pe cer.
Și oamenii -s ca roiul de albine,
Pământu-i colorat precum un curcubeu.
Un curcubeu , pămăntu-i în culori,
Care a răsărit frumos după o ploaie,
Şi a scos și soarele de după nori
Şi a făcut și lumea mai vioaie.
Și -un vânt adie frunza legănând,
E frunza verde acolo din copaci.
Și e pământul trist dar e frumos,
Ca o grădină înflorită doar de maci.
E cald afară și e miez de vară,
Iar oamenii sunt mult mai fericiţi
Căci în sfârșit ei pot să stea afară
Și -n suflet simt că sunt acum iubiți.
Vara la mare.
Văd și un răsărit de soare,
Dimineața cum apare.
Pescăruşii zboară-n zare,
Soarele pe cer apare.
Văd vaporele cum pleacă,
Şi se duc spre zarea largă.
Plaja este minunată.
De turişti e ocupta.
Este luna lui cuptor,
Pe nisip păşim uşor.
Sorele pe cer apare,
Vai, ce frumos e la mare!
Am venit acum la mare,
Stau la plajă, stau la sore.
Nisipul e minunat,
Apă bună de scăldat.
Pe faleză seara stăm,
Marea noi o admirăm.
Privim valurile-n larg
Cum la ţărm de stînci se sparg.
dodorel62 – Severin